Satul care aluneca in Siret

duminică, 25 iunie 2000, 23:00
4 MIN
 Satul care aluneca in Siret

Necazurile satenilor din Furcenii Noi au inceput in toamna anului trecut, cind Primaria a inchiriat pe o perioada de cinic ani patru hectare din izlazul comunal pentru extragerea pietrisului din Siret si amenajarea unei statii de sortare a acestuia societatii CCCF din Bucuresti. In baza contractului semnat de fostul primar al comunei, Simion Haralamb, bugetul local urma sa incaseze anual aproximativ 40 milioane de lei la bugetul local. Afacerea ar fi fost buna daca societatea de constructii s-ar fi marginit sa extraga pietrisul din zona pe care o inchiriase si nu s-ar fi extins fara nici un fel de aprobare. Sapaturile s-au facut dupa bunul plac al chiriasilor iar pietrisul extras din albie dar si de pe maluri a fost depozitat pe toate cele 29,4 hectare de izlaz, astfel incit oamenii nu mai au unde sa-si duca animalele la pasunat. In plus, satenii nu mai au voie sa se apropie de riu, drumul fiind barat de reprezentantii societatii bucurestene. "Terenul pe care oamenii isi duceau animalele la pasunat a disparut. In plus, drumul de acces spre riu a fost inchis deoarece societatea are acolo utilaje si depozite de pietris. Pentru ca satenii vin si se pling la Primarie, am luat legatura cu cei de pe santier si de citeva zile bariera a fost ridicata", a declarat primarul actual al Cosmestiului, Gheorghe Saghian. El spune ca oamenii sint de-a dreptul furiosi pe societatea care si-a permis sa puna stapinire pe sat si ca masinile de mare tonaj care strabat zilnic ulitele localitatii le zguduie din temelii casele si ridica praful de nu se mai vede om cu om. "Acum citeva zile am vorbit cu cei din conducerea santierului si le-am cerut sa faca ceva, pentru ca oamenii au ajuns la capatul rabdarii. Tot ceea ce am obtinut a fost promisiunea ca o cisterna cu apa va uda din cind in cind drumul pe care trec masinile", a mai spus primarul.
Terenurile agricole ale satenilor cad in Siret cu tot cu porumb si fasole
Aceste neajunuri sint insa nimic pe linga cele generate de faptul ca albia Siretului a fost deviata astfil incit acum le ameninta casele. "Siretul curgea inainte la o distanta destul de mare de sat, astfel ca nu ne temeam de inundatii. Acum, riul a facut o bucla si a ajuns chiar linga sat. Pe zi ce trece, apa sapa in malul abrupt. Pamintul nostru se prabuseste in apa cu tot cu culturile de porumb si fasole. Raminem si fara pamint, si fara recolte", ne-a spus, indignat, Gelu Nastase, taran din Furcenii Noi.
Apele se apropie vertiginos si de cimitirul din Furcenii Noi, care se afla acum la numai 50 de metri de Siret. In ritmul in care se prabuseste malul (care are o inaltime de 35-40 metri), cimitirul risca sa fie luat de valuri in maxim 20 de zile.
Primarul Gheorghe Saghian spune ca a adus la fata locului reprezentanti ai Sistemului de Gospodarire a Apelor din Vrancea si Bacau, judete care au in administrare Lunca Siretului, si ca acestia, stupefiati de aceea ce se intimpla acolo, au hotarit sa oblige societatea de constructii sa excaveze intr-o alta zona, astfel incit Siretul sa fie deviat din nou, la distanta de de sat. "In decurs de citeva minute, chiar sub ochii reprezentantilor Sistemului de Gospodarire a Apelor, malul s-a prabusit in doua locuri. Daca nu se intervine cit mai urgent, se pot intimpla multe nenorociri. Trebuie sa obligam societatea de constructii sa excaveze in locul stabilit, pentru ca peste citeva zile se da drumul la barajul de la Malureni si viitura ar putea indunda tot pamintul oamenilor", a spus primarul.
Primaria din Cosmesti va actiona in instanta societatea de constructii
Satenii din Furcenii Noi cer despagubiri pentru terenurile agricole disparute sub ape dar si pentru distrugerea izlazului comunal. Singura solutie o reprezinta, in opinia primarului, actionarea in instanta a societatii de constructii care nu a respectat termenii contractului. "Noi le-am dat patru hectare de teren neproductiv, dar societatea s-a extins pe 29,4 hectare. Proprietarii terenurilor cer despagubiri de la Primarie pentru pamint si culturile inghitite de ape", a spus primarul Gheorghe Saghian.
Acesta a adaugat ca va solicita confiscarea balastului din statia de sortare pentru ca acesta sa fie vindut iar banii obtinuti sa fie utliziati pentru despagubirea proprietarilor de terenuri. "Daca juristii ne asigura ca acest lucru este posibil, vom acorda despagubiri satenilor din sumele pe care le vom obtine prin vinzarea pietrisului confiscat. Oricum, trebuie gasita o solutie pentru ca bugetul local nu ne permite acordarea despagubirilor. De la societate nu am primit pina acum decit 9 milioane de lei, deci sint in urma si cu plata chiriei pe cele patru hectare", a mai spus primarul.
In ziua in care reporterii "Monitorului" s-au deplasat la Cosmesti, in zona nu se afla nici unul din reprezentantii firmei acuzate ca ar fi incalcat contractul si ar fi adus prejudicii importante comunitatii din Furceni. Primarul afirma ca acestia au disparut din sat in momentul in care i-a instiintat ca va aduce la fata locului reprezentanti ai ziarelor locale si ai unor posturi de televiziune.
In ceea ce priveste punctul de vedere al autoritatilor locale, acesta urmeaza sa fie definitivat abia saptamina aceasta. Dupa cum am aflat, reprezentantii Consiliului Judetului si ai Prefecturii au fost instiintati de mai multa vreme despre situatia de la Furceni dar interventia acestora a intirziat datorita alegerilor locale. Acum, in conditiile in care noul Consili al Judetului este legal constituit, o echipa formata din reprezentantii celor doua institutii se va deplasa miine la fata locului pentru a vedea ce e de facut. (Mirella AUR)

Comentarii