Drama unei mame care nu si-a vazut fetita niciodata

luni, 10 martie 2008, 00:51
4 MIN
 Drama unei mame care nu si-a vazut fetita niciodata

Alina Palac are 33 de ani si si-a pierdut vederea la sfirsitul anului 2002. O infectie netratata la dinti care i-a afectat ambii ochi a obligat-o pe Alina sa traiasca in intuneric. In urma cu aproape doi ani a ramas insarcinata si a nascut o fetita superba. Cei trei traiesc doar din pensia de handicap a femeii. Banii nu le ajung nici pentru traiul zilnic, daramite pentru o operatie care i-ar putea da o sansa Alinei de a vedea iarasi lumina zilei, sau pentru a o opera pe fetita de o tumoare benigna cu care s-a nascut.

Alina nu si-a tratat infectia de la dinti pentru ca, la acea vreme, nu avea nici bani, nici timp pentru asta. Mama ei era grav bolnava, si tinara a ales sa aiba grija de cea care i-a dat viata decit de propria persoana. Aceasta decizie avea sa o coste prea mult apoi. Vederea i s-a deteriorat progresiv fara ca diversele tratamente pe care le facea sa aiba un efect pozitiv de lunga durata.

Prin 2002, Alina putea sa mearga singura pe strada, insa nu reusea sa distinga scrisul dintr-un ziar sau de la televizor. Sotul ei, Mihai, lucra pe atunci in constructii. Chiar daca vederea ii slabea din ce in ce mai mult, femeia nu s-a dus la spital pentru ca nu era asigurata. S-a prezentat in schimb la un cabinet particular si a reusit sa-si ia niste retete din banii agonisiti de sot. Astfel, a mai reusit sa vada pina prin decembrie 2002.

Inainte de sarbatorile de iarna din acel an, femeia s-a trezit intr-o dimineata in intuneric complet. Atunci a inceput chinul pentru mica lor familie.

Cind Alina a ramas insarcinata, lucrurile s-au complicat si mai mult. Mihai a trebuit sa renunte la serviciu pentru ca nu o putea lasa pe sotia lui singura acasa. Alina si-a facut dosarul pentru pensie de handicap, si de atunci acesti bani, adica 651 lei, sint singura lor sursa de venit.

"Nu pot sa-mi ingrijesc copilul"

De un an si o luna in viata celor doi tineri a aparut si Andreea-Patricia, o fetita pe care cei doi o iubesc mai mult decit orice pe lume. Chiar daca cei doi parinti nu si-au mai cumparat ceva pentru ei de ani de zile, singura lor dorinta este ca Pati, cum ii spun ei fiicei lor, sa nu duca lipsa de nimic.

Pe de alta parte, cea mai mare durere a Alinei este faptul ca nu si-a vazut copilul niciodata. "Nu pot sa-mi ingrijesc propriul copil, nu pot sa-i dau mincare, s-o schimb. Cind sint singura acasa nici la baie nu ma duc, mi-e frica sa nu se intimple ceva cu fetita", marturiseste Alina, abia tinindu-si lacrimile.

Tinara familie locuieste cu chirie intr-o casa nationalizata pentru 105 lei pe luna. Alti 60 de lei se duc lunar pe energia electrica, iar 40 de lei merg la apa care vine de la un singur robinet amplasat pentru toate cele 11 familii din casa. Gaz nu este, iar baie este cite una la doua familii.

Camera sotilor Palac este mult mai friguroasa decit celelalte pentru ca este pe colt. Cu toate aceste greutati, cei doi s-au obisnuit deja. Tot ce-si doresc este sa fie sanatosi si sa-si poata creste fetita asa cum ar merita. Din nefericire, cei doi nu au bani pentru a-si putea permite o operatie care ar reusi sa-i redea macar partial vederea Alinei. "Am vazut la televizor un caz asemanator, iar pacienta a fost operata intr-o clinica din Belgia. Alina a mai fost operata, dar aici nu s-a putut face nimic. Medicii spun ca ochiul drept ar putea fi salvat, insa o asemenea interventie ar costa aproximativ 5.000 de euro, bani pe care noi nu-i avem. Nici nu stiu cum sa fac sa string acesti bani", spune Mihai.

Cei doi tineri s-au casatorit in 2006, dar nu au mai facut si cununia religioasa si nunta, tot din lipsa banilor. Familiile celor doi nu-i ajuta prea mult pentru ca "fiecare are probleme lui". Alina ar mai avea nevoie si de o interventie chirurgicala pentru extirparea unui chist ovarian.

De altfel, la nasterea fetitei au fost complicatii, medicii fiind nevoiti sa-i scoata uterul complet. Si Pati ar avea nevoie de interventia medicilor, pentru ca are din nastere hemangiom, o tumoare benigna la nivelul epidermei, dar parintii au decis sa astepte pina ce fetita va mai creste putin. "E ingrozitor sa nu pot avea grija de ea. Un sfert din laptele pe care trebuie sa-l torn in biberon il vars, nu pot sa-i fac baie, nu pot sa o las singura prin camera", mai spune tinara mama.

O alta dorinta a tinerei este sa se poata vedea si ea mireasa, iesind din casa in rochie alba si tinindu-si fetita de mina. Cei care pot sa ajute tinara familie o pot face utilizind un cont deschis la BRD, R053BRDE240 SV88513342400. De asemenea, tinerii pot fi contactati la numarul de telefon 0747-548236.

Comentarii