Ancuta a pierdut lupta cu boala

Ancuta a murit. Toate visele si sperantele ei s-au spulberat miercuri seara, Ancuta fiind invinsa de leucemia care i-a tot imputinat trupul pina ce i-a furat si ultima picatura de viata. „Voi lupta si voi invinge! Voi merge mai departe!” Boala a fost insa mai puternica decit sufletul ei de copil chinuit care si-a dorit atit de mult sa traiasca. Ancuta s-a stins incet, fara dureri, fara chin, spun medicii. Dar viata i-a fost amara si macinata de aceeasi intrebare fara raspuns: „De ce eu?”
„Draga de ea…Cit si-a dorit sa traiasca!”
„De ce tristetea-mi este sora si chinul mi-este frate?”, se intreba Ancuta Cojocaru, fetita de 14 ani, in ultima poezie pe care a scris-o pe patul de spital inainte de a intra in agonie. Cine stie despre Ancuta doar ca a fost un copil bolnav de leucemie s-ar putea gindi ca fetita vorbea doar de tratamentul dureros cu citostatice. Dar nu numai boala a fost chinul acestei fetite, ci si viata amara, nenorocirea lovind-o de mica. Mama i-a murit cind avea doi ani, iar apoi a crescut prin orfelinate, fara sa stie ce inseamna o familie sau dragostea parinteasca. De aceea si-a dorit atit de mult sa aiba un serviciu, casa ei, familia ei. Sa nu mai traiasca din mila altora. „Draga de ea…Cit si-a dorit sa traiasca!”, spune plingind Elena Negrea, femeia care, desi nu-i este ruda, a fost cea mai apropiata de Ancuta, ingrjind-o in ultimii ani. Mai spune ca ar vrea sa o inmorminteze la Cimitirul „Sf. Petru si Pavel”. „Acolo sint inmormintati si parintii mei si am sa pot sa-i fac slujbele mai usor si sa-i aprind o luminare la mormint”, mai spune cu glas incet Elena Negrea.
Tatal nu a venit nici macar sa o vada
Femeia va ajuta la inmormintarea care a ramas in sarcina Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului Iasi. Tatal a spus ca nu are cu ce sa-si inmorminteze copilul. „Nici macar nu a venit s-o vada. Si ea cu sufletul ei bun de copil spunea ca-l iarta pentru ca tot tatal ei ramine….”, sopteste Elena Negrea. Un copil bun, deosebit care a murit fara sa stie ce scandal s-a iscat in jurul ei. Dr. Ingrid Miron, sefa Sectiei de Oncologie Pediatrica din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iasi care a ingrijit-o pe Ancuta inca de acum patru ani cind fetita a fost diagnosticata cu leucemie, a fost acuzata de Directia pentru Protectia Copilului Iasi ca a externat fetita, lasind-o pe bunica sa o ia la tara, desi Ancuta era in stare foarte grava. Conducerea Consiliului Judetean Iasi a solicitat chiar o ancheta din partea Colegiului Medicilor Iasi pentru a se stabili daca dr. Miron a procedat corect in cazul Ancutei. „Nu am inca nici un rapuns din partea Colegiului Medicilor. In functie de raspunsul pe care il voi primi voi hotari ce este de facut. Doar ei pot spune daca dr. Miron a procedat corect sau nu”, a spus Lucian Flaiser, presedintele CJ Iasi.
„De ce, tocmai eu?”
Dr. Ingrid Miron spune insa ca are sufletul impacat pentru ca a facut tot ce a putut pentru Ancuta: „Stiu ca nu am gresit. Cel putin din acest punct de vedere ma stiu cu sufletul impacat. Dar asta nu inseamna ca nu m-a impresionat drama acestei fetite care a fost un copil deosebit, cu un suflet extraordinar. Dar boala aceasta cumplita nu alege si nu iarta. Ancuta s-a stins. Fara durere, fara chin”, a spus dr. Miron.
Ancuta nu mai este. In ultima saptamina a fost tinuta in viata numai datorita aparatelor, fetita fiind in coma. A murit fara sa inteleaga de ce sau cu ce a gresit. „De ce m-a ales pe mine?/ De ce, tocmai eu?/ Cu ce-am gresit eu oare cind viata mi s-a dat?/ Copilaria, visurile toate mi s-a spulberat!/ Lipsita, de curaj, speranta si putere/ Trecind prin viata asta sacra si plina de durere/ Totul pare pustiu, sufletul mi-e ranit/ Ma doare-n grozitor, parca ar fi cioplit.” Pentru Ancuta s-au sfirsit si chinul, si durerea. Dar si viata pentru care a luptat atit de mult. (S.R.)