Negruzzist premiat de NASA pentru un proiect de colonizare a spatiului

luni, 02 mai 2005, 23:00
2 MIN
 Negruzzist premiat de NASA pentru un proiect de colonizare a spatiului

Negruzzistul Horia Teodorescu a fost premiat pentru a treia oara consecutiv de Agentia Spatiala Americana (NASA). Elev in clasa a X-a, Horia a luat Marele Premiu la un concurs de proiecte organizat anual de NASA. Horia a mai obtinut Marele Premiu din partea Agentiei Spatiale Americane si in anul 2003, pentru un proiect realizat atunci impreuna cu colegul sau Lucian Bahrin.
In acest an, recompensa o constituie o vizita la una din bazele Agentiei din America. Negruzzistul i-a impresionat pe cercetatorii americani cu ideile sale de colonizare a unei statii orbitale. „Am proiectat o colonie spatiala, ce se numeste «Temis», o personificare a zeitei grecesti a intelepciunii. Proiectul cuprinde patru parti”, spune Horia Teodorescu, asistat la conceperea proiectului de profesorii sai de la liceu Adrian Koriloff, Margareta Constantinescu, Nicolae Hirtan, Lucia Miron si de tatal sau, prof. univ. Horia Neculai Teodorescu. Negruzzistul spune ca, in proiectul sau, dezvoltarea coloniei spatiale are doua faze. „Mai intii, avem perioada de constructie, in care folosim Luna ca statie de extragere si procesare a materialelor. Asta ar dura cam un an de zile. Urmeaza apoi o perioada de 4-5 ani, in care populatia coloniei ajunge la 10.000”, descrie Horia proiectul sau, care prevede ca, in 15 ani, populatia sa ajunga la 100.000, numar ce ar ajuta colonia sa se autointretina, sa inceapa sa dezvolte in spatiu propriul sistem economic, social si educational.
Horia nu este la primul premiu pe care NASA i l-a acordat. In 2003, Horia impreuna cu prietenul si colegul sau de liceu Lucian Bahrin au cistigat tot Marele Premiu, pentru un proiect vizind constructia unei statii orbitale, denumita TEBA 1, care ar trebui sa se roteasca in jurul Pamintului si sa se autointretina. Premiul la concursul organizat din 1954 si la care participa anual sute de elevi din toata lumea a fost si atunci o vizita la sediul NASA, de altfel locul unde cei doi elevi viseaza sa lucreze intr-o zi. „Vizita din acest an o voi face, din pacate, singur, fara prietenul mei Lucian. Urmeaza sa fiu anuntat de data la care voi merge la NASA”, spune Horia, care anul trecut, in 2004, a obtinut la acelasi concurs premiul al II-lea. Marele Premiu, in 2004, a fost obtinut de elevi din Constanta. (Marinela RATA)

Comentarii