Malul mortii

duminică, 27 august 2000, 23:00
3 MIN
 Malul mortii

Pentru oamenii din comuna Independenta, ziua de vineri, 25 august, a fost una nefasta. Doi barbati si-au pierdut viata la lutaria din localitate, murind asfixiati sub 16 tone de pamint, in vreme ce un altul, scapat ca prin minune, va ramine marcat pe viata de tragedia la care a fost partas.
Neculai Leca de 34 de ani, cel care a supravietuit nenorocirii, reusind sa iasa de sub malul care se surpase peste el, nu are rani grave, dar se afla inca la spital, in stare de soc. Initial, el a refuzat sa ne povesteasca ce i s-a intimplat, nedorind sa-si aduca aminte ca a vazut moartea cu ochii. "Pe la ora 18,30, am plecat cu Ilie Oprea si Georgica Bucur la lutarie. Voiam sa luam lut pentru a ne mai cirpi magaziile. Dupa o ora in care am sapat cu lopetile in mal s-a petrecut nenorocirea. Nu stiu cum, intr-o fractiune de secunda m-am trezit acoperit de pamint. Eu eram mai in margine si de aceea n-am fost prins decit pina la briu in pamint. Chiar si asa, m-am zbatut o gramada ca sa ies de acolo. Nu stiu cit a durat pina am reusit. Cind am privit in jur, peste tot era numai pamint iar ceilalti doi consateni ai mei nu se mai vedeau", povesteste Leca.
El spune ca, dupa ce a iesit, fara sa-si dea seama foarte bine ce face, a inceput sa dea pamintul la o parte in speranta ca-si va gasi vecinii.
"Nu pot sa ma impac cu ideea ca eu traiesc iar ei sint morti. Mai bine muream si eu. Nu pot sa va descriu ce-am simtit atunci cind eram acolo, ingropat in pamint. Nu ma gindeam decit ca n-o sa-mi mai vad niciodata fetita de patru ani. Am incercat sa-i salvez si pe ei, va jur ca am facut tot ce puteam", ne-a spus, plingind, barbatul.
El este in sectia de Neurologie, insa medicii spun ca nu are nici o leziune care sa-i puna in pericol viata.
Cincizeci de persoane s-au chinuit ore in sir sa-i gaseasca pe oamenii acoperiti de lut
Dupa ce a realizat ca se chinuie zadarnic sa-i scoata la suprafata pe vecinii sai, Leca s-a tirit pina in sat, unde a cerut ajutor. In scurt timp, la lutarie s-au strins aproximativ 50 de barbati care au inceput sa sape in cautarea celor prinsi sub mormanul de lut. "Prima data l-au gasit pe Oprea, dupa aproape doua ore. Se intunecase deja si inca nu dadusera de Bucur. Fiindca nu se mai vedea, a fost adus un camion, si la lumina farurilor, cautarile au continuat pina aproape de miezul noptii cind a fost gasit si cel de-al doilea trup", ne-a spus Eugen Chirita, unul dintre cei care au asistat la dezgroparea celor doua cadavre. Fotograf de meserie, el a imortalizat pe pelicula momente din timpul operatiunii de cautare.
Victimele fac parte din aceeasi familie
Cele doua victime, Ilie Oprea, de 35 de ani, si Georgica Bucur, 47 de ani, sint cumnati, sotiile lor fiind surori.
De aceea, familia a decis sa-i ingroape si sa-i privegheze asa cum au murit: impreuna. Trupurile celor doi barbati odihneau ieri in sicriele asezate unul linga celalalt in casa familiei Oprea.
Ilie Oprea avea trei copii, toti minori, pe care sotia sa, care nu are nici un fel de venit, va trebui acum sa-i creasca singura. In aceeasi situatie este si nevasta lui Bucur, care a ramas cu patru copii in ingrijire.
Medicul legist care s-a deplasat simbata in Independenta a stabilit ca moartea celor doi a fost deosebit de violenta. Practic, ei au fost striviti sub greutatea malului, avind organele interne distruse.
Nenorocirea din Independenta nu este, din pacate, singura de acest gen. De la inceputul anului, doi oameni au murit iar o femeie din Liesti se afla inca in spital, in stare de coma, la doua luni dupa ce a fost si ea surprinsa de prabusirea unui mal. (Gianina IORDACHE)

Comentarii