Pastele tiganilor

Masina inainteaza cu greu pe drumul colbuit. Norul de praf ridicat in urma nu-i descurajeaza pe puradeii care alearga sa atinga putin autoturismul aflat in mers. Facem slalom printre cocosii si gistele care troneaza in mijlocul ulitei. Isi fac de cap, pentru ca nimeni nu are timp sa se ocupe azi de ei. Curtile sint pustii. Zarim, de dupa gardurile strimbe, case mici, in marea lor majoritate proaspat spoite. Mult vernil, bleu si sineala din belsug. Trecem de o curba si nimerim dintr-odata printre oameni agitati. Grupuri de femei si barbati stau la taifas in fata portilor. Puradei cu hainute noi se joaca printre picioarele celor mari si risca sa mai primeasca din cind in cind cite o scatoalca dupa cap. Un intreprinzator particular si-a deschis pravalie la marginea drumului: vinde vin, direct din butoiul din masina papuc, cu numar de Vrancea. Usile din spate ale dubitei sint lasate deschise, spre a le face cu ochiul amatorilor.
Numarul satenilor de la marginea drumului e in continua crestere. E clar: am intrat in Bacioi, Corbasca, chiar daca nici o placuta nu ne-a indicat acest lucru. Oprim o clipa masina si intebam unde se serbeaza "Joia verde". De asta am venit pina aici, sa vedem cum se petrece de Pastele lautarilor. Obiceiul e vechi si traditia spune ca tiganii lautari cinta in perioada Pastelui ortodox pe la petreceri. Se aduna acasa abia joi, asa ca prima zi de joi de dupa Paste sarbatoresc si ei. Asta e Joia verde. Nimeni nu poate spune de cind dateaza. Unii sustin ca de un secol, altii ca de peste 150 de ani, de cind tiganii dezrobiti s-au asezat in zona.
Ne continuam drumul spre locul unde ni s-a indicat ca incepe petrecerea. Cele mai multe grupuri au aceeasi directie de mers cu noi. Prin ulita desfundata se inainteaza greu, asa ca ne ramine suficient timp sa ne uitam la cei din jur. Cei mai multi sint tineri. Baietii si-au facut frizura cu gel. Au camasi albe, negre cu fir auriu sau rosii. Pantaloni bufanti si pantofi lustruiti. Fetele au pus pe ele mult auriu, argintiu si culori care-ti sar in ochi. Prin colbul gros, o tinerica de 13-14 ani, catarata pe tocuri de 15 centimetri, incearca sa nu-si murdareasca rochia mulata, lunga pina in pamint si stralucitoare.
Ajungem, in sfirsit, pe maidanul din spatele scolii din Bacioi. Sintem putin dezamagiti: ne asteptam la mai multa lume. Fanfara din localitate rasuna, spre bucuria celor care incep sa se adune. Lautarii cinta si placerea muzicii li se citeste pe chip.
Acum, majoritari sint cei mai in virsta. Barbatii sint imbracati in costum, cu palarii pe cap. Se mai desprind din cind in cind de linga muierile cu batic si haine obisnuite si trag o fuga la circiuma din apropiere. Rad una mica si se intorc. Aflu de la un profesor din scoala ca, in aceasta zona stapinita de peste 150 de ani de tigani lautari, nu a existat niciodata un costum traditional. Femeile lautarilor nu poarta fuste, ci sint imbracate obisnuit, cam ca pe la tara. Si totusi, identificam citeva elemente specifice etniei: camasi fara guler sau nasturi, gen rubasca, putin despicate la git si legate cu un snurulet ,sau pantaloni lipiti de trup, bagati in cizme sau bocanci. Femeile nu au, insa, nimic original: fetiscane ochioase si-au vopsit parul in suvite, asa cum se poarta pe la oras, si hainele lor, in marea majoritate, provin din Turcia si sint cumparate de pe la vreun magazin de mina a doua.
In scurt timp, curtea se umple. E lume, dar nu e inghesuiala. In mijloc, Fanfara din Bacioi ii zice cu foc. Printre picioarele lautarilor a aparut o naveta cu bere, dar oamenii nu prea au timp sa-si umezeasca gitlejul. Un tinerel mai indraznet ia la dans o pustoaica, imbracata in blugi si cu un hanorac. Fata accepta cu greu sa intre in atentia generala, dar e impinsa de la spate. Isi lasa la prietene tascuta din piele de caprioara pe care o are agatata la git si merge sa se unduiasca pe linga flacau. "Pina jos!", striga asistenta, si cei doi danseaza, ghemuindu-se cumva, pina ajung cu gura aproape de genunchi. Se incinge hora. Tinerii tropaie maruntel, prin praful care se ridica valuri-valuri si, in citeva minute, pantofii lustruiti sint acopeiti cu praf.
Batrinii stau pe margine si dau din cap a nemultumire. Gheorghe Gogan e batrinul satului. Are 71 de ani si i-au mai ramas doar vreo doi-trei dinti in gura. Ne povesteste ca, pina acum vreo zece ani, altfel era sarbatoarea asta. "Venea lume din sate de la peste 20 de kilometri distanta. Era ca la bilci: scrinciobe, barcute si o gramada de vinzatori. Erau citeva orchestre, care se intreceau in cintat, nu ca acum, una singura. Iar noi, asteptam acasa prieteni si rude si ii ospatam ca in zi de Paste, cu miel, cas si sarmale. Seara, ieseam la hora si petreceam pina dimineata", povesteste mos Gogan. Si Mihai Aurel, zis "Cutitaru", e amarit. Zice ca, pina la "rivolutia asta", nu aveai unde sa arunci un ac de cita lume venea la Bacioi. Acum, s-a cam pierdut traditia.
Ca nu mai e ca alta-data, vedem si noi. Dar asta nu inseamna ca oamenii nu petrec. Sarbatoarea incepe joi si se termina abia simbata dimineata, pentru ca vineri e hramul bisericii din sat, Izvorul Tamaduirii. Si, in timp ce stam de vorba, parca spre a le face in ciuda pesimistilor, un alt taraf isi face aparitia. Incepe sa cinte, facind concurenta Fanfarei din Bacioi. Numai ca ultimii veniti nu prea au timp sa-si arate maiestria. Sint asteptati la un botez, in imediata apropiere, si nu-si permit sa intirzie, ca au primit bani ca sa cinte. 100.000 de lautar si-i vor zice cu foc, pina dimineata.
Tocmai cind taraful se indeparteaza, cineva mai din spate ne intreaba daca nu avem niste locuri de munca. Un alt tuciuriu isi ia inima in dinti si ne spune cit e de greu fara pamint si daca nu putem face ceva sa-i ajutam. Le explicam ca sintem de la ziar si nu avem pamint la dispozitie, dar oamenii nu se lasa. Un tiganus de vreo 12 ani ne cere un fum de la tigara. Ii oferim una intreaga, dar ezita inainte sa o ia. Parca mai bun era un fum! Puradeii nu ne iarta si ne cer bani de biscuti. Cind dam la unul, mai sar vreo zece.
Se apropie de ora 18.00. In fata fanfarei, un mosulica jegos traieste muzica. Da cu sapca de pamint de cite ori isi aduce aminte de tinerete. De acum, incepe inghesuiala. Dinspre sat, vine tot mai multa lume. Ni se spune ca abia acum incepe hora adevarata. La lautari mai ajunge o naveta de bere, ivita nu se stie de unde. O merita din plin: intr-atit li s-a duh buhul, incit la vara vor merge la un festival din Ungaria. Si daca, odata dedati la cele strainataturi, vor incepe sa colinde lumea, s-ar putea ca la anul sa nu mai aiba cine cinta in colbul Bacioilor. (Nicoleta BICHESCU, Eduard CUCU)