Trei milioane si jumatate pentru a convietui cu gindacii

luni, 19 ianuarie 2004, 00:00
4 MIN
 Trei milioane si jumatate pentru a convietui cu gindacii

Locatarii caminului Eximcoop, situat in cartierul Bahne, se declara total nemultumiti de conditiile in care traiesc. In prezent, in cladire sint 40 de camere simple, iar grupurile sanitare si bucatariile sint folosite in comun. Cu toate ca acest camin de nefamilisti este amplasat in apropierea Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului, nimeni nu a fost sesizat de conditiile pe care acesti oameni trebuie sa le suporte in fiecare zi. Conditiile din grupurile sanitare sint mai mult decit insalubre, cu atit mai mult cu cit gindacii si sobolanii sint primii care te intimpina la intrarea in baie.
Locatarii spun ca situatia este aceeasi de citiva ani de zile, dar ca nimeni nu a reclamat autoritatilor, de frica sa nu fie dati afara din camin. Oamenii spun ca la grupurile sanitare nu s-a mai reparat nimic de citiva ani. Doar cu citeva ore inainte de a ajunge reporterii nostri acolo, o echipa a inlocuit improvizatiile electrice, probabil anuntata de un „binevoitor”.
Locatarii spun ca platesc foarte multi bani pentru o camera, in conditiile in care gindacii umbla in voie prin toate incaperile. Factura pentru luna decembrie a anului trecut a ajuns la 3,5 milioane de lei pentru o camera de camin. Locatarii spun ca aproape jumatate din acesti bani sint ceruti pentru energia electrica, cu toate ca la citeva grupuri sanitare nu exista lumina.
Totodata, oamenii sint nemultumiti de serviciile paznicului si ale femeii de serviciu, si nu inteleg de ce sa mai plateasca circa 650.000 lei, pentru niste angajati care nu-si fac treaba. Oamenii spun ca ei nu mai vor femeie de serviciu si paznici, pentru ca de multe ori i-au gasit dormind in post. In replica, Ion Manea, seful caminului Eximcoop, sustine ca este necesar un paznic pentru ca la ultimul etaj locuiesc fete nemaritate si el nu este de acord ca acest camin sa fie transformat intr-un bordel.
Milioane de lei pentru mizerie
Oamenii mai spun ca multi dintre copiii lor s-au imbolnavit datorita mizeriei. Peretii sint plini de mucegai, unele geamuri de la bai lipsesc, iar instalatiile sanitare sint ruginite si sparte. Peretii baii de la primul etaj sint gauriti, iar locatarii spun ca pe acolo intra sobolani, de multe ori fiind nevoiti sa intre cu lanterna pentru a se feri de rozatoare. „Sint multi care au salariul de 2 milioane si ceva si nu-si acopera cheltuielile. Noi ce sa facem, sa murim de foame? Sa fi venit mai devreme si sa fi vazut sobolanii care umblau pe aici. Cind au auzit ca am chemat presa, au venit si au pus cabluri pentru lumina, si cite ceva pe la baie, ca altfel nu se facea nimic”, spunea un locatar nemultumit.
Pentru ca nu au bucatarie, persoanele care locuiesc la etajele superioare sint nevoite sa spele vasele la baie. „Noi ne ducem sa facem dus la baie, si neavind bucatarie, tot acolo spalam vasele. Dupa ce faci mincare ti-e scirba sa te duci sa speli vasele la baie”, ne-a spus Ana Maria Rontu, una dintre locatarele aflate in aceasta situatie.
„Am mers la presedinte si i-am zis ca nu ne intelem cu administratora si a zis ca daca nu ne convine, putem pleca”, s-au plins oamenii. Locatarii spun ca ei ar face curat si ar mai intretine grupurile sanitare, dar ca banii pe care ii dau presedintelui sint prea multi si ca abia le ajunge de mincare.
„Il inchid si gata!”
Ion Manea, cel care administreaza caminul Eximcoop, este de parere ca oamenii nu locuiesc in conditii prea rele. Presedintele blocului se ascunde in spatele actelor si ii acuza pe locatari pentru facturile mari si pentru faptul ca nu intretin curatenia. Ion Manea spune ca locatarii lasa gunoaiele in chiuvete si ca de multe ori lasa apa curgind, acesta fiind unul din motivele pentru care au facturile atit de mari. „Femeia de serviciu nu trebuie sa adune de pe urma voastra. Toti faceti mincare si aruncati resturile in chiuveta. Astazi am fost la baie si nu era trasa apa la WC. Nu va este rusine?”, spunea presedintele caminului, Ion Manea. De asemenea, seful blocului considera ca oamenii platesc mult pentru energia termica, din cauza ca au radiatoare in camere. Presedintele spune ca acest camin a fost construit pentru nefamilisti, insa dupa revolutie aici s-au mutat familii intregi. Dupa parerea sa, factura ar fi mai mica daca in camera ar locui patru persoane, asa cum a fost proiectata cladirea. Singura solutie pe care a gasit-o presedintele a fost aceea de a nu mai lasa pe cei care nu sint salariati sa locuiasca in camin.
Totodata, administratorul a mai spus ca acest camin nu este contorizat, iar daca ar fi montate apometre locatarii ar plati mai mult. „Daca le-as pune apometre ar plati mai mult. Eu il inchid, ca nu traiesc din asta. Il inchid si gata”, a mai spus presedintele caminului, Ion Manea, care de altfel gaseste ca administrarea caminului este o afacere in pierdere. (Nicoleta DEAC)

Comentarii