"Visul meu e sa fiu translator"

In Modruzeni, prea rar se poate spune ca se intimpla ceva deosebit. Starea de fapt este una singura: saracia. Starea de spirit a tuturor: deznadejdea. Iar singura grija: supravietuirea de fiecare zi. Asa traiesc, generatie dupa generatie, toti modruzenii, ai caror copii, flaminzi si deseori bolnavi, prea rar reusesc sa si zimbeasca. Asa a crescut si Ciprian, insa dintre toti ceilalti, el are un ideal. Un vis uimitor, aproape stralucitor pentru mediul in care traieste. Sa fie translator, pentru ca stie sa vorbeasca foarte bine engleza. Privindu-i fata simpatica si tuciurie, mai ca nu-ti vine a crede. Poate ideile preconcepute pe care le avem majoritatea dintre noi despre categoria sociala din care face parte, poate zona lipsita de perspectiva in care traieste, inspira neincredere in ceea ce priveste visul lui. Si totusi, Ciprian vrea sa fie intr-o zi nici mai mult, nici mai putin decit translator. "As vrea sa mi se dea si mie cel putin o data sansa sa demonstrez ca stiu engleza. Ca sa nu uit, exersez singur. Multi din jurul meu imi spun ca sint nebun, dar asta mi-ar place mie sa fac. De lipsa banilor as munci orice, dar visul meu este sa fiu translator", spune, cu ochii stralucind, tinarul Ciprian.
"Am primit cadou un dictionar"
Ciprian povesteste ca a simtit dintotdeauna pasiune pentru limba engleza. In scoala, a fost singura materie la care spune ca a avut mereu note maxime, in timp ce la celelate a fost multumit sa "treaca". Copil sarac, fara posibilitatea de a-si cumpara vreodata carti de specialitate, povesteste cum a simtit ca explodeaza de bucurie cind a primit in dar un dictionar. "La sfirsitul clasei a VIII-a, diriginta mea mi-a dat cadou un dictionar roman-englez. Am tot citit de unul singur, am mai invatat engleza si pe parcursul celor doi ani de profesionala si am ajuns sa stiu sa vorbesc, zic eu, destul de bine", isi spune parerea Ciprian.
Tinarul este de profesie lacatus mecanic revizie vagoane, insa nu a lucrat niciodata. N-a avut unde, motiv pentru care mai merge din cind in cind la lucru cu ziua, impreuna cu parintii lui. Mai are cinci frati mai mici acasa, carora spune cu evidenta mindrie ca le-a fost doica de cind se stie. "Tata a lucrat la Marchim, dar a fost dat in somaj, iar mama a fost tot timpul casnica. Ei se duc mai mult cu ziua, si eu ramineam mereu acasa, cu fratii mei. Ii ingrijeam, gateam pentru ei. Noi tot mai avem cite ceva, fasole, cartofi, dar sint unii la noi acolo care n-au, saracii, chiar nimic", povesteste Ciprian.
Visul sau de a fi translator s-a nascut poate in singura odaie din valatuci, in care se inghesuie toate cele opt persoane ale familiei lui. Sau poate din colbul ce se ridica, pe timp secetos, chiar si din pamintul ce tine loc de podea incaperilor intunecoase. Cum, necum, cert este ca pentru o zi, Ciprian si-a indeplinit visul. Pentru o zi chiar a fost translator unei delegatii de evanghelisti veniti la Calimanesti, tocmai din Statele Unite. "Si eu sint evanghelist si am auzit de vizita. N-avea cine sa traduca si atunci m-am oferit eu. Prima data cei din jur n-au crezut ca stiu sa vorbesc engleza, dar apoi s-au convins", spune Ciprian.
Vis implinit?
Tineretea, increderea in fortele proprii sau pur si simplu credinta ca va reusi il fac pe Ciprian sa fie deosebit de optimist. Chiar daca accepta pentru moment si un alt loc de munca, indiferent in ce domeniu, el spune ca isi va urmari pina la capat visul. Ca orice om, spera ca cineva, cindva, ii va aprecia calitatile si ii va da sansa la care spera. Sansa pe care, in diferite forme, fiecare dintre noi a dorit-o cindva. (Laura BREANA)