Patru variante pentru a va pregati apartamentul de iarna

joi, 15 septembrie 2005, 23:00
4 MIN
 Patru variante pentru a va pregati apartamentul de iarna

Iesenii care nu si-au pus centrale de apartament mai au putin timp la dispozitie pentru a-si pregati apartamentele pentru sezonul rece. In acest sens, exista multe solutii pentru a imbunatati confortul termic din apartamente pentru perioada sezonului rece. Astfel, iesenii pot opta pentru cel putin patru variante. Cea mai simpla dintre acestea este curatarea caloriferelor. O alta solutie este montarea de repartitoare, sau de termopane la geamuri. Pentru cei care isi permit sa bage mina mai adinc in buzunar exista variante mai costisitoare. Astfel, pentru un plus de confort, acestia isi pot instala aparate de aer conditionat in fiecare camera de apartament. „Ziarul de Iasi” va prezinta avantajele si dezavantajele, dar si costurile, pe termen lung sau scurt, ale tuturor variantelor.
Curatat caloriferele: Cea mai usoara varianta pe care o au la indemina locatarii este verificarea si curatarea caloriferelor. „Se poate descoperi daca acestea functioneaza sau nu corect. Daca sint infundate pe anumite portiuni, se defunda. Astfel, se elimina riscul ca in timpul iernii caloriferul sa se incalzeasca numai pe anumite portiuni. Pot fi descoperite si probleme la robineti. Inlocuirea lor cu robinete termostatice, pentru un apartament cu doua camere, poate ajunge la aproximativ 1,5 milioane lei”, a declarat Constantin Ciofu, directorul UFET din cadrul CET. Aceasta operatiune mai poate fi efectuata pina la data de 26 septembrie, data la care CET va demara probele la rece. Adica, in caloriferele iesenilor va intra apa. „Cei care nu vor reusi sa faca aceste verificari pina atunci vor avea de platit niste bani in plus. Concret, este vorba de o suma intre 200.000 si 500.000 pentru fiecare bloc, in functie de numarul de scari. Suma reprezinta, de altfel, valoarea apei ce trebuie aruncata. Curatarea unui apartament implica golirea instalatiei din toata scara sau chiar din tot blocul”, a subliniat Ciofu.
Repartitoare: La avantajele pe care le aduce aceasta operatiune se poate adaugat un altul: repartitoarele. Cei care aleg sa isi monteze repartitoare pot beneficia de mai multe facilitati. Astfel, cu ajutorul acestor dispozitive, locatarii pot regla singuri cantitatea de caldura pe care vor sa o aiba in apartamente. In plus, daca acestia locuiesc intr-un apartament cu mai multe camere si nu le folosesc pe toate, pot diminua cantitatea de caldura din camerele nelocuite. Un alt avantaj este acela ca poti inchide caldura atunci cind nu stai acasa. Pe piata ieseana exista mai multe firme care monteaza astfel de dispozitive, singura conditie pentru ca locatarii sa isi poata monta aceste dispozitive este ca macar 80% dintre vecinii racordati la un gigacalorimetru sa faca acest lucru. „Costurile unui repartitor este de aproximativ 1,2 milioane lei”, a precizat seful UFET. Astfel, pentru un apartament cu doua camere, dotat cu patru calorifere, un locatar va avea de achitat aproximativ 5 milioane lei.
Termopane: Un grad mai sporit de confort vor avea la iarna in casa cei care isi schimba geamurile vechi, din lemn, cu alte noi din termopan. Pentru a efectua aceste schimbari intr-un apartament cu doua camere este nevoie de o suma medie cuprinsa intre 50 si 60 milioane lei, daca inchidem si balconul. „Cu acesti bani, proprietarul isi va schimba geamurile de la dormitor, sufragerie si de la bucatarie. In plus, isi va inchide si balconul. Astfel, apartamentul respectiv va beneficia de o izolare fonica si termica mult mai buna”, a spus Ciprian Hapalet, inginer in cadrul unei firme de profil, prin balcon intelegindu-se unul mediu, de 7 mp. De altfel, metrul patrat de geam termopan, cu tot cu TVA si montare, are un pret mediu de 120 de euro.
Aer conditionat: O alta metoda pentru a spori confortul termic in perioada de iarna sint aparatele de aer conditionat. Specialisti din cadrul firmelor de profil sustin ca, pentru a asigura caldura pe timp de iarna intr-un apartament, este nevoie de cite un aparat de aer conditionat in fiecare camera. „Capacitatea acestora poate fi mai mica, adica de 9.000 de BTU. Costul unui asemenea aparat este de aproximativ 10 milioane lei”, a spus Ana Iftinche, reprezentant al unei firme de specialitate. Alegerea acestei variante are insa unele dezavantaje, unul dintre acestea fiind consumul foarte mare de energie. „Daca functioneaza 10 ore din 24, consumul pentru un astfel de aparat este de 1 kW/ora, adica de 300 kW/luna. In conditiile in care pretul unui kW e de aproape 4.000 lei, numai pentru unul dintre aceste aparate consumatorul va avea de achitat aproximativ putin peste un milion de lei. Cu alte cuvinte, pentru doua aparate, corespunzatoare unui apartament cu doua camere, suma de achitat va fi de peste doua milioane lei”, a explicat Lucian Luca, purtatorul de cuvint al „Electrica”. O suma, oricum, apropiata cu cit se plateste la incalzirea centralizata. (Mariana ZBERIANU)

Comentarii