A inceput Saptamina Luminata, in care Raiul si-a deschis portile

luni, 12 aprilie 2004, 23:00
2 MIN
 A inceput Saptamina Luminata, in care Raiul si-a deschis portile

Dupa ce simbata noapte au spus „Hristos a Inviat!”, pentru crestini este acum Saptamina Luminata. In perioada ce incepe cu Invierea si se termina duminica viitoare – numita Duminica Tomei – se spune ca raiul este deschis. Potrivit credintei populare, prin Invierea Domnului Iisus Hristos din morti, raiul se deschide pentru toate sufletele care au ajuns in iad datorita pacatelor savirsite, de la Adam pina la venirea Mintuitorului. Ca simbol al raiului deschis, preotii ortodocsi scot in aceasta perioada usa din mijloc a altarului, pe care o pun deoparte. Se spune, de asemenea, ca cine moare in acest interval – si mai ales in ziua de Pasti – ajunge direct in rai, indiferent de pacatele pe care le-a facut, caci toate i se iarta. De cealalta parte, cel care se naste in aceasta zi – mai cu seama atunci cind trage clopotul prima data la biserica – va fi un om norocos toata viata. Ca Saptamina Luminata trebuie sa fie o perioada a bucuriei o dovedeste si faptul ca are cea mai mare densitate de sarbatori: patru din cele sapte zile sint insemnate in calendarul ortodox cu cruce rosie, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa se lucreze. Ieri si astazi, crestinii sarbatoresc Sfintele Pasti, iar vineri este din nou sarbatoare. Este vorba de „Izvorul Tamaduirii”, sarbatoare ce are o dubla semnificatie: amintirea unei minuni petrecute in primul mileniu crestin (vindecarea unui orb, la un izvor cu puteri vindecatoare), dar si trimiterea la cinstirea Maicii Domnului, care este considerata un Izvor de vindecare. Perioada pascala se incheie in Duminica Tomei, cind se aminteste de necredinta acestuia. Toma, numit si Geamanul, unul dintre cei 12 apostoli, nu a crezut in chiar ziua Invierii cind ceilalti ucenici i-au spus: „Am vazut pe Domnul”. Mai mult, acesta a spus: „Daca nu voi vedea eu in miinile Lui semnul cuielor si daca nu-mi voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu-mi voi pune mina mea in coasta Lui, nu voi crede”, a raspuns Toma, potrivit Evangheliei dupa Ioan. La o saptamina de la Inviere, Toma si-a manifestat insa credinta fata de Mintuitor, adresindu-i-se cu formula „Domnul Meu si Dumnezeul Meu”. Credinta pe care a ajuns sa o aiba Toma zis „necredinciosul” a fost confirmata ulterior de activitatea sa de apostol, pina la martiriul din indepartata Indie, unde exista si astazi o comunitate ortodoxa al carei conducator religios se intituleaza „urmas al lui Toma”. Duminica Tomei incheie simbolic Saptamina Luminata, saptamina in care miercuri si vineri este harti, adica nu se tine deloc post. (Mirela CORLATAN)

Comentarii