La nici una dintre probele de ieri, de la Bac, nu a fost prea usor

miercuri, 04 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 La nici una dintre probele de ieri, de la Bac, nu a fost prea usor

Ieri, candidatii inscrisi la bacalaureat au sustinut cea de-a doua proba scrisa, la disciplina obligatorie, conform profilului studiat. La ora 9.00, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a tras la sorti numarul variantei de subiect pe care au primit-o elevii, numarul trei de aceasta data. Subiectele au fost diferentiate, in functie de profilul urmat. La matematica, dificultate sporita au avut problemele date la profilurile matematica-fizica, informatica si metrologie. Candidatii de la profilul uman, au avut de ales intre istoria romanilor sau geografia Romaniei.
La matematica, varianta pentru profilurile matematica-fizica, informatica si metrologie a avut patru subiecte, primul de 30 de puncte, ce solicita notiuni de baza din polinoame, derivate, integrale si geometrie analitica, iar urmatoarele trei subiecte, de cite 20 de puncte. Subiectul al doilea cerea, la primul punct, sa se rezolve o problema tot cu polinoame, iar pentru rezolvarea punctului al doilea, erau necesare cunostinte din derivate si limite de functii. Pentru rezolvarea celui de-al treilea subiect, era nevoie de cunoasterea problemelor cu determinanti, iar subiectul al patrulea necesita cunoasterea algoritmului de construire a graficului unei functii. Candidatii de la centrul de bacalaureat "Iorga" au considerat aceste subiecte relativ usoare si se asteapta la note destul de mari.
Cealalta varianta, pentru profilurile economic, fizica-chimie, chimie-biologie si militar real, a avut tot patru subiecte, primul, cotat cu 30 de puncte, fiind ceva mai usor. Si aici, notiunile solicitate erau, ca si la cealalta varianta, din polinoame, derivate, integrale si geometrie analitica. Subiectul al doilea solicita notiuni din matrici si determinanti, cel de-al treilea era o problema cu o lege de compozitie si proprietatile ei, iar ultimul subiect cerea calculul unei derivate, demonstrarea faptului ca functia era strict descrescatoare pe un interval dat si aplicarea teoremei lui Lagrange. Chiar daca subiectele acestea au fost mai simple decit cele de la varianta precedenta, elevii de la "Iorga" le-au considerat dificile, mai grele decit cele date la simulare. Ei nu se asteapta la note prea mari, spuneau ca vor fi fericiti daca iau cinci.
Partidul National Taranesc, subiect de examen
La Istoria romanilor, subiectele au fost structurate in sapte chestiuni, rezolvarea primelor patru fiind suficiente pentru un cinci. Elevilor li s-a parut mai dificila ultima chestiune, care solicita redactarea unei sinteze, in aproximativ doua pagini, cu tema "Activitatea Partidului National Taranesc".
La geografie, candidatii au primit spre rezolvare sase chestiuni, cea mai dificila dintre ele fiind ultima, care cerea identificarea, pe o harta oarba, a unor unitati sau subunitati de relief, orase, riuri, judete, denumiri de produse obtinute in orasele indicate, ramuri industriale, resurse din subsol sau obiective turistice. Primele doua subiecte, tip grila, solicitau notiuni elementare din geografia tarii, in schimb, subiectele trei, patru si cinci cereau intocmirea de mici eseuri, argumentari sau caracterizari.
La centrul de bacalaureat de la "Panait Cerna", nu au fost, ieri, intimpinate nici un fel de probleme, presedintele comisiei, conf. univ. dr. Ilie Rusu fiind incintat de comportamentul elevilor si de felul in care acestia au rezolvat problemele, cel putin la probele orale. Din punct de vedere organizatoric, a fost multumit de organizarea gazdelor, insa considera ca subiectele date ieri au fost prea ample si au solicitat nepermis de mult copiatoarele. "Nu au fost probleme, insa eu cred ca subiectele se pot da si pe un sfert de pagina, cel mult jumatate, pe o pagina, dar nu pe doua. Inchipuiti-va, 230 de candidati a cite doua pagini fiecare, inseamna aproape 500 de pagini. Era sa ia foc xerox-ul. E o risipa, dupa mine. Nu se face asa ceva, dar, daca sintem bogati, ne putem permite." (Cristina DOSULEANU, Carmen CIUCA)

Comentarii