Stupida greseala de contopist de Stare Civila

luni, 05 august 2002, 23:00
2 MIN
 Stupida greseala de contopist de Stare Civila

Necazurile pentru Ioana B. au inceput in urma cu aproximativ 18 ani, cind cei de la Starea Civila Constanta, care i-au eliberat certificatul de nastere, dintr-o eroare, au inregistrat-o ca fiind baiat, creind o alta identitate: Ion B., sex masculin, cod numeric personal 1840424130914. Remarcind greseala numelui, parintii au sesizat autoritatile locale si acestea au procedat la repararea ei. Seria gafelor a continuat insa, functionarii Starii Civile omitind insa sa modifice si codul numeric personal, dupa corectarea prenumelui.
Nimeni n-a remarcat inadvertenta timp de 18 ani. Nici la scoala, nici la liceu, nici la facultate (Ioana a dat examen la Universitatea "Ovidius" din Constanta folosindu-se de o adeverinta de la liceu), nici la sectia de Politie care i-a eliberat de doua ori buletin, o data la 14 ani si altadata in urma cu o luna si jumatate, pe 18 iunie a.c.. "In vacanta de Pasti am fost la Bucuresti sa ma interesez de examenul de admitere si mi-a fost furat buletinul. L-am declarat pierdut si mi-am facut altul", povesteste Ioana.
Atunci i s-a eliberat o carte de identitate, iar greseala a sporit in gravitate. Completarea computerizata a facut ca, si la rubrica sex, sa apara M, in loc de F. Nerealizind urmarile faptului, preocupata fiind in primul rind de examenele ce se apropiau, nu a dat atentie amanuntului. "Am vazut, dar am crezut ca e greseala de calculator. Nu am crezut ca e atit de important", spune tinara.
Cind insa a fost la liceu sa ia diploma de bacalaureat necesara admiterii, consecintele au inceput sa prinda contur. Aceeasi secretara, care in urma cu patru ani nu a observat nimic in neregula cu documentele fetei, acum refuza sa-i elibereze diploma de bacalaureat pina la indreptarea greselilor din acte.
Formalitatile insa dureaza, mai ales ca, in lipsa unei legislatii in domeniu care sa stabileasca rezolvarea fireasca a lucrurilor, toata lumea da din colt in colt. "Am fost la Politia Odobesti si de acolo m-au trimis la Primaria Jaristea sa-mi schimb codul numeric. Acolo mi-au spus ca nu exista precedent si ca nu exista o rezolvare certa a situatiei, statuata de lege", mentioneaza Ioana.
Daca problema nu se remediaza in 14 zile, absolventa risca sa rateze examenul de admitere la facultate. Vrea sa dea la Teologie-Bucuresti, iar dosarul de inscriere trebuie depus pina la 20 august si sa includa diploma de bacalaureat, in original. Greseala unor functionari si birocratia o poate costa un an de facultate. (Dalia IOSIF)

Comentarii