Puiu Siru este noul sef al Directiei de Cultura

vineri, 03 iunie 2005, 23:00
1 MIN
 Puiu Siru este noul sef al Directiei de Cultura

Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Vrancea are un nou director in persoana lui Parachiv Siru Usturoi, care pina acum a fost consilier superior in institutie. Acesta a sustinut ieri concursul la Ministerul Culturii, impreuna cu alti trei candidati din Vrancea. Profesorii Florin Micu si Vasile Apostol, cel din urma presedintele Comisiei de invatamint si cultura a PNL Vrancea, precum si cercetatorul Aurel Nicodei de la Muzeul de Istorie, au concurat la rindul lor pentru postul de sef la Directia de Cultura. Initial, au fost sapte vrinceni care si-au exprimat intentia de a participa la concurs, insa trei nu au indeplinit conditiile de paricipare. „Examenul a fost deosebit de dificil, deoarece impunea cunoasterea unei cantitati mari de acte normative, care reglementeaza activitatea de cultura si practica culturala si a fost pentru prima oara cind pentru activitatea de cultura s-a organizat in acest mod concursul. De altfel, din concurs au plecat doi reprezentanti din judetele Tulcea si Braila. De precizat ca singurul judet care a avut mai multe concureti a fost Vrancea, din cele sapte judete care au fost prezente la aceasta sesiune de concurs”, ne-a declarat Puiu Siru. Acesta a obtinut 109 la puncte la proba scrisa si la interviul sustinut. Puiu Siru a fost nominalizat candidatul Aliantei D.A. Vrancea pentru postul de sef la Directia de Cultura, insa se pare care ca acest lucru a deranjat anumite tabere, avind in vedere numarul mare de candidati. (M.B.)

Comentarii