"Daca pot sa ajut, de ce sa n-o fac?!"

Ajuns la venerabila virsta de 80 de ani, dupa o viata petrecuta in bancile facultatilor si la cabinetul de stomatologie, profesorul Emil Mihailescu vrea sa fie in continuare util societatii. Singur-singurel, cit e ziulica de lunga spune ca se gindeste ce-ar putea sa faca sa-si ajute semenii. Demult i-a venit ideea de a-si publica lucrarea de licenta, pe tema tulburarilor de memorie si nevroza astenica, considerind-o de mare folos. Dar n-are pe nimeni in preajma care sa-l indrume si sa-l sustina. "Profesorii mei au spus, la vremea aceea, ca este completa, si mai ales aduce noutati in domeniu. Sint 48 de cazuri de pacienti prezentate, si o analiza in amanunt", argumenteaza autorul.
Iar daca lucrarea nu prezinta interes, macar sa-l accepte un medic sa dea o mina de ajutor la un cabinet de psihologie. Batrinul este convins ca informatiile pe care le-a adunat in timpul celor trei facultati absolvite in anii ’50, plus cele adunate din cartile de specialitate, ar putea fi exploatate. Mai ales ca Dumnezeu il va mai lasa pe pamint citiva ani buni, si nu vrea sa-i traiasca degeaba. "Cu Dumnezeu stau bine, sint credincios, si pina la 90 de ani sigur traiesc".
Emil Mihailescu este absolvent al Facultatii de Filosofie, cit si a Facultatii de Pedagogie din cadrul Universitatii C.I.Parhon Bucuresti. A fost repartizat la centrul de re-educare din capitala, dar n-a rezistat decit patru ani. A inceput a treia facultate: Medicina la institutul din Bucuresti, unde a obtinut specializarea stomatologie. Dupa absolvire a ajuns medic intr-un satuc de linga Bacau. "Oamenii ma placeau foarte tare pentru ca nu luam bacsis si ma purtam frumos". Avea deja 44-45 de ani. Cinci ani mai tirziu a fost pensionat pe caz de boala. Cind i s-au prapadit parintii, cu banii pe care i-a primit dupa demolarea casei si cu cea apucat sa mai stringa din leafa, s-a mutat in Focsani. "Am gasit un loc aici la autogara si aici am ramas. Mi-am facut casa, si in toti acesti 30 de ani m-am ocupat de ea. Toti anii mi i-am petrecut citind. Mi-a placut invatatura si inca imi place. Daca mi-as publica lucrarea ar fi grozav. Eu usurez munca lor si, in acelasi timp, ma ajut si pe mine", spune batrinul.
Pensia de 800 de mii de lei nu-i ajunge, desi e numai el pe lume. N-a fost casatorit si n-are copii. Cele doua surori au imbatrinit si nu-l mai pot vizita. Povestea sa aparut in paginile ziarului nostru, acum citeva luni in urma, sub titlul "Descult, cu trei facultati". Daca va amintiti, Emil Mihailescu avea nevoie de o pereche de bocanci, dar pe care nu-i cersea. Se descurca la fel de greu ca si acum, insa demnitatea a ocupat locul principal in viata sa. "Cind maninc putin uit si unde am pus cana. Nu vreau sa creada lumea ca cersesc, eu vreau sa ajut. Lucrarea asta e munca mea. Citeva pagini le-a prins focul, dar se intelege. Ii pot ajuta daca ma lasa", se tinguie batrinul. Modestia ii este cartea de capatii, si nu-i poate fi trecuta cu vederea. La anii lui, trecuti prea repede, inca vrea sa fie ce-a fost, si poate ceva mai mult. "Nu cer mila nimanui. Eu vreau sa fiu folositor oamenilor. Daca pot sa ajut, de ce sa n-o fac!". (Cristina LAZARIN)