Firmele vor trebui sa apeleze la specialisti in medicina muncii

miercuri, 19 februarie 2003, 00:00
4 MIN
 Firmele vor trebui sa apeleze la specialisti in medicina muncii

Toate certificatele medicale care vor fi obtinute de angajati de la medicii de familie, dupa data de 1 martie, pentru a fi atasate la contractele individuale de munca si care atesta ca sint apti de munca vor fi nule. "De la aceasta data nu vor mai fi acceptate decit avizele medicale date de medicii specialisti in medicina muncii. Certificate de apt sau inapt care vor mai fi eliberate de medicii de familie, nu vor mai avea nici o valoare", a spus ieri, George Albulescu, inspector sef al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Iasi. Evident, contractele de munca deja incheiate si pentru care angajatii au prezentat deja certificatele medicale obtinute de la medicii de familie vor fi in regula. Dupa un an insa, cind avizele de sanatate vor trebui reinnoite, angajatii actuali vor trebui sa isi faca si ei analizele la medicul specialist in medicina muncii.
Adeverintele medicale date de medicii de familie vor fi nule de la 1 martie
Reprezentantii agentilor economici reuniti ieri la sediul ITM pentru a dezbate noul cod al muncii au ramas muti de uimire cind au aflat ca certificatele de sanatate ale angajatilor nu vor mai putea fi obtinute de la medicii de familie. Desi legislatia in domeniu prevede din anul 1996 angajarea unui medic specialist in medicina muncii, putine sint firmele care au angajat astfel de specialisti in aceasta perioada. "Prima prevedere in acest sens a fost data de Ministerul Sanatatii si Familiei in ’96, si impunea existenta unui medic in unitati pentru a urmari sanatatea salariatilor. Legea privind urmarirea bolilor profesionale si a ameliorarii conditiilor de munca din 2001 data de Ministerul Muncii a intarit necesitatea angajarii medicilor de catre firmele cu mai mult de 15 angajati. Pentru ca sint foarte putini specialisti, nu am cerut imperativ unitatilor sa faca aceste angajari, problema trenind pina in prezent. In noul cod al muncii insa, se prevede obligativitatea ca orice firma sa apeleze la serviciile unui medic specialist in medicina muncii. De la citi angajati in sus se poate vorbi de obligativitatea angajarii medicului, nu stim inca. Stim doar ca orice firma trebuie sa apeleze, cind se impune, la un medic specialist", a spus Eugen Fulop, inspector sef adjunct al ITM, specialist in probleme de securitate a muncii. In prezent, doar marile unitati au angajat astfel de specialisti si, "din pacate, nici acolo medicul nu urmareste evolutia problemelor de sanatate datorate conditiilor de munca, asa cum ar trebui", a mai spus Fulop. Noile reglementari insa, vor sili unitatile, fie ele mari sau mici sa apeleze, chiar si pentru o perioada limitata la serviciile unor medici specialisti in medicina muncii. Institutiile de sanatate din Iasi care au in componenta astfel de medici si la care se pot adresa angajatorii sint: Institutul de Igiena si Sanatate Publica, compartimentul de Medicina Muncii din cadrul Directiei de Sanatate Publica precum si fostele policlinici de stat sau particulare unde figureaza si specialisti in medicina muncii.
Plata analizelor angajatilor va fi suportata de angajatori
"Iasul este un oras norocos din acest punct de vedere. La nivelul intregii tari exista o problema generala legata de existenta acestor medici. In sistemul sanitar iesean insa, lucreaza circa 20 de medici specialisti in medicina muncii pe care agentii economici ii pot contacta oricind, precum si citeva zeci de medici generalisti care s-au specializat, de curind, in domeniu. Vasluiul de pilda, nu are decit doi sau trei astfel de medici", a mai spus Albulescu. Plata pentru analizele care atesta ca o anume persoana este apta pentru o anume profesie, revine angajatorului. "El trebuie sa plateasca investigatiile care se impun. Pentru eliberarea unui astfel de aviz de sanatate, medicul face o serie de investigatii cu caracter general. Cind e vorba de locuri de munca precum cele din alimentatia publica ori din sanatate se vor face unele analize mai laborioase care pot fi costisitoare. Probabil acest lucru va deranja angajatorii, dar asta este legea", a comentat Albulescu.
Agentii economici pot incheia contracte de prestari servicii cu institutiile medicale
Pentru ca agentii economici au spus ca nu isi permit sa angajeze un medic in conditiile in care ar mai trebui sa faca concedieri, inspectorii ITM au sugerat doua variante celor interesati: contractul partial de munca, care nu poate fi incheiat pentru o norma mai mica de doua ore pe zi si contractele de prestari servicii pe perioade determinate. In cazul primei variante se negociaza de catre medic un salariu cu angajatorul, iar in cel de-al doilea caz se incheie un contract de prestari servicii cu o institutie de sanatate care are astfel de medici, efortul financiar fiind, se pare, mai mic. "Nu stiu la cit ar putea sa se ridice un astfel de contract. Totul ramine la nivelul negocierilor dintre cele doua institutii interesate", a spus Irina Mitroi, director adjunct al Directiei de Sanatate Publica Iasi. Indiferent de varianta aleasa, avizele de sanatate pentru cei ce vor fi angajati dupa 1 martie vor trebui sa fie in ordine atunci cind inspectorii ITM vor calca pragul agentilor economici. "Nu vom aplica sanctiuni deocamdata. Insa, daca dupa verificari repetate se dovedeste reaua credinta, agentii economici sint pasibili de amenzi de pina la 20 de milioane de lei", a mai spus seful ITM. (Valentina BITA)

Comentarii