Grupul "Remes" face pui si la Iasi

luni, 04 septembrie 2000, 23:00
2 MIN
 Grupul "Remes" face pui si la Iasi

Fostul senator PNL Vicentiu Gavanescu a anuntat ieri infiintarea Partidului National Liberal al Bratienilor (PNL-B), rezultat din fuziunea dintre Partidul Liberal Monarhist din Romania (PLMR) si Miscarea National Liberala, noua formatiune politica urmind sa sustina candidatura premierului Mugur Isarescu la presedintie si sa se "orienteze" catre CDR-2000. Presedinte al PNL-B a fost ales ministrul Finantelor, Traian Remes. Sigla PNL-B este busola cu acul indreptat catre vest.
Capii ieseni ai PNL-B au organizat deja, de ieri, prima lor conferinta de presa, la sediul PNTCD. "Demisia din conducerea judeteana a PNL a actualilor membri ai PNL-B ar fi trebuit sa aiba drept consecinta, conform articolului 97 din statutul PNL, desfiintarea Biroului Judetean Iasi al filialei iesene", a declarat ieri fostul membru PNL Titus Ceia. El a mai afirmat ca dizolvarea biroului judetean al PNL nu a avut loc din cauza "tergiversarilor Biroului Permanent Central al PNL, in special a interventiei secretarului general al PNL, Ovidiu Draganescu". Intre motivele care au dus la demisia din PNL a membrilor PNL-B Iasi, Ceia a enumerat politica personala pe care o duce presedintele filialei judetene a PNL, deputatul Adrian Mogos, precum si incercarile acestuia din urma "de a-i inlatura pe membrii PNL care au intrat in contradictie cu el". PNL-B Iasi a imputat conducerii centrale a PNL acceptarea unor compromisuri preelectorale cu efecte negative asupra imaginii PNL, cele mai importante fiind considerate alianta cu ApR si desemnarea lui Theodor Stolojan pentru a reprezenta PNL la alegerile prezidentiale din toamna. Referitor la numarul celor care au intrat deja in PNL-B Iasi, Titus Ceia nu a furnizat date exacte, mentionind doar faptul ca membri a noua dintre filialele iesene ale PNL si-au declarat intentia de a intra in gruparea politica nou formata. Numele pe care Ceia le-a enumerat ca sigure privind viitoarea lor aderare la PNL-B sint: Liviu Antonesei, Alexandru Iftode, Stefan Ungureanu, Mihai Pastragus, Aurel Stan, Teodor Burtila, Florin Cercel, Gheorghe Cliveti etc. (Nicolae DASCALU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii