De luni, noi inspectori la ISJ

joi, 03 septembrie 2009, 23:47
2 MIN
 De luni, noi inspectori la ISJ

La Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) va veni de luni un lot nou de inspectori, in locul unora dintre cei 11 care au plecat din functie saptamina aceasta.

"Alegerea acestor noi inspectori a fost luata in urma unor sedinte in care echipa de conducere s-a consultat. I-am ales pe cei care pot fi un exemplu pentru colegii lor de la specialitate. Avem nevoie de personalitati care sa ajute si institutia sa aiba un prestigiu sporit", a explicat modul in care au fost alesi noii inspectori Ovidiu Ursache, inspector general adjunct. Asa ca singurul criteriu in alegerea acestora a fost cel al performantelor personale, sustin reprezentantii ISJ.

In urma acestor consultari, Elena Narcisa Fetescu, profesor de drept administrativ la Liceul Economic, va deveni de luni noul inspector pe perfectionare. La management vor fi numite doua persoane: Florentin Ciubotaru, cadru didactic la Liceul "Al.I. Cuza", si Bogdan Beringhea, cadru didactic la o scoala din Pascani. Viciu Tanase, profesor la Liceul cu Program Sportiv, este noul inspector pe educatie fizica, iar Serinela Marian, profesoara la "Eminescu", este noul inspector de limba si literatura romana. Benonia Radu va ocupa de luni functia de inspector pe prescolari, iar Marinela Rotaru, de la Colegiul "Racovita", va fi inspector la disciplinele tehnice. La geografie, scaunul de inspector va fi ocupat de profesorul de la Liceul "Ibraileanu" Cristi Tarca.

"Am recomandat oameni capabili, profesori cu gradul I, cu rezultate, care au o perspectiva sanatoasa, ce pot aduce un plus de calitate", a adaugat Liliana Romaniuc, inspector general adjunct. Din ISJ au fost concediati sau si-au dat demisia 11 inspectori in ultimele zile.

Nu se stie inca ce se va intimpla cu celelalte posturi. "Asteptam ca inspectorul general sa emita decizia in urma careia vor fi pusi in functie, apoi ii vom prezenta echipei", a spus Ovidiu Ursache.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii