Misiune indrazneata la faurirea Marii Uniri

vineri, 01 decembrie 2000, 00:00
4 MIN
 Misiune indrazneata la faurirea Marii Uniri

Pentru cei mai multi dintre noi, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la care se implinesc astazi 82 de ani, este un eveniment despre care am aflat din manualele scolare. O data pe care a trebuit sa o memoram pentru orele de istorie. Prea putini bacauani mai stiu, insa, ca inaintasii nostri au avut un rol important in Marea Unire. Ca la Bacau a fost, cum am spune astazi, "un centru informational", care a asigurat comunicarea intre Principatele Unite si unionistii din Transilvania. Ziarele vremii si cercetarile istoricilor arata ca iarna acelui an a fost deosebit de grea si nici o trecatoare din Carpati nu mai putea fi strabatuta. Autoritatile romane, aflate la Iasi, trebuiau neaparat sa transmita transilvanenilor importante documente, drept pentru care Bacaul a fost desemnat punct de plecare al unui zbor peste munti. Cit despre documentele mentionate, a fost vorba despre scrisoarea lui I.C.Bratianu adresata Consiliului National Roman de la Blaj, cuprinzind principiile care ar fi trebuit sa fie luate in seama de romanii ardeleni in lupta pentru unirea Transilvaniei cu Romania, si scrisoarea doctorului Nicolae Balan, trimisul Consiliului National Roman Central din Sibiu la Iasi, catre Vasile Goldis, presedintele Consiliului National Roman Central din Arad si presedinte al Partidului National Roman din Transilvania, privind ultimele masuri ce trebuiau luate pentru actul final al Unirii.
Potrivit unei minutioase documentatii primita de la locotetent colonelului Petru Gatlan, de la Comandamentul Teritorial de Jandarmi Bacau, eroul acestui zbor peste Carpati a fost locotenentul Vasile Niculescu, pilot din cadrul Escadrilei "Farman-4", combatant in luptele de la Marasti, Marasesti si Oituz. El a decolat de la Bacau alaturi de curierul Marelui Cartier General – capitanul Victor Precup, iar dupa un zbor de circa doua ore si jumatate, a aterizat pe Cimpia Libertatii de la Blaj.
Documentele au fost predate preotului Vasile Suciu – vicar al mitropoliei greco-catolice din Blaj, care avea misiunea sa o trimita destinatarilor.
De mentionat ca, in timpul zborului, au fost aruncate deasupra satelor si oraselor ardelene peste 6.000 de manifeste date de generalul Constantin Prezan. Scriind mai tirziu despre acest zbor, locotenentul Vasile Niculescu isi amintea: "Cu 2.600 metri trecuram Carpatii…trecem peste dealuri si vai. Pasagerul cam infrigurat urmarea harta. Imi arata pe rind Odorheiul, Sighisoara, Mediasul, Blajul. Auzii magicul cuvind din gura capitanului Precup ce tremura binisor. Uite acolo…Cimpia Libertatii. Iata si crucea lui Avram Iancu, ce strajuieste Blajul. Zburam jos, deasupra caselor, oamenii ne salutau cu miinile. Aparitia neasteptata a avionului cu tricolor romanesc, acolo, in mijlocul Transilvaniei, ii surprinsese".
A doua zi, ofiterii mesageri decolau spre Bacau cu misiunea indeplinita. Iata cum descrie ziarul "Unirea" din Blaj aceasta expeditie: "Aeroplanul roman a plecat indarat, la Bacau, dumineca, la orele 11.00, in fata unui public imens din Blaj si din jur. Damele si domnisoarele blajene au incarcat pe aviatori cu admirabile buchete de crizanteme. La plecare, multimea a intonat cu mult elan imnurile nationale. Aviatorii le-au zis cu drag «La revedere», apoi dupa un foarte indraznet viraj, avionul s-a pierdut la marginea zarii spre rasarit…". Cei doi ofiteri duceau cu ei mesajul de unire al tuturor romanilor din Transilvania cu patria-mama – Romania.
Manifestarile de entuziasm fata de echipajul avionului la sosire si plecare de pe Cimpia Libertatii din Blaj si raspindirea manifestelor deasupra localitatilor transilvanene aflate pe traseul de zbor scoate in evidenta importanta acestei misiuni, in contextul evenimentelor legate de actul Unirii si se inscrie in cele mai valoroase pagini ale istoriei aviatiei noastre pentru infaptuirea Statului National Unitar Roman.
Tot despre legatura dintre Bacau si evenimentele din acea perioada, este de mentionat prezenta concitadinului nostru, Gheorghe V. Buzdugan, in cadrul inaltului Consiliu de Regenta, la curtea palatului Regelui Ferdinand, unul dintre artizanii de marca ai Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Depunere de jerbe la Monumentul Eroilor
Ziua Nationala a Romaniei va fi aniversata astazi la Bacau printr-o serie de manifestari ce vor culmina cu ceremonialul de la Monumentul Eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial, situat in Cimitirul de pe strada Constantei. Manifestarea este organizata de Primaria muncipiului Bacau si de Garnizoana Bacau si va debuta la ora 9.00, cind va avea loc un ceremonial militar, urmat de unul religios, dupa care oficialitatile invitate la eveniment vor depune jerbe de flori. Ziua Nationala este marcata in mod deosebit si de jandarmii bacauani. Astfel, Militarii de la Comandamentul Judetean de Jandarmi vor organiza un simpozion in colaborare cu sectia militara a Muzeului Judetean de Istorie, vor participa la ceremonialurile oficiale dedicate acestei sarbatori si, de asemenea, vor organiza activitati artistice si sportive, atit cu cadrele militare, cit si cu militarii in termen. (O.P.)

Comentarii