Citeva zile fara compensate

vineri, 16 septembrie 2005, 23:00
2 MIN
 Citeva zile fara compensate

De luni, medicamentele s-ar putea ieftini cu 7 pina la 11 procente . Asta deoarece farmaciile sint obligate prin Ordinul 925/31.08.2005 sa ajusteze preturile la medicamentele din productia interna eliberate pe retete gratuite si compensate. „Adica va trebui sa scadem din adaosul practicat pina acum, de maxim 33%, pina la 24% pentru produsele romanesti. Cit priveste cele din import, cu cit produsul este mai scump, cu atit adaosul practicat de noi trebuie sa fie mai mic. In cazul unor medicamente, acesta poate ajunge si pina la 2-3%. Practic tot farmaciile vor suporta din buzunarul propriu aceasta diminuare a preturilor. Din acest motiv farmaciile vor trebui sa-si inchida portile pentru o scurta perioada, in vedere efectuarii inventariului si a introducerii noilor preturi in softurile calculatoarelor. Speram ca pina luni majoritatea farmaciilor sa inceapa eliberarea retetelor gratuite si compensate”, a declarat Gabriela Stretz, presedintele Colegiului Farmacistilor din Iasi. Noile preturi sint valabile pina la 1 decembrie 2005, insa reprezentatii farmacistilor sint nemultumiti de noile prevederi. „Nici pina acum noi nu am primit din partea Ministerului Sanatatii banii promisi pentru tot ce am eliberat in 2004 peste valoarea mentionata in contractul-cadru. S-au facut promisiuni ca abia in ianuarie 2006 vom primi banii cheltuiti in 2004. Acum ni se impune diminuarea preturilor la medicamnte prin scaderea adaosului. Insa avem si noi contracte cu furnizorii de medicamnte, catre care trebuie sa efectuam plati, apoi trebuie luat in calcul si personalul din farmacii. Daca vom continua in felul asta, ma intreb daca nu o sa ajungem sa nu mai incheiem contracte cu CJAS”, se intreaba Gabriela Streitz in numele farmacistilor. (Ada GRAJDEANU)

Comentarii