Sedinta pagubitilor FNI sub nasul prefectului

joi, 19 octombrie 2000, 23:00
2 MIN
 Sedinta pagubitilor FNI sub nasul prefectului

Consiliul Director al Asociatiei Investitorilor Pagubiti la FNI (AIP-FNI), reprezentat de Dumitru Grosu si Adrian Trifan, organizeaza astazi, la ora 12.00, o Adunare Generala care se va desfasura chiar sub balconul prefectului Teodor Caprita. Pe ordinea de zi figureaza, printre altele, situatia financiara a asociatiei si stabilirea strategiei pentru perioada urmatoare.
Dupa cum ne-au declarat liderii AIP-FNI, aceasta actiune nu se vrea a fi o manifestatie in forta, un ghimpe in coasta prefectului si nici un miting presarat cu injuraturi si huiduieli la adresa guvernantilor.
Grosu si Trifan, ca si cei peste 2000 de membri cotizanti AIP-FNI sint nemultumiti de faptul ca "au trecut cinci luni de zile de cind peste 300.000 de oameni, in marea majoritate nevoiasi, au fost furati cu complicitatea unor institutii ale statului sau datorita neglijentei criminale a unor inalti functionari publici…" In acest sens, pe 9 octombrie, AIP-FNI Braila a adresat o scrisoare deschisa primului ministru – Mugur Isarescu, ministrului Justitiei – Valeriu Stoica, ministrului de Interne – Dudu Ionescu si ministrului Finantelor – Traian Remes.
Citam citeva pasaje din aceasta scrisoare: "Pagubitii si-au pierdut speranta de viata si orice incredere in reprezentantii puterilor statului. Acestia au aparut in mass-media tratind disperarea oamenilor cu cinism, cu dispret si adesea chiar cu rautate. In ultimul timp, si dl. prim ministru Isarescu si dl. ministru Remes vor sa acrediteze ideea conform careia pagubitii de la FNI ar fi de fapt niste profitori de pe urma bugetului de stat (…) In dispretul fata de pagubiti, dl. prim ministru, ministrii si institutiile din subordinea executivului «au uitat» de termenele finalizarii cercetarilor in cazul FNI, termene avansate chiar de domniile lor, transformind suferintele pagubitilor intr-un joc cu miza electorala (…)"
Mentionam ca proiectul de lege al Guvernului propus Parlamentului spre aprobare prevede ca plafonul maxim al sumelor ce vor fi restituite pagubitilor sa nu depaseasca 5 salarii medii pe economie, adica aproximativ 14 milioane lei, bani care vor fi dati in 12 transe.
Fata de intentiile Guvernului, membrii AIP-FNI Braila considera ca singura rezolvare a cazului FNI este acordarea despagubirilor la ultima valoare a unitatii de fond FNI, adica 103.720 lei pe unitate, la care sa se adauge rata medie a inflatiei aferenta perioadei in care a fost sistata activitatea fondului. (Nicu MATEI)

Comentarii