Atmosfera tensionata in scoli

vineri, 10 martie 2000, 00:00
2 MIN
 Atmosfera tensionata in scoli

Douazeci de angajati au contestat decizia de disponibilizare
Douazeci dintre angajatii din invatamint inclusi pe listele de disponibilizare au depus constestatii la Inspectoratul Scolar Judetean. Referitor la acest lucru, inspectorul de la Evidenta Personalului, Stefan Nedu, ne-a declarat: "M-am uitat pe aceste contestatii si am observat ca motivele pe care le invoca acesti oameni nu sint serioase. De obicei spun ca ar fi trebuit disponibilizat colegul care indeplineste aceeasi functie. Oricum, aceste contestatii vor fi discutate si ele in comisia paritara la care vor participa reprezentanti ai ISJ si liderii sindicatelor". Reprezentantii ISJ au stat de vorba zilele acestea cu o gramada de oameni care venisera sa-i pirasca pe directorii care vroiau sa le restringa postul. Juristul ISJ, Ionel Dragu, spune ca unii dintre nemultumiti vor chiar sa apeleze la instantele de udecata. "Au venit foarte multi oameni la mine care si-au exprimat dorinta de a-i da in judecata pe directori fiindca i-au dat afara. Le-am explicat ca vor cheltui niste bani degeaba. Atita vreme cit contractul lor de munca a fost desfacut din cauza restringerii postului, nu vor avea nici o sansa de cistig", a spus el.
Directorii adjuncti se vor duela pentru a-si pastra scaunul
Unul din posturile de directori adjuncti de la unitatile de invatamint unde exista doi sau trei oameni in aceasta functie, trebuie reduse. O comisie speciala, formata din inspectorul general-adjunct Marian Popa, inspectorul care se ocupa de evidenta personalului Stefan Nedu, si directorul de la unitatea la care se va reduce postul ii va desemna pe profesorii care vor ramine in continuare directri aduncti. Selectia se va realiza in baza unui nterviu ce va avea loc saptamina viitoare. "In alegerea directorului adjunct care va ramine pe post se va tine cont si de aprecierile venite din partea Consiliului de Administratie din fiecare scoala. Totodata, se va urmari sa se pastreze in functie directorul adjunct care are alta specializare decit directorul prim. Decisiv va fi insa interviul pe care il vor sustine si care se va referi la modul in care si-au indeplinit obligatiile ce le revin in baza fisei postului. La interviu, directorii-adjuncti vor trebui sa aiba asupra lor toate documentele manageriale si financiare", ne-a declarat inspectorul general-adjunct, Marian Popa.
In urma interviului, candidatii vor fi notati cu "admis" sau respins". "Nu vom avea o limita minima pentru punctaj. Va cistiga cel care a luat cele mai multe puncte la scoala respectiva. De exemplu, vor fi directori adjuncti considerati admisi cu doar 70 de puncte, iar altii vor fi respinsi chiar si cu 80 de puncte, deoarece contracandidatul lor a obtinut mai mult", ne-a mai spus el. (Roxana PENCIU)

Comentarii