Viitorul sumbru al tinerilor ce parasesc centrele de plasament

Potrivit celor spuse de Bogdan Zugravu, directorul adjunct al Serviciului Social Vrancea, anul acesta, 70 de tineri aflati in institutiile de ocrotire din judet implinesc virsta majoratului. "Unii dintre ei sint studenti, iar cei mai multi urmeaza cursurile scolilor profesionale sau postliceale. Drept urmare, pina la terminarea studiilor ei sint inca in grija institutiilor noastre, beneficiind de asistenta sociala", a explicat Bogdan Zugravu.
Agonia celor singuri pe lume
Nimeni nu poate spune ce s-a ales din viata tinerilor care au parasit caminele in anii anteriori. Ei au fost nevoiti sa plece in lume si sa-si incropeasca un soi de existenta doar cu un rind de haine pe ei si cu un salariu mediu net pe economie in buzunar. Fara un acoperis deasupra capului si lipsiti de perspeciva cistigarii unui salariu sigur, multi dintre acestia au incercat sa se apropie de familiile care i-au parasit cu ani in urma. Sortiti suferintei, unii tineri au avut ghinionul sa se loveasca de indiferenta parintilor, care i-au alungat fara mustrari de constiinta pentru inca o data. Cei mai norocosi au gasit sprijin prin milostenia unor cetateni. Cu bunavointa, acesti oameni i-au acceptat in familiile lor si le-au indrumat, cum s-au priceput mai bine, primii pasi spre o viata independenta. Nu putini sint, din pacate, cei care au ajuns sa doarma prin gari sau parcuri si sa cerseasca pentru a-si astimpara foamea. Haituiti si batjocoriti, evitati de toata lumea, acesti oropsiti ajung sa-si piarda, incet, dar sigur, orice speranta intr-o viata normala. Cu toate ca in caminele unde au trait au fost scolarizati si caificati intr-o anumita meserie, prea putini sint patronii care accepta sa-i angajaze. Proiectul in curs de derulare, initiat de Fundatia "Pro Familia" si Serviciul Social, reprezinta o noutate in domeniul protectiei tinerilor din centrele de plasament, la nivelul judetului Vrancea. Printre obiectivele pe care le propune, se numara si inlaturarea etichetarii sociale a celor proveniti din mediul institutionalizat. Pentru ca, ratacind prin lume in cautarea propriei identitati, sarmanii tineri ai nimanui se lovesc brutal de mentalitile si prejudecatile concetatenilor. Prea grabiti si preocupati de propria bunastare, oamenii nu mai au timp sa observe agonia celor singuri pe lume.
"Ajut la treaba contra hrana si adapost"
Reprezentanti a Serviciului Social Vrancea ne-au asigurat ca Alexandru Ghita Soare, de 19 ani, nu este tocmai un exemplu elocvent. Cu toate acestea, tinarul si-a spus pasul reporterilor Monitorului, sperind ca va obtine cumva un ajutor. Anul trecut, baiatul a fost nevoit sa plece de la Casa de Copii Odobesti si de atunci cauta o familie pe care sa o ajute la treburi, in schimbul unui adapost.
"Toata viata m-a crescut statul. Intii m-a dat mama la leagan, am trecut apoi la prescolari si ultima data am stat in caminul din Odobesti. La 18 ani a trebuit sa plec de acolo. M-am dus intii la Racoasa, la un prieten. Apoi m-a primit in casa lor familia Lazar, din Vidra. Dar au si ei problemele lor si nu ma mai pot tine. Va trebui sa-mi gasesc alta familie", a spus Alexandru. De mama sa naturala nici nu vrea sa auda. A vazut-o doar o data in viata lui, cind era internat in spital. Din cite povesteste baiatul, reiese ca femeia care l-a adus pe lume nici n-a vrut sa stie de el. "Eu sint mama ta si am venit aici pentru ca m-a adus politia, nu de dragul tau", isi aminteste Alexandru vorbele mamei, spuse acolo la spital.
Doar Dumnezeu, cu mila
Tinarul, suferind de hemipareza stinga, nu mai avea nici un adapost in momentul cind a venit la redactia ziarului nostru. Cu plasa cu acte
intr-o mina si imbracat cu hainele cumparate de familia Lazar, el hoinarea pe strazi si dormea sub cerul liber. "Nu stiu ce sa ma fac si unde sa ma mai duc. La camin aveam ce minca si unde dormi. Acum nimeni nu se uita la mine. Am vrut sa ma urc intr-un autobuz, sa merg la Tulnici, la o familie. Cum n-aveam bani, am incercat sa ma rog de sofer sa ma ia fara bilet. Mi-a dat o palma si mi-a zis ca handicapatii ar trebui omoriti, sa nu mai incurce lumea degeaba", spune Alexandru, cu tristete.
Baiatul este calificat in meseria de timplar – parchetar si a incercat sa se angajeze, dar spune ca toata lumea l-a refuzat din cauza handicapului sau. Rude nu mai are, fiindca singurul unchi care "a fost padurar" a murit. Alexandru nu stie care ii va fi soarta de-acum inainte. Cu toate acestea, el spera ca acelasi Dumnezeu, caruia ii multumeste pentru faptul ca inca traieste pe suprafata pamintului, sa-l ajute sa-si gaseasca un domiciliu stabil. (Laura BREANA)