Copii infometati

vineri, 14 noiembrie 1997, 00:00
2 MIN
 Copii infometati

Medicii pediatri vrinceni semnaleaza un fenomen care tinde sa ia amploare: copii infometati. Tot mai multi copii sint internati in spital cu malnutritie protein calorica. Statisticile releva ca numai in primele 10 luni ale acestui an au fost adusi la spital 140 de copii piele si os. 85 dintre micutii suferinzi de foame prelungita au avut virsta sub un an.
Copiii bolnavi de malnutritie protein calorica provin in majoritatea lor din mediul rural. "Copiii acestia napastuiti provin din parinti puturosi. Un parinte normal nu-si poate lasa copilul sa moara de foame", ne-a precizat doctorul pediatru Sava Popescu, adaugind ca astfel de copii au fost dintotdeauna, dar, parca acum sint mai multi ca niciodata. In medie, sint adusi cam trei copii pe saptamina. Greutatea lor este mult sub cea normala. Un baietel de 8 ani adus la spital de mamica lui cintarea doar 9 kg, fata de 18-19 cit ar trebui sa aiba in mod normal. Mama lui, din Virtescoiu, ne-a spus ca de multe ori cind nu are ce sa dea copiilor de mincare le face mamaliga, pe care o inmoaie in otet sau pur si simplu terci cu fasole fiarta cu sare. "Citeodata le mai dau si faina prajita cu ulei si cu sare. Cam de-asta sint asa slabuti si rahitici. Mi-e mila de ei saracutii, dar am un barbat cam puturos, care da banii numai pe bautura", ne-a spus, rusinata, mamica lui Ionel.
"Ce mi-ai adus de mincare?"
Doctorul Sava Popescu spune ca de regula acesti copii se imbolnavesc foarte usor de diferite boli pentru ca au organismul foarte slabit. "Multi fac diaree cronica". Trupurile firave stau, in general, mai multe saptamini in spital pentru a se reface cit de cit. "Vin cu copii foarte darimati si tragem de ei luni de zile ca sa ii aducem la limita. Uneori ii intreb pe parinti de ce ii fac. Ei spun ca daca-i da Dumnezeu, ii fac. Multi au intelectul la limita, iar pofta de a face copii ?este mare?", a mai precizat medicul.
Dupa ce starea micutilor batuti de soarta este cit de cit adusa la normal, ei sint externati si revenind in mediu familial tot acelasi tratament il primesc. Ei sint adusi in spital, nu dupa mult timp, din aceeasi cauza: infometarea prelungita.
Trupurile rahitice sint chinuite ani de zile, iar cind simt miros de mincare le sticlesc ochii. Orice persoana care merge la etajul V al Spitalului Judetean, unde este sectia de pediatrie, este intimpinata de citiva copii slabuti, care te intreaba cu nonsalanta: ?Ce mi-ai adus de mincare??". (Silvia VRINCEANU)          

Comentarii