Sarbatorile de iarna ne aduc taxe, impozite, tarife si amenzi mai mari

vineri, 30 noiembrie 2001, 00:00
3 MIN
 Sarbatorile de iarna ne aduc taxe, impozite, tarife si amenzi mai mari

Impozitele si taxele locale, precum si amenzile prevazute de Legea nr. 27/1994, republicata, se vor indexa cu 30,8%, incepind cu 1 ianuarie 2001, a hotarit, miercuri, Consiliul Local Municipal.
Decizia a fost luata in conformitate cu prevederile OUG nr. 62/1998, in care este stipulat ca impozitele si taxele locale se indexeaza anual, prin hotarire a CLM, pina la 30 noiembrie a fiecarui an fiscal, pe baza indicelui de inflatie aferent unei perioade de 12 luni, care sfirseste la 1 noiembrie al aceluiasi an si numai cind cresterea acestuia depaseste 5%.
CLM a avut in vedere indicele inflatiei determinat pe baza cresterii preturilor de consum, care, la sfirsitul lunii octombrie a.c., a fost de 30,8%. Cu toata opozitia grupului PD, consilierii municipali nu au mai repetat "figura" de anul trecut, cind fenomenul social inregistrat la nivel de municipiu si judet a primat, iar indexarea taxelor si impozitelor a fost de 20%, in conditiile in care rata inflatiei inregistrase 42,9%.
Astfel, potrivit hotaririi CLM, impozitul pe teren a fost stabilit dupa cum urmeaza: pentru Zona A – intre Bdul. Dorobanti, inclusiv, si Dunare -, terenul este impozitat cu 3.300 lei/mp/an; Zona B – intre Bdul. Dorobanti, exclusiv, si calea ferata, respectiv cartierele Hipodrom, Obor, toata strada Transilvaniei, cartierul Ardeal – 2.350 lei/mp/an; Zona C – formata din cartierele Vidin, Brailita si, de la Bariera Calarasi, inspre sud – cartierele Viziru I, II, III, Radu Negru, Sos. Buzaului – 1.450 lei/mp/an; Zona D – cuprinsa intre calea ferata si partea de vest a orasului, respectiv cartierele Chercea, Lacu Dulce – 750 lei/mp/an.
Baza de impozitare la impozitele pe cladiri a fost stabilita dupa cum urmeaza: pentru blocuri – 5.651.000 lei pentru fiecare mp construit; 4.143.750 lei/mp pentru casele din caramida arsa, piatra si alte materiale de acest gen si 1.130.150 lei/mp pentru celelalte categorii de imobile (din lemn, caramida, paianta etc.). Cota de impozitare a ramas neschimbata, respectiv 0,1% in mediul rural si 0,2% in mediul urban.
Valoarea impozabila se reduce cu 15% pentru imobilele construite inainte de anul 1950, inclusiv, si cu 5% in cazul celor construite intre anii 1951-1977.
Pentru nedepunerea in termen a declaratiei de impunere, contribuabilii risca o amenda intre 564.640 si 1.411.600 lei. Pentru nedepunerea declaratiei de impunere, amenda este cuprinsa intre 1.411.600 si 5.646.250 lei.
Potrivit legii, sint scutite de plata impozitelor si taxelor persoanele fizice veterani de razboi, vaduvele veteranilor de razboi, eroii Revolutiei si urmasii acestora.
Taxele asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanica au fost stabilite dupa cum urmeaza: a) autoturisme, microbuze, autobuze, autocare – 45.250 lei/an, autocamioane de orice fel – 90.400 lei, motociclete, motorete, scutere – 22.650 lei, biciclete si tricicluri – 17.000 lei; b) pentru remorci de orice fel, semiremorci si rulote: pina la o tona inclusiv – 45.250 lei/an, intre 1-3 tone, inclusiv – 150.600 lei/an, intre 3-5 tone, inclusiv – 225.900 lei/an si peste 5 tone – 286.100 lei/an; c) taxa asupra mijloacelor de transport pe apa: luntre, barci fara motor, pentru uz si agrement – 7.600 lei/an, barci cu motor – 150.600 lei/an, salupe – 301.150 lei/an, bacuri, poduri plutitoare – 112.950 lei/an.
Actualizarea taxelor extrajudiciare
Tot miercuri, CLM a hotarit ca, incepind cu 1 ianuarie 2002, taxele extrajudiciare de timbru se indexeaza cu 30,8%.
Sint supuse taxelor extrajudiciare de timbru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decit cele eliberate de instanta Ministerului Justitiei, Parchetului de pe linga Curtea Suprema de Justitie si de notarii publici, eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vinatoare si de pescuit, examinarea conducatorilor de autovehicule in vederea obtinerii permisului de conducere, inmatricularea autovehiculelor si a remorcilor, precum si alte servicii prestate de institutiile publice.
Taxele extrajudiciare de timbru constituie surse ale bugetului local si se platesc de pesoanele fizice sau juridice, cu anticipatie, prin numerar, ordin de plata sau prin aplicarea de timbre fiscale pentru taxele de pina la 50.000 lei.
CLM a mai adoptat inca doua hotariri privind actualizarea, incepind cu 1 ianuarie 2002, a taxelor si tarifelor pentru serviciile prestate de Directia Serviciilor Publice Braila, precum si actualizarea taxelor locale percepute de Directia pentru Administrarea Pietelor si Tirgurilor pentru serviciile prestate si locurile special amenajate in piete si tirguri, folosite de agentii economici si persoane fizice. (Mircea CIUCASU)

Comentarii