Cei mai batrini oameni din Iasi

Maria Plamadeala va aniversa, anul acesta, 103 ani chiar de ziua Frantei, pe 14 iulie. In mic, daca se poate spune asa despre virsta de 100 de ani, destinul ei a fost la fel de zbuciumat ca al unei tari. Nascuta in comuna Raducaneni, din judetul Iasi, a ajuns mai apoi sa vada toata tara, incluzind Basarabia, pamint romanesc intre cele doua razboaie mondiale.
"Tare rau mai era"
Dupa o scoala de moase, pe care a absolvit-o la Iasi, a fost detasata la Vadu-lui-Voda, in Basarabia. Saracia in care traia acolo era indulcita doar de familie, adica de sot si de singurul fiu. Al Doilea Razboi Mondial a insemnat refugiul in Dolj, de unde a ajuns mai apoi in comuna Trusesti, din judetul Botosani. Revolutia din 1989 a prins-o la Sibiu, de unde s-a mutat apoi la Iasi. Din toate aceste peregrinari fortate nu a ramas decit o expresie, oftata din cind in cind. "Tare rau mai era", isi aminteste acum matusa Maria. Aproape nici una dintre intimplarile prin care a trecut nu o mai ating. Nici macar melancolia dupa perioada regalista, cind "a fost cel mai bine", dupa cum spune. Poate si pentru ca, acum aproape opt ani, si-a pierdut vederea.
"Maica Domnului ma tinea de mina, linga un strat de ceapa"
Anul trecut, femeia a fost insa operata de cataracta de care suferea, astfel ca acum poate vedea cu ochiul drept. "Este o minune, care mi-a mai dat o viata", spune matusa Maria, in apropierea celui de-al treilea an peste suta. Si un semn ca sa se apropie si mai mult de cele sfinte. "Acum citesc Psaltirea, pentru ca Maica Domnului ma tine in viata", afirma, mai sigura decit de orice, femeia. Explicatia ei este atit de convingatoare, mai ales cind o auzi vorbind, incit nu poti sa nu o iei in seama. "Am visat ca Maica Domnului ma tinea de mina, linga un strat de ceapa. De atunci, maninc cite o ceapa in fiecare zi. Asta ma tine in picioare", adauga Maria Plamadeala. In fata casutei ei de pe o straduta veche din Iasi sint straturi intregi de ceapa. Mai degraba o superstitie decit o reteta a nemuririi, dar care functioneaza de 103 ani fara intrerupere.
Ca notar, pe vremea lui Antonescu, Nica a maturat si Primaria
Gheorghe Nica a ratat inceputul secolului al XX-lea. Dar l-a salutat din mers pe cel al secolului al XXI-lea, in care a intrat si ar vrea sa mai ramina inca multa vreme. Nica s-a nascut in martie 1902, intr-un satuc din judetul Iasi, Goiesti. A mai avut opt frati si surori, care ar fi putut constitui un intreg aparat institutional al unei comune. "Daca ne duceam intr-o comuna, ocupam toate posturile: eu eram notar de Primarie, unul s-a facut popa, altul jandarm, un frate a intrat in finante, am o sora educatoare, alt frate e felcer", afirma Nica, a lauda. El a absolvit Scoala Normala, la Iasi, care l-a facut invatator, pedagog si mai apoi secretar al plasei Tirgu-Frumos. Virful carierei l-a atins in 1937, cind a devenit notar de Primarie la Erbiceni. "Atunci, notar nu era ca acum. Trebuia sa fii secretar de Primarie, contabil si casier, plus ca raspundeai si de Starea Civila. In timpul lui Antonescu, ma puneau chiar sa matur pe jos, ca era armata, primarul era un colonel", isi aminteste batrinul. A trecut si de acest episod, asa cum a trecut de ambele conflagratii mondiale, la marginea carora a ramas tot timpul. Armata, pe care a facut-o dupa primul razboi, nu a fost decit un prilej sa-si descopere calitatile de functionar. "Am fost furier un an si jumatate", spune Nica.
Casa i-a fost demolat de buldozerele lui Ceausescu
A simtit ce inseamna noul regim dupa 1950, cind comunistii au venit la putere. "Nu era greu sa ai functii: trebuia sa fii prost si sa ai conditie sanatoasa", rezuma Gheorghe Nica debutul erei comuniste. Prin anii ’60, a riscat puscaria pentru ca a salvat de la foc arhivele Primariei Belcesti, in care se pastrau toate cartile funciare si fotografii ingalbenite care reprezentau Baia Populara a comunei, vechea scoala, Primaria si alte cladiri interbelice. Dupa ’90, fiul sau, Virgil Nica, si el secretar al Primariei Belcesti, a cistigat procese cu ajutorul arhivelor salvate de tatal sau. "Nu as fi stiut niciodata daca unele paminturi sint sau nu ale celor care le revendicau", afirma Virgil Nica. Drama familiei Nica i-a atins cu numai jumatate de an inainte de Revolutia din 1989. In martie 1989, casa familiei Nica a fost demolata pentru ca Belcestiul sa poata fi urbanizat. In acel an, secretar al primariei comunei nu era altul decit Virgil Nica, fiul lui Gheorghe Nica. Ambii incercasera sa fenteze sistemul, dar au sfirsit prin a-i cadea in plasa. "M-au mutat intr-o casa la marginea comunei, dupa ce mi-au dat 35.000 lei, drept despagubiri. Acum stau la bloc si ma uit, din balcon, exact la locul in care a fost odata casa mea", mai spune Gheorghe Nica. Nu-l mai consoleaza decit faptul ca mai poate sa-si citeasca vechile numere din "Magazin Istoric" fara ochelari. Pentru el, faptul ca nu a baut alcool si nu a fumat reprezinta singurul secret al longevitatii.
Mos Neculai a supravietui celor doua razboaie mondiale
Neculai Atodiresei a implinit o suta de ani cu o luna mai inainte decit Gheorghe Nica, pe 14 februarie, anul acesta. S-a inconjurat, intr-un secol, de sapte copii si cincisprezece nepoti. Il deranjeaza numai faptul ca nu-si mai poate lucra gradina de linga casa, in care a intrat pina anul trecut, sa mai dea cu sapa sau sa pliveasca straturile. Dar compenseaza prin plimbarile pe care le face prin vecini, ca sa mai stea de vorba. "Ce sa zic, nu credeam sa ajung vreodata la o suta de ani, dar daca Dumnezeu a dat…", incearca Atodiresei o explicatie a virstei pe care o are. Nu ar sti sa zica cum de l-a ferit Dumnezeu de pericolele din cele doua razboaie in care a luptat. Si-a amintit de vremurile acelea la sarbatoarea centenarului sau de la Primaria Vladeni, cind tot satul s-a adunat sa-l serbeze pe oracolul comunitatii. Viceprimarul comunei, Constantin Gimiga, a participat atunci la aniversare de parca ar fi serbat pe unul din membrii familiei. "Este atit de zdravan incit am impresia ca nu o sa ne paraseasca niciodata", spune Gimiga. (Catalin PRISACARIU)