Batrin carbonizat in casa (FOTO)

joi, 10 noiembrie 2011, 20:49
2 MIN
 Batrin carbonizat in casa (FOTO)

Ion Basarab se afla in casa, si dormea, iar in jurul orei 18.30 a izbucnit un incendiu, probabil de la instalatia electrica. Barbatul s-a sufocat cu monoxid de carbon, apoi a fost carbonizat, decedind in pat. Pompierii spun ca nu stiu care a fost cauza izbucnirii focului. "Inca nu stim cauza, dar miine (n.r. – astazi), vom afla cu certitudine, in urma cercetarilor. Din pacate, barbatul nu a putut fi salvat. La incendiu a fost trimisa o autospeciala pentru stingerea incendiului, dar si un echipaj SMURD", a precizat Ovidiu Mocanita, locotenent in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU).

Criminalistii sositi la fata locului au inceput cercetarile, si vor stabili cu certitudine cauza mortii batrinului in urma necropsiei. "Din primele cercetari a reiesit ca batrinul locuia singur in casa. Efectuam cercetari pentru clarificarea imprejurarilor in care a avut loc evenimentul tragic. Pina in prezent, nu se contureaza vreo fapta care incalca legea", a spus si Madalin Taranu, purtatorul de cuvint al Politiei.

Vecinii batrinului au povestit ca decedatul locuia de mult timp in casa sa. "De 45 de ani il stiu ca sta in casa aceasta. Fiul lui sta in casa alaturata. Probabil ca dormea adinc, de nu s-a trezit cind a izbucnit incendiul. Sau, probabil focul a mocnit intii, si apoi a izbucnit vilvataia", a spus un vecin.

Un alt incendiu s-a produs la scurt timp dupa primul, la Breazu. Aici, focul a pornit de la o scinteie iesita din cosul unei sobe, care a aprins mai multe lucruri depozitate linga un perete. Imediat, incendiul a aprins acoperisul unei anexe, dar pentru ca era lipita de casa unde locuia familia lui Valentin Ginga, flacarile au "muscat" si din imobil. Pompierii au reusit sa stinga focul in scurt timp, dar acoperisul anexei s-a facut scrum. "Incendiul a fost anuntat la ora 19.18, si au fost trimise in zona doua autospeciale cu pompieri. Nu s-au inregistrat victime, iar cauzele exacte le vom cunoaste zilele urmatoare", a adaugat locotenentul Mocanita.

Comentarii