Fratii Stan vor sa se predea?

vineri, 31 mai 2002, 23:00
2 MIN
 Fratii Stan vor sa se predea?

Cu o armata de politisti pe urmele lor, fratii Teodor si Marius Nicolae Stan se ascund inca foarte bine. Cercetati in lipsa in mai multe dosare penale, cu procese pe rol si cu alte dosare gata sa ajunga pe masa instantei, cei doi tineri considerati etalonul criminalitatii economico-financiare a judetului Vrancea, ar fi, conform unor informatii neoficiale, gata sa iasa din ascunzatoare.
Clanul Stan, cum este numit de politisti, magistrati si finantisti, a fost pur si simplu spulberat de anchetatori. Ion Stan, tatal baietilor, a stat citeva luni intr-un arest finalizat cu inculparea sa pentru evaziune fiscala. Socrul lui Teodor Stan, Petrica Cazacu, este arestat la rindul lui si trimis in judecata pentru evaziune fiscala de 11 miliarde de lei. Costica Lepadatu, magnatul alcoolului din judetul Buzau, nasul lui Teodor si al Angelicai Cazacu Stan este citat ca martor intr-un alt dosar cu afaceri nu tocmai curate cu alcool si petrol, instrumentat de Parchetul Curtii de Apel Galati. Marius si Teodor Nicolae sint judecati la rindul lor in lipsa, alaturi de partenerul lor moldovean, pentru pagubirea cu 2 miliarde de lei a unui institut din Odobesti.
Peste toate acestea, Politia ii avanseaza ca si suspecti in cazul "Grenada", atentatul de la sfirsitul anului trecut asupra unui ofiter de la Economic – IPJ Vrancea. Sint dati in urmarire generala prin Interpol si pe numele lor sint emise mandate de arestare in lipsa.
Predare conditionata?
Zecile de miliarde pe care statul le-a pierdut de pe urmele "clanului Stan", prin evaziune fiscala la afacerile cu alcool si petrol, au determinat o mobilizare generala. Desi Politia, Procuratura, Finantele si Garda Financiara sint pe urmele celor doi, despre care se tot spune ca nici macar nu au parasit tara, nu au fost de gasit. Surse din rindul anchetatorilor ale caror declaratii le consemnam sub rezerva anonimatului, sustin ca Teodor si Marius Nicolae Stan vor sa se predea, dar ca se afla in cautarea "unui ofiter din Politie care sa consemneze macar, tot ce spun ei". Cei doi ameninta cu dezvaluiri incendiare, despre "persoane sus puse, care chiar daca nu au participat direct la afecerile lor au avut de profitat". Sa fi obosit cei doi fugari, sau sa-i fi ingenuncheat pur si simplu anchetatorii, chiar si in ascunzatorile pe care nu le-a dibuit nimeni, pina acum? (Ciprian BOBEICA)

Comentarii