Ce surprize le pregateste Adomnitei profesorilor

vineri, 24 august 2007, 23:43
4 MIN
 Ce surprize le pregateste Adomnitei profesorilor

Proiectele de lege privind reformarea sistemului de invatamint sufera noi modificari care urmeaza sa fie supuse dezbaterii publice saptamina viitoare. Asta dupa ce reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului impreuna cu cei ai sindicatelor din invatamintul universitar si preuniversitar au discutat pe parcursul a trei zile, la Sinaia, cele trei propuneri legislative: legea invatamintului preuniversitar, statutul personalului didactic si legea invatamintului superior.

Nu vor disparea profesorii titulari

Cele mai importante schimbari din invatamintul preuniversitar vizeaza procesul de descentralizare, titularizarea si statutul personalului din invatamint. „Uimitor, propunerile aduse de reprezentantii ministerului ne-au multumit intr-o oarecare masura, drept pentru care discutiile nu au fost prea tensionate“, a precizat liderul Federatiei Sindicale „Spiru Haret“, Gheorghe Isvoranu. Temerea sindicatelor a fost spulberata. Dupa ce se vehiculase ca nu vor mai exista profesori titulari in invatamint, ci titulatura va fi pe unitati scolare, s-a revenit asupra propunerii initiale. „Vor exista doua tipuri de profesori: titulari si asociati. Profesorii asociati vor fi echivalentul suplinitorilor calificati de astazi si vor fi incadrati pe perioada determinata. In plus, cadrele didactice tinere vor face doi ani stagiatura, vor avea un mentor care ii va ghida in activitatea la catedra“, a precizat Gheorghe Isvoranu. In plus, sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), Camelia Gavrila, spune ca profesorii titulari din sistemul actual vor iesi la pensie dupa vechile reguli dupa care a functionat Educatia, treptat fiind impuse noutatile care presupun evaluarea periodica a competentelor dascalilor. Un alt subiect discutat la Sinaia a fost alegerea persoanelor de conducere in scoli. Varianta initiala presupunea o influenta mare a comunitatii locale privind selectia directorilor de scoli, existind temerea unei politizari a Educatiei. De aceea, reprezentantii ministerului si ai sindicatelor au ajuns la concluzia ca directorul va fi numit in urma unui concurs de catre Inspectoratele Scolare Judetene, care isi vor schimba titulatura in Directii Judetene ale Educatiei. Dascalul care doreste sa devina director va trebui sa indeplineasca atit o serie de conditii generale impuse de Ministerul Educatiei, cit si conditii specifice hotarite in Consiliile de Administratie al scolilor. „Vom stabili o marja limitata de criterii“, explica Gheorghe Isvoranu, prezent la Sinaia. Pe de alta parte, inspectorul general Camelia Gavrila admite ca profesorii tind sa prefere ca director un coleg mai popular in defavoarea unuia mai strict. „Lucrurile ramin sa fie discutate in continuare. Ideal ar fi sa folosim modelul european, acolo unde directorul de scoala nu este ales din membrii colectivului profesoral, ci dascalul director vine intr-un colectiv nou, unde nu are simpatii sau antipatii. Este neutru“, a precizat Gavrila. Cel mai probabil, luni va avea loc o noua intilnire la Ministerul Educatiei la care va participa si Cristian Adomnitei pentru problemele la care nu s-a ajuns la consens. „Vrem ca statutul personalului sa cuprinda si angajatii nedidactici si auxiliari, pentru a avea o baza de la care sa pornim in vederea obtinerii unor drepturi pentru acesti salariati din invatamint“, a precizat Isvoranu, care a mai spus ca neintelegeri au mai fost si din cauza solicitarilor reprezentantilor maghiari de la intilnirea de la Sinaia care au cerut o programa scolara speciala pentru membrii comunitatii etnice si evaluare diferentiata la disciplina de limba si literatura romana.

Functiile de conducere si finantarea universitatilor creeaza dispute

Pentru universitari, cele doua zile de dezbateri au constituit mai degraba un prilej de cearta decit unul pentru solutii. Reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) nu au reusit sa cada de acord cu membrii Sindicatului „Alma Mater“ asupra nici uneia dintre schimbarile majore aduse de proiectul legislativ. „Noi am inaintat Ministerului o propunere inca de saptamina trecuta in care am mentionat ca dorim ca rectorul, decanii, prodecanii si sefii de departamente sa fie desemnati nu prin concurs, asa cum prevede proiectul legii invatamintului superior, ci prin vot secret, exprimat de intreaga comunitate academica din universitate. Din pacate, nu am gasit intelegere din partea secretarului de stat Dumitru Miron, si atunci noi am parasit sala si negocierile“, sustine Stefan Grigoras, liderul sindical al Universitatii Tehnice „Gh. Asachi“ si reprezentant al Sindicatului „Alma Mater“. Nici a doua zi de negocieri nu a adus prea multe lamuriri, discutiile rezumindu-se doar la dispozitiile generale din Statutul personalului didactic. In aceste conditii, sindicalistii din invatamintul superior se vor reuni din nou cu reprezentantii MECT luni pentru a clarifica situatia. „Luni vom discuta din nou la minister problema functiilor de conducere si a finantarii invatamintului superior. Noi solicitam o finantare pe ciclu de studiu, si nu pe student, asa cum este in prezent“, a mai precizat Stefan Grigoras.

 

Comentarii