Sase copii se lupta cu saracia

Mihaela Trandafir are doar 29 de ani, dar pare mult mai batrina. Necazurile prin care a trecut si faptul ca trebuie sa aiba grija de sase suflete i-au lasat urme adinci pe obraz, imbatrinind-o inainte de vreme. Dupa ce barbatul i-a murit anul trecut, nenorocirile au inceputa curga una dupa alta.
"Anul trecut, in vara, Petrica a facut o infectie in tot corpul. N-am avut bani sa-l duc la doctor iar cind am reusit sa ma imprumut de la citiva vecini era deja prea tirziu. A murit la spital, doctorii n-au mai avut ce-i face. De atunci o ducem tare greu", ne-a povestit femeia. Chiar daca la moartea lui Petrica era deja gravida in luna a patra, rudele barbatului i-au spus ca acest copil nu este al fratelui lor, asa ca au renegat-o. "M-au amenintat ca ma vor lasa sa mor de foame si mi-au luat cartofii si fasolea din pod. Mi-au spus ca nu vor lasa sa traiasca un copil din flori. N-am avut cum sa ma impotrivesc, eu fiind femeie, iar ei barbati. A trebuit sa cersesc mila vecinilor toata iarna", ne-a mai spus Mihaela.
"Meniul" zilnic: ceai, mamaliga si fasole
Cele sapte suflete au ajuns de atunci sa traiasca mai mult de pe o zi pe alta. In afara de mezinul familiei, care poarta numele celui pe care nu-l va cunoaste niciodata decit din amintirile mamei si care mai primeste lapte de la bunica lui, ceilalti nu maninca decit fasole cu mamaliga.
"Dimineata mama ne da cite o cana de ceai, iar la prinz facem o mamaliga mare, care sa ne ajunga la toti, si mincam cu fasole. Asta este tot, pentru ca seara, daca nu ne dau nimic vecinii, nu mai mincam", ne-a povestit singura fetita a Mihaelei, Ionica, in virsta de 8 ani. Ea este gospodina in casa si tine loc de mama celui mic atunci cind femeia, impreuna cu baiatul cel mare, Gabriel, de numai 12 ani, pleaca prin sat sa munceasca cu ziua. "Mamica m-a invatat cum sa incalzesc laptele si cum sa-l hranesc cu biberonul. Trebuie sa stau cu el si sa-i dau sa manince si lui, si celorlalti, pentru ca mama si Gabriel sa poata munci si sa avem si noi ce minca", ne-a mai povestit copila.
Saracie lucie
Locuinta familiei Trandafir are trei camere, dar numai intr-una se poate locui, celelalte raminind neterminate de la moartea lui Petrica. In camaruta amarita stau ingramadite doua paturi si hainele copiilor, pentru ca despre alta mobila nici nu poate fi vorba. "Am tot mers si m-am rugat pe la Primarie, dar mi-au spus ca nici ei nu au bani. Chiar daca as avea un aragaz, nu as avea bani sa cumpar o butelie, care e foarte scumpa. Traim cu totii din alocatiile copiilor si tot nu avem bani de mincare. Luna trecuta m-am imprumutat de la o vecina ca sa cumpar niste puisori sa am si eu ce le da copiilor sa manince la vara", ne-a mai spus, cu privirea pierduta, femeia.
Tinara mama sufera de o boala de piele
Chiar daca este si ea bolnava, nu s-a dus la doctor pentru ca nu are nici bani si nici cu cine lasa mai multe zile copiii. Babele din sat spun ca femeia sufera de cancer de piele, la fel ca si mama ei, dar nimeni nu a ajutat-o vreodata sa mearga la un medic. "Mama este bolnava si cred ca o mostenesc. Imi ies niste pete rosii pe piele care se intind si ametesc de nu ma pot tine pe picioare. Nu ma pot duce la spital pentru ca pe astia mici nu am cu cine sa-i las. Cit traiesc, trebuie sa am grija de ei. Eu i-am dorit pe toti si nu am vrut sa fac vreun avort", ne-a spus tinara mama.
Masa traditionala de Pasti, pomana de la vecini
Sarbatorile sint pentru ei niste zile obisnuite, fara mincare mai buna si fara hainute noi. Singurul dar va fi cite un blid de mincare mai buna de la vecinii mai milostivi de Paste.
"Am vrut sa fac si eu macar un cozonac dar nu aveam nici oua, nici faina, nici ulei. Citeva oua rosii si cozonac pentru copii imi vor da vecinii si parintii mei. Oricum, pentru noi toate sarbatorile sint la fel", ne-a mai povestit Mihaela.
Femeia a cerut ajutor peste tot, chiar si la Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC), dar nu a primit deocamdata nici un raspuns. Inspectorii DJPDC spun ca abia dupa Pasti vor analiza cazul mamei cu sase copii, si vor incerca, pe cit pot, sa-i intinda o mina de ajutor. (Iulia HOGAS)