Prime pentru griu in valoare de 6,5 miliarde de lei

marți, 09 mai 2000, 23:00
1 MIN
 Prime pentru griu in valoare de 6,5 miliarde de lei

Potrivit prevederilor OUG 149/1999, agricultorii care au cultivat griu in perioada 1998-1999 si doresc sa-l vinda vor primi o prima, denumita si "prima de griu" in valoare de 300 lei pentru fiecare kilogram vindut. Din octombrie 1999 si pina ieri, la Directia Agricola Vrancea au fost depuse 1562 cereri, dintre care 31 de la agenti economici, de catre vinzatori de griu care doresc aceste prime. Seful Biroului de Investitii Bugetare si Sprijinirea Producatorilor, Mitica Ichim, ne-a spus ca pina ieri au fost acordate 6,5 miliarde de lei, suma ce reprezinta prima de griu pentru 21,6 milioane tone de griu vindute. "Aceasta cantitate de griu achizitionata de unitatile de profil din judet reprezinta necesarul de griu al judetului pentru un an. Zilnic vin alti producatori care depun cereri in acest sens", a precizat Mitica Ichim.
Cererea pentru solicitarea primei de griu trebuie sa fie insotita de actul de vinzare si de un alt act din care sa reiasa forma de plata, precum si de un atestat de la Primaria din localitatea de unde este vinzatorul, din care sa reiasa ca acesta a cultivat griu. Precizam ca pretul unui kilogram de griu variaza intre 1800 si 2600 lei, la care se adauga cei 300 lei/kg dati de Ministerul Agriculturii. (Elena CRISTIAN)

Comentarii