Lucian Avram a cumparat fabrica de detergenti de la Marasesti

marți, 18 ianuarie 2000, 00:00
2 MIN
 Lucian Avram a cumparat fabrica de detergenti de la Marasesti

Patronul depozitului en-gross LVG, Lucian Avram, a adjudecat ieri, la licitatia organizata de FPS, pachetul de 70% din actiunile SC Marchim Marasesti (fabrica de detergenti). Pretul de adjudecare este 13.000 lei/actiune, comparativ cu 25.000 lei-valoarea nominala si 26.000 lei – pretul de pornire. Prin urmare, pentru intreg pachetul de actiuni, Lucian Avram trebuie sa plateasca in jur de 5,8 miliarde lei.
Lucian Avram a avut drept contracandidat o persoana fizica necunoscuta in lumea afacerilor, respectiv Vasilica Botgros.
Licitatia nu a avut un caracter competitiv intrucit nici unul dintre cei doi ofertanti nu a fost de acord cu pretul de pornire. Pretul de adjudecare s-a stabilit prin licitatie de tip olandez, pasul de scadere a pretului fiind de 1300 lei.
La sfirsitul licitatiei, Lucian Avram a solicitat comisiei de licitatie esalonarea platii pe cinci ani, cu un avans de 8%. Propunerea comisiei de licitatie a fost insa putin diferita in privinta avansului care a fost ridicat la 10%. Directorul sucursalei FPS Galati, Dan Iacob a mentionat ca aceasta propunere va fi analizata si supusa aprobarii in prima sedinta a Comitetului de directie al sucursalei. La licitatie a fost prezent si directorul SC Marchim, Iulian Mocanu care a declarat reporterilor, mai in gluma, mai in serios ca a venit sa-l cunoasca pe viitorul patron al societatii.
Referindu-se la situatia financiara a SC Marchim, Dan Iacob a declarat: "Marchim nu sta rau financiar. Cele doua programe de restructurare au dat rezultate, din acest punct de vedere fiind un caz fericit. Este singura societate industriala care mai functioneaza in Marasesti si reuseste sa asigure salarii. Singurele probleme care ar mai fi la Marchim sint cele de mediu care necesita investitii, acesta fiind si motivul pentru care scoaterea la vinzare a fost aminata".
Cit priveste pretul obtinut de FPS pentru Marchim, Dan Iacob a apreciat ca este acceptabil, avind in vedere investitiile care trebuie facute: "Mai important este ca fabrica sa functioneze in continuare, decit o suma mare catre FPS".
De mentionat ca SC Marchim are un capital social de aproximativ 16 miliarde de lei, iar structura actionariatului este urmatoarea: 70% -FPS, 23,755% -SIF Transilvania, 6,245%-actionari PPM. (Sandica FILOTE)

Comentarii