Cristian, intre «prietena» lui Oprisan si nevasta lui Mindrila

luni, 30 iunie 2003, 23:00
5 MIN
 Cristian, intre «prietena» lui Oprisan si nevasta lui Mindrila

Directorul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala Odobesti a fost demis aseara printr-un abuz incalificabil. Concedierea s-a produs in cadrul sedintei extraodinare a Consiliului Judetean, maestrul de ceremonii fiind chiar presedintele CJ, Marian Oprisan. Desi fraudarea votului s-a facut pe fata, desconspirata chiar de unul dintre consilieri, hotarirea a fost luata fara ca votul sa fie reluat. La manevra de demitere ca urmare a necorespunderii profesionale au pus umarul consilierii judeteni Nitica Ciubotaru si Enache Mindrescu, care au anuntat un scor trucat, adaugind un vot care se afla la vedere, la masa prezidiului, si nu in urna. Oprisan nu a invinovatit comisia de validare, asa cum era de asteptat, ci consilierul care i-a testat vigilenta. Ajutat de masina de vot a PSD, Oprisan a zimbit ironic afirmind „Asta e. Liberalul Cristian Aurel… nu are studii de specialitate”.
Aurel Cristian a ocupat functia de director al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala Odobesti, timp de doi ani, pina la 1 februarie 2002, dupa ce patru ani a fost seful Caminului Spital Maicanesti. Cea care astazi il inlocuieste, respectiv consilierul judetean Luminita Teodorescu, la acel moment sefa a ISTPH, l-a destituit din functie invocind „managementul defectuos”. Convins de masura abuziva, Cristian a dat in judecata autoritatea care a stabilit demiterea sa, iar justitia i-a dat cistig de cauza. Printr-o hotarire definitiva, Aurel Cristian a fost reintegrat in functia avuta anterior. Mai mult, pe 12 mai a.c., presedintele Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap a emis un ordin de reintegrare a lui Aurel Cristian in functia de director al caminului. Astfel, el a redevenit seful institutiei la inceputul lunii iunie a.c., fapt ce se pare ca a stat in gitul celor ce tin strins in pumni friiele a tot ce inseamna institutie din judetul nostru.
Nevasta lui Mindrila era la mijloc
Decizia luata aseara are antecedente notabile. Planul de (re)concediere a liberalului director CITOIA exista inca de la ultima intrunire a Consiliului Judetean, respectiv pe data de 10 iunie. Surprinzator, fara nici o justificare, proiectul de hotarire ce urma a fi supus aprobarii plenului a fost scos de pe ordinea de zi! Este demn de remarcat ca Aurel Cristian fusese reinstalat in functia pe care o ocupase pina atunci Electra Mindrila, sotia secretarului general al Prefecturii Judetului. „Ziarul de Vrancea” a sesizat in ziua intrunirii Consiliului faptul ca propusa concediere nu este legala. In seara votului, ca prin minune, proiectul disparuse de pe ordinea de zi.
Dupa cum s-a vazut, a fost vorba doar de o aminare pentru ca in sedinta de ieri a CJ, pe ordinea de zi figura si hotarirea prin care „se concediaza din functia de director al CITOIA Odobesti Cristian Aurel, ca urmare a necorespunderii profesionale”. In locul lui a fost instalata Luminita Teodorescu, „pina la numirea in conditiile legii a personalului cu functii de conducere la CITOIA Odobesti”! Culmea este ca Luminita Teodorescu a renuntat la functia de inspector-sef al ISTPH Vrancea pe considerentul incompatibilitatii cu calitatea de consilier judetean. Este cel putin ciudat, daca nu ilegal, faptul ca insusi presedintele CJ a propus-o ca interimar la CITOIA, uitind de prevederile legii anticoruptie!
Concedierea lui Cristian a stirnit oprobiul opozitiei, dovada ca decizia a fost luata cu 10 voturi „impotriva”, fata de 26 „pentru” date de consilierii pesedisti. Vicepresedintele CJ, Emilian Diaconu, a tinut sa precizeze in plenul sedintei ca, Consiliul Judetean nu este abilitat sa ia o asemenea hotarire: „Directorul Centrului a fost numit de presedintele Autoritatii Nationale, nu de catre CJ, dupa reorganizarea institutiei. Potrivit legii, aceste institutii reoganizate ramin sub coordonarea Autoritatii. Consiliul Judetean nu poate sa-l revoce din functie”.
Consilierul Corneliu Momanu a specificat faptul ca motivul concedierii este incorect. „Acest post nu este vacant ca sa invocam conditiile de studii. Propun renuntarea la acest proiect”. Momanu a adaugat ca Aurel Cristian „a fost inlaturat o data, iar instanta i-a dat dreptate”. Pentru a se lamuri situatia, consilierul PRM, Marin Stoica, a cerut plenului sa se precizeze cind a fost incadrat in functie Aurel Cristian si care au fost motivele pentru care a fost indepartat. Nimeni nu i-a raspuns.
Momanu a revenit cerind sa se mentioneze in procesul verbal al sedintei „ca salariul sa fie platit de consilierii care voteaza pentru validarea proiectului”, in cazul in care, Cristian obtine din nou cistig de cauza in instanta, pentru a doua demitere din aceeasi functie.
Oprisan a intervenit imediat precizind ca „salariul directorului actual, care peste citeva minute nu va mai fi… studiile pe care… trebuie sa fie socio-umane. El este inginer agronom sau zootehnist, nu are studii de specialitate”. In ciuda faptul ca, la proiectul de hotarire este anexata copia xerox a diplomei de absolvire a studiilor postuniversitare, la Universitatea Politehnica Bucuresti, in specializarea managementul resurselor umane! A fost invocat secretarul judetului, Toader Ghetu, care sa explice situatia din punctul de vedere al legii. In ciuda documentelor prezentate in mapa fiecarui consilier judetean, Ghetu a afirmat ca Aurel Cristian a fost numit in functie de Consiliul Judetean, nu de Autoritatea Nationala a Persoanele cu Handicap: „conducerea centrului este stabilita de Consiliul Judetean”.
Frauda pe fata
Discutiile pe marginea proiectului s-au finalizat cu decizia de supunere la vot. Desi s-a optat pentru votul secret, chiar si asa, s-a dovedit ca o hotarire inainte stabilita poate fi parafata chiar si in conditiile unei fraude la vedere. Scorul anuntat la final a fost trucat.
Tocmai pentru a demonstra aceasta realitate, Momanu a recurs la fentarea comisiei de validare. El nu a depus votul in urna, ci l-a pastrat pe masa prezidiului, la o palma de Oprisan. Voturile au fost numarate si, culmea, a reiesit ca toti consilierii au votat. „Nu aveti 37 de buletine de vot. Al meu, uitati-l aici, sa vada toata lumea, nu a fost introdus in urna”, a anuntat taios Corneliu Momanu. Oprisan a sarit ca ars. „Ce faceti, circarie aici?… Nu se face asa ceva”, a spus pe un ton iritat initiatorul proiectului privind concedierea lui Aurel Cristian. In loc sa-l deranjeze greseala comisiei de validare si sa mentioneze vinovatia consilierilor Nitica Ciubotaru si Enache Mindrescu, care au numarat voturile, Oprisan a gasit de cuviinta sa-l acuze de sabotaj pe consilierul Corneliu Momanu!
Desi se astepta o reluare a votului, proiectul a fost validat si s-a trecut la urmatorul punct de pe ordinea de zi, ca si cind nu s-ar fi intimplat nimic!
„Voi contesta aceasta decizie”
Cu toate ca se astepta ca in urmatoarea sedinta a Consiliului Judetean, concedierea sa sa fie repusa pe tapet, Aurel Cristian s-a aratat afectat de perseverenta cu care s-a dorit sa fie inlaturat.
„Am ocupat postul acesta legal si in trecut si tot legal il ocup si astazi. Cred ca interesele marunte ale unor persoane au impus interpretarea eronata a unui act normativ care, din punct de vedere juridic, nu lasa loc la interpretari. Voi contesta aceasta hotarire la Consiliul Judetean si sper ca cei care verifica legalitatea hotaririlor sa ia in considerare argumentele mele”, ne-a declarat aseara, dupa anuntarea concedierii sale, Aurel Cristian.
Decizia de concediere a directorului CITOIA poate fi interpretata si ca o masura politica. Dovada, replica finala a initiatorului proiectului, Marian Oprisan: „Asta e… Liberalul Cristian Aurel… nu are studii de specialitate”. (Cristina LAZARIN, Laura BREANA)

Comentarii