Botosaniul este cuprins intr-un program de sanatate al Bancii Mondiale

joi, 26 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Botosaniul este cuprins intr-un program de sanatate al Bancii Mondiale

Serviciul de cardiologie al Spitalui Judetean "Mavromati" ar putea fi inzestrat in cel mai scurt timp cu aparatura de ultima generatie pentru monitorizarea functiilor vitale. Botosaniul este cuprins, alaturi de alte cinci judete, intr-un program de utilare cu aparatura medicala, finantat de catre Banca Mondiala prin intermediul Ministerului Sanatatii si Familiei din Romania. Acest lucru este necesar, deoarece aparatura existenta in acest moment este veche de aproximativ 20 de ani. Sectia este unica pe judet, cu toate ca mai exista citeva paturi in cadrul sectiei de boli interne a Spitalului Dorohoi, si dispune de 60 de paturi. Aglomeratia acestei sectii este constanta, de multe ori bolnavii fiind nevoiti sa doarma cite doi in pat.
Cardiologia moderna nu poate exista fara un compartiment de terapie intensiva, in care sa fie tratati in special bolnavii de infarct miocardic. In cadrul Spitalului Judetean exista o astfel de sectie, cu 10 paturi in dotare. Cele trei saloane au fost renovate, fiind imbracate cu gresie si faianta. La fiecare pat s-au instalat console cu patru surse de alimentare deparazitate, pentru a nu se interfera cu aparatura medicala existenta, aer comprimat, instalatie de oxigen si de iluminat proprii. Aceste console au rolul de a reduce timpul de interventie al medicilor si evitindu-se situatiile de a alerga prin salon dupa priza sau instalatie de oxigen. Pentru inzestrarea cu aparatura, reprezentantii spitalului au negociat circa doi ani de zile cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si cu cei ai Bancii Mondiale. Negocierile au trecut de faza punctuala, iar saptamina trecuta Silviu Radulescu, reprezentantul BM pentru Ministerul Sanatatii a fost la Botosani pentru a purta discutii cu conducerea Directiei de Sanatate Publica (DSP).
Insa medicii cardiologi sint sceptici in ceea ce priveste dotarea sectiei. "Ramine la intelepciunea conducerii DSP si a Spitalului Judetean ca aceasta aparatura sa nu ia alta cale, adica sa nu fie dirijata spre alt judet sau spre alt compartiment al spitalului", a declarat unul din medicii sectiei, care a vrut sa-si pastreze anonimatul.
Odata asigurata platforma tehnica, este nevoie de medicamente performante, care pot salva viata cardiacilor. Pentru a trata cum se cuvine un infarct de miocard, in primele 6 ore ar trebui sa se administreze medicamentul Actilyse, care efectiv desfunda artera coronara infundata cu cheagul de singe. O doza costa 30 milioane de lei, insa salveaza efectiv viata pacientului. Ar fi nevoie de trei doze saptaminal si circa 12 lunar, cheltuielile fiind de circa 300 milioane de lei. Medicii se pling ca nu au gasit intelegere la conducerea spitalului. Aceasta motiveaza ca nu au suficienti bani pentru salvarea bolnavilor. (Lucian SIMINIUC)

Comentarii