Filiera pulpelor

joi, 20 septembrie 2001, 23:00
4 MIN
 Filiera pulpelor

Oficiul pentru Protectia Consumatorului a oprit de la comercializare 12 tone de carne congelata. Directia Sanitar-Veterinara a facut primele analize asupra carnii de pui pe care
s-a pus sechestru. La rindul lor, producatorii ieseni de carne de pui s-au aratat hotariti sa puna carnea congelata pe masa ministrului Agriculturii, Ilie Sirbu. Facilitatile de care se bucura firmele din zonele defavorizate s-au aflat la originea celei mai hotarite actiuni a autoritatilor judetene din acest an.
Razboiul carnii de pasare a ajuns la Prefectura. La solicitarea directorului "Kosarom" SA Pascani, Neculai Apostol, prefectul s-a decis sa faca ordine in comertul iesean de carne. "Am fost sesizat ca pe piata ieseana au aparut pulpe de pui de provenienta dubioasa, dar la un pret mai mic decit cel practicat de producatorii locali. Am cerut imediat institutiilor abilitate sa verifice imediat ce este cu aceasta carne si sa o opreasca de la comercializare", a declarat prefectul Corneliu Rusu Banu.
Piata ieseana a fost invadata in ultimul timp de carne congelata de pui vinduta la vrac, in baxuri de 10-20 de kilograme. Pretul, cu citeva mii de lei mai mic decit cel practicat in mod curent, i-a pus in alerta pe producatorii locali, amenintati sa ramina cu propria marfa in depozite. Cel mai activ dintre patronii ieseni s-a dovedit Neculai Apostol. "Am cumparat efectiv doua baxuri de carne congelata si le-am pus pe masa prefectului. Modul in care carnea de pasare a fost comercializata pe piata ieseana a fost incorect, reprezentind atit o concurenta neloiala, cit si o amenintare la adresa sanatatii consumatorului. Miine vreau sa merg cu aceste baxuri si la Ministerul Agriculturii", a precizat Apostol.
Baxurile de carne congelata au ajuns pe piata ieseana pe un traseu cel putin curios. Importata din state ale Uniunii Europene, SUA si chiar Brazilia, carnea a ajuns initial in zona defavorizata Hunedoara, la firma "Mirsal Prod" SRL. In cazul importurilor de materii prime, firmele cu sediul intr-o zona defavorizata nu platesc taxe vamale si nici TVA, daca produsele importate sint prelucrate in zona respectiva. Agentii economici din zonele defavorizate sint scutiti si de plata impozitului pe profit. Facilitatile de care s-a bucurat "Mirsal Prod" constituie explicatia pretului redus la care au fost comercializate pulpele de pui pe piata ieseana. "Teoretic, aceasta carne trebuia sa fie destinata industrializarii, sub forma de pastrama, sau chiar faina furajera. In nici un caz ea nu putea fi comercializata in aceeasi stare. Firma hunedoreana s-a multumit insa sa decongeleze carnea si sa o condimenteze, ceea ce nu reprezinta o industrializare. Carnea a fost recongelata la «Frigorifer» Arad, s-a obtinut un aviz sanitar-veterinar de la Buzau si apoi a fost vinduta la distribuitorii locali. Carnea a fost scoasa practic ilegal dintr-o zona defavorizata si a fost comercializata la un pret de dumping", a spus directorul "Kosarom". Aceeasi pozitie a fost adoptata si de reprezentantii "Avicola" SA. "Sint firme care aduc carne din zone defavorizate, la un pret mai mic, ceea ce reprezinta o forma de concurenta neloiala. Totodata, si calitatea produselor lasa mult de dorit", a precizat Florin Bora, directorul de marketing al "Avicola" SA.
Decongelarea si recongelarea sint interzise de normele sanitar-veterinare, carnea decongelata alterindu-se foarte usor. "Nu s-a luat in calcul faptul ca aceste operatii prezinta un foarte mare risc de imbolnavire pentru consumatorii acestor produse", a declarat inspectorul sef al Oficiului de Protectie a Consumatorului (OPC), Ioan Haraga. La cererea prefectului, controalele OPC au demarat in forta. "Au fost oprite de la comercializare 12 tone de carne de pui, la depozitele «CrisTim 2 Prodcom» si «Romtrading», dar avem informatii ca o parte din carne a ajuns in magazinele alimentare din oras. Controalele sint in plina desfasurare", a adaugat Haraga. In opinia inspectorului sef OPC, riscurile intimpinate de consumatori sint duble. "Carnea nu este expirata, dar nu prezinta date de identificare, fiind insotita doar de facturi. Pe linga riscul de imbolnavire la care se expun consumatorii, mai este vorba si de un risc financiar pentru ca la prepararea de catre consumator cantitatea scade cu 35%, si nu cu maximum 18%, cum ar trebui. Adica omul plateste pentru mai multa carne decit maninca", a precizat Haraga. Pierderea de greutate la preparare se poate datora furajelor folosite la cresterea puilor sau infuzarii carnii cu seruri conservante. "Astfel de substante sint periculoase pentru sanatatea consumatorilor daca se afla in cantitate prea mare. La ora actuala nu stim efectiv ce substante s-au folosit si in ce proportie. Ca medic veterinar, recomand cetatenilor sa cumpere carnea oferita de producatorii locali, chiar daca este ceva mai scumpa", a spus Nicolae Ivanciu, vicepresedintele Consiliului Judetean.
OPC a fost insa prins pe picior gresit, o parte a carnii de Hunedoara ajungind deja in tigaile iesenilor. "OPC a oprit de la comercializare patru tone de pulpe de la noi pentru ca baxurile nu aveau etichete care sa specifice producatorul si metodele de preparare. Intre timp, am primit etichetele de la «Mirsal Prod» din Hunedoara, in care se arata ca este vorba de pulpe de pui cu spate, semipreparate de tip grill, cu sare, piper si condimente. Asa ca am vindut deja o parte din cantitate", a declarat directorul "Romtrading Company", Catalin Mihalache. Restul, de opt tone, se pierde pe drum, reprezentantii "CrisTim 2 Prodcom" nefiind la curent cu masurile OPC: "Nu este adevarat, nu s-a oprit nici un kilogram de carne de pui de la comercializare. Noi nici nu avem carne ambalata in baxuri de 20 de kilograme", a aratat Gheorghe Vasile, director de vinzari. (A.Z., C.P.)

Comentarii