Bucate traditionale de Craciun, tirg popular si spectacole, de astazi pe strada Lapusneanu

marți, 20 decembrie 2011, 19:31
2 MIN
 Bucate traditionale de Craciun, tirg popular si spectacole, de astazi pe strada Lapusneanu

Evenimentul, "Traditii pe Ulita Lapusneanu", reuneste un tirg de cadouri pentru Craciun, mini-spectacole prezentate de unitati scolare din municipiu si judet si prezentarea unor produse culinare specifice sarbatorilor de iarna.

La Tirgul "Mosul cu daruri" vor fi prezentate icoane, pictura naiva, masti, capre, ursi, multe dintre obiectele folosite la colindat si urat (stele, sorcove, tobe, piriitori, harapnice, clopotei, buhaie si instrumente muzicale), camasi, bundite, caciuli, traiste, briie sau ornamente pentru pomul de Craciun.

Vor expune aproximativ 40 de mesteri populari si creatori populari din toata tara. In cadrul actiunii "Miine anul se-nnoieste", grupuri de scolari si elevi vor prezenta pe o scena special amenajata colinde, uraturi si obiceiuri de iarna. "De asemenea, si-au anuntat prezenta Malanca de la Dumbravita-Ruginoasa, Banta de arnauti de la Nemtisor-Vinatori si Banta mascatilor din Humulesti, ambele din judetul Neamt", a mentionat Marcel Lutic, presedinte al Asociatiei Mesterilor Populari din Moldova pentru judetul Iasi.

Sub denumirea "Bucatele bunicii" vor fi prezentate bunatati precum turte cu julfa, sarmale in ulcele de lut, cozonac, placinte, dulceturi, produse conservate dupa metode traditionale sau afumaturi. "Ne dorim ca si aceasta noua editie a manifestarii «Traditii pe Ulita Lapusneanu» sa aiba un pronuntat caracter cultural-educativ, destinat mentinerii si promovarii, cu precadere in rindul tinerilor, a valorilor specifice sarbatorilor traditionale romanesti de iarna", a adaugat etnograful Marcel Lutic.

Evenimentul este organizat de Primaria Municipiului, Muzeul Unirii, Asociatia "Al. Lapusneanu" si Asociatia Mesterilor Populari din Moldova. Printre partenerii principali se numara Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu Cultural National, Inspectoratul Scolar Judetean, Palatul Copiilor, Asociatiile "Universul Prieteniei" si "Communio".

Comentarii