Statul se judeca cu societatile care nu i-au platit dividendele

joi, 18 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Statul se judeca cu societatile care nu i-au platit dividendele

Fondul Proprietatii de Stat a notificat un numar de 39 societati comerciale vrincene care au debite reprezentind dividendele cuvenite FPS si daune pentru neplata in termen a acestora. Seful Centrului de Privatizare Vrancea, George Arvinte, ne-a spus ca este vorba despre societatile la care statul a detinut actiuni si care au obtinut profit. "Aceste 39 societati comerciale nu au achitat cota de dividende cuvenite FPS in calitate de actionar in perioada 1992-1999", a precizat George Arvinte. Astfel, in 1992, 14 agenti economici cu capital partial sau integral de stat s-au inscris pe lista restantierilor, in 1993 – sapte societati comerciale, in ’94 alte opt societati comerciale, in ’95 au fost opt firme restantiere la plata dividendelor, in 1996 si 1997, 11 si respectiv 18 agenti economici nu si-au onorat obligatiile catre stat in calitate de actionar, iar in 1998 – noua societati comerciale au intregit lista rau-platnicilor. Anul trecut au obtinut profit cinci societati la care statul este actionar si tot atitea nu au achitat dividendele cuvenite, datoria catre stat cifrindu-se la 900 milioane de lei, din care 500 milioane de lei apartin "Veritas" Panciu. "Sumele difera de la o societate la alta, dar si in functie de anul cind au fost datorate dividendele. Printre cei mai mari datornici la acest capitol exemplificam cu urmatoarele societati comerciale: Heim Milcov, Mopaf, ITA, Agroindustriala Marasesti, Veritas, Romseh, Insta Electric, Tricoton Panciu etc.
Pentru o mare parte dintre cele 39 societati, sumele restante reprezinta daune percepute pentru neplata in timp a acestor dividende", a mai adaugat seful Centrului de Privatizare.
In prezent, cele mai multe dintre restantiere sint privatizate, iar sansele de recuperare a banilor sint din ce in ce mai mici. George Arvinte a precizat ca pina in 1999 legea nu prevedea includerea in contractul de vinzare cumparare a unei clauze care sa il oblige pe cumparator sa achite si datoriile pe care societatea le are la stat. Din acest motiv multi dintre cumparatori nu recunosc aceste datorii, instanta de judecata fiind singura cale de rezolvare a litigiilor. "De recuperarea acestor bani se ocupa FPS Bucuresti, de acolo fiind inaintate actiunile. Cert este ca acesti bani sint ai statului, iar daca nu se obtin altfel atunci instanta de judecata este unica solutie", a incheiat seful Centrului de Privatizare. (Elena CRISTIAN)

Comentarii