O tinara cu o pusca a tras intr-o eleva si a bagat in belea trei politisti

duminică, 22 mai 2005, 23:00
3 MIN
 O tinara cu o pusca a tras intr-o eleva si a bagat in belea trei politisti

Deznodamint greu de anticipat in cazul elevei impuscate in piept in timp ce incerca sa traverseze strada Tudor Vladimirescu in urma cu 5 zile. Numele a trei politisti sint vehiculate in jurul cazului. In urma anchetei declansate s-a stabilit ca locul din care, pe 18 mai, a fost impuscata Dumitrita M. (17 ani), nu este altul decit apartamentul inspectorului principal Cezar Carpusca, ofiter la Sectia a II-a din Iasi. De aici pina la aflarea numelui celui care a tras cu arma nu a fost decit un singur pas. Autoarea este Mihaela Bosinceanu (26 de ani), din localitatea ieseana Valea Seaca, prietena unui alt politist, Neculai Costachescu, agent tot in cadrul Sectiei a II-a. Arma nu apartinea nici unuia dintre cei doi politisti, ci a unui al treilea, Mugurel Calancea, coleg cu ceilalti doi. Impuscarea fetei se va termina cu dosar penal Mihalea Bosinceanu, care a iesit cu pusca la „vinatoare” pe balcon, si cu o ancheta interna impotriva celor trei politisti, care vor trebui sa explice cum de i-au permis acest lucru.
Tragatoarea sustine ca a ochit copaci
Aceasta poveste incredibila incepe in urma cu aprope trei saptamini, atunci cind Mihaela Bosinceanu si prietenul ei, politistul Neculai Costachescu, au imprumutat pusca cu aer comprimat de la colegul de serviciu a acestuia, agentul Mugurel Calancea. Potrivit politistilor care au facut ancheta, Mihaela a vrut sa se distreze si a mers in Valea Seaca, unde a tras mai multe focuri de arma dupa pasari. Pe 18 mai, ?n jurul orelor 20:30, Mihalea si agentul Neculai Costachescu au plecat, cu masina politistului, la colegul de serviciu al acestuia, pentru a-i restitui arma cu aer comprimat. Pentru ca nu l-au gasit acasa si nici la telefon nu raspundea, Mihaela si agentul Neculai Costachescu au mers la un alt coleg de la Sectia a II-a, inspectorul principal Cezar Carpusca, care era acasa cu prietena sa. Arma a fost luata in casa de frica hotilor. Politistii si prietenele lor au stat la taclale pina in jurul orei 22, atunci cind Mihaela Bosinceanu a gasit prin buzunare 3 alice ramase de la vinatoarea de la Valea Seaca.Vrind sa se mindreasca in fata celeilate femei ca stie sa foloseasca arma, Mihaela a iesit ?n balcon si a tras cele trei alice. Ea a sustinut la audieri ca a tras ?n directia unui copac aflat ?n apropierea blocului, dar faptul ca doua din cele trei alice au nimerit-o pe eleva Dumitrita M. poate conduce la concluzia ca Mihaela Bosinceanu a tintit spre eleva. „Victima a simtit initial o usoara piscatura la unul din picioare, insa nu a dat importanta, crezind ca cineva se joaca cu pietricele. Abia cind a fost lovita in piept de cea de-a doua alica si a vazut ca-i curge singe s-a speriat si a mers la spital. Ulterior a facut plingere la Sectia a IV-a de Politie si a venit si cu un certificat medico-legal din care rezulta ca rana necesita 4-5 zile de ingrijiri medicale”, ne-a declarat unul dintre politistii care s-au ocupat de caz.
„Nu tolerez astfel de abateri in rindul subordonatilor mei”
Dupa ce toata povestea a iesit la iveala, seful IPJ Iasi, comisarul sef Gheorghi Plai a cerut declansarea unei anchete interne in acest caz. „Inspectorul principal Cezar Carpusca si agentul Neculai Costachescu nu trebuiau sa o lase pe tinara sa foloseasca arma in acest fel. Este o arma care poate fi cumparata de oriunde, nu necesita nici un fel de autorizatie. Insa nu tolerez sub nici un motiv astfel de abateri in rindul subalternilor mei”, ne-a declarat ieri seful Politiei iesene. Pusca cu aer comprimat este de productie chinezeasca, fabricata ?n 1991, de calibru 4.5 mm. Arma a fost ridicata de anchetatori in vederea confiscarii. Mihaela Bosinceanu s-a ales cu dosar penal doar pentru tulburarea linistii publice, deoarece victima si-a retras plingerea penala pentru vatamare corporala. (Andrei ASTEFANESEI)

Comentarii