Presedintele Frantei, cetatean de onoare al Marasestiului

vineri, 09 noiembrie 2001, 00:00
3 MIN
 Presedintele Frantei, cetatean de onoare al Marasestiului

Sarbatoarea Arhanghelului Mihail, patronul spiritual al Marasestiului, a adunat ieri in orasul – erou al Primului Razboi Mondial sumedenie de lume si numeroase oficialitati. La festivitatile din timp organizate au participat printre altii ambasadorul Frantei, Pierre Menat, atasatul militar Ernest Segura, prefectul Constantin Buza, vicepresedintii Consiliului Judetean Mircea Diaconu si Emilian Diaconu, directori ai institutiilor descentralizate, primari, consilieri judeteni si locali, veterani de razboi.
Fara indoiala, sosirea ambasadorului Frantei si intimpinarea sa printr-un ceremonial militar a fost cel mai asteptat moment al zilei. Pierre Menat si atasatul cultural Ernest Segura au fost intimpinati cu piine si sare de primarul Marasestiului, Emilian Brasov si de oficialitatile judetene. Centrul de greutate al manifestarilor s-a mutat imediat in Parcul Joffre, unde semnificatia zilei a fost evocata pe rind in discursul oficiaitatilor. Acum 81 de ani comuna Marasesti a devenit oras, si tot atunci maresalul Joffre i-a conferit in numele Frantei medalia "Crucea de Razboi". Primarul Emilian Brasov a facut deci apel la relatia istorica speciala intre Marasesti si Franta tocmai pentru a transpune in viitor o colaborare ce ar putea ajuta comunitatea defavorizata din orasul sau.
Ambasadorul Pierre Menat a evocat la rindul sau cooperarea franco-romana, in balanta careia semnificatia istorica a Marasestiului a cintarit mult. "Sa incercam sa pastram acel spirit de fraternitate care s-a manifestat din plin in Primul Razboi Mondial", a indemnat inaltul reprezentant al Frantei. Si alti invitati au facut, in cadrul interventiilor lor, referiri la semnificatia sarbatorii Arhanghelului Mihai, patronul spiritual al orasului: prefectul Constantin Buza, generalul (r) Petru Nichita, de la Uniunea Veteranilor de Razboi, precum si Ioana Bratianu, nepoata celebrului prim ministru Ion Bratianu din perioada Primului Razboi Mondial. Un incident oarecum neplacut, desi trecut cu vederea, a fost discursul presedintelui Ligii Veteranilor de Razboi din Romania, care a refuzat diploma oferita de organizatori. Acestia din urma s-au razgindit se pare in ultimul moment cu privire la conferirea titlului de cetatean de onoare, lucru care a stirnit nemultumirea fostului combatant.
Cum anuntasera anterior, autoritatile locale din Marasesti l-au desemnat cetatean de onoare al Marasestiului pe insusi presedintele Frantei, Jacques Chirac. Medalia a fost desigur oferita ambasadorului Pierre Menat, care la rindul sau a devenit cetatean de onoare al Marasestiului, ca si atasatul militar al Frantei la Bucuresti, Ernest Segura. In cadrul aceleiasi ceremonii au primit distinctia primarul Focsaniului, Decebal Bacinschi, nascut in Marasesti, presedintele Uniunii Veteranilor de Razboi, Petru Nichita, si veteranul localnic Nastase Poponete.
Dupa slujba religioasa la care a participat si corul focsanean "Pastorala", in fata monumentului II din Parcul Joffre s-a desfasurat si un scurt spectacol care a avut ca protagonisti, printre altii, ansamblul folcloric "Tara Vrancei", actori focsaneni si elevi din Marasesti.
Festivitatile prilejuite de sarbatoarea patronului spiritual al urbei s-au incheiat cu depuneri de coroane si defilarea unei garzii de onoare formate din militari ai Brigazii 282 Mecanizate, care a asigurat intregul ceremonial militar.
Programul oficial nu a sfirsit insa manifestarile cultural – artistice desfasurate la Marasesti. Tot ieri, insa dupa-amiaza, la Casa de Cultura a avut loc un spectacol unde, pe linga ansamblurile folclorice "Tara Vrancei" si "Doina Vrancei", au participat formatiile artistice ale Casei de Cultura din localitate. Au evoluat de asemenea, trupele "Dance", "El Mundo" si "Hyperioan", trupele de dans de la Clubul Copiilor, grupul de satira "Puf si Pica", Macarie – Omul Orchestra, Loredana Balasoiu, Jean Paler, Aurel Moga, Krishna si Rukmini. (Lidia GROSEI)

Comentarii