Primar pe viata

Ca sa dai ochii cu Neculai Ratoi iti trebuie fie norocul incepatorului, fie flerul cunoscatorului. S-ar putea inventa o loterie in Pascani, cu cistiguri in masini si apartamente, a carei miza sa fie momentul in care primarul poate fi gasit la birou. Se scoala la cinci jumate, din pat sare direct in Primarie, care e chiar in spatele blocului sau, semneaza "corespondenta", urca in Dacia break, neschimbata in ultimile doua mandate, si o ia la galop. Ca un carnivor care-si inspecteaza zilnic teritoriul, primarul Pascaniului adulmeca limitele orasului de la prima ora. Dimineata, cind aerul e mai tare si mirosurile ajung mai usor la nas, o ia spre miazazi, la Blagesti, apoi spre rasarit, la Sodomeni, urmeaza miazanoapte, unde-i Gistestiul, si termina la apus, cu Stolniceni-Prajescu. In interior, Pascaniul cu blocurile, esplanadele si fabricile sale, cu 40.000 de oameni si tot atitea rosturi. Acesta e teritoriul lui Neculai Ratoi iar de 20 de ani nimeni, din orice specie politica ar fi, n-a reusit sa i-l ia. Dupa doua decenii in care a trebuit sa-si apere zona vitala, Ratoi are parul si dintii intacti. Acum, cind e "domn", se zburleste la cei care-i stau impotriva la fel ca pe vremea cind era "tovaras". De fapt, "tovaras" pe de-a intregul n-a fost niciodata, asa cum nici acum nu este "domn" cu adevarat. Neculai Ratoi este gospodarul, edilul, slujbasul, liderul spiritual, judele, paznicul, cirmuitorul pascanenilor. Poate doar vraci sa nu fie. El este arhetipul sefului de trib. Primar pe viata.
"Nu stia prea multa carte"
Un sfert din viata lui Neculai Ratoi o lasam pentru apropiatii sai intimi. Insa restul lumii poate afla ce a urmat. Inainte de fi primar, Ratoi a mai avut o singura meserie, cea de mecanic de manevra in Gara Pascani. "Luam trenul golit de calatori si il duceam in Depou", isi aminteste actualul primar. Mai tirziu, aceasta operatiune va deveni specialitatea casei. In cariera sa de prim-secretar al Pascaniului, Ratoi a oprit nenumarate trenuri de marfa ce tranzitau orasul, sechestrind intii materiile prime si abia apoi obtinind aprobarile de la Judet. Pe la 30 de ani, Neculai a intrat serios in viata de partid. Despre aceasta perioada de inceput in structurile PCR, el a vorbit foarte putin, jenat poate ca in 2000 sa povesteasca despre sedintele Biroului Politic din ’75, despre sarcini trasate de partid si duse la indeplinire cu avint patriotic, despre planuri cincinale incheiate in numai trei ani si despre multe alte asemenea lucruri. "Am fost instructor pe agricultura al Comitetului Judetean. Sectorul meu era Consiliul Intercooperatist Ruginoasa", atit ne-a spus despre acei ani Neculai Ratoi. Alti pascaneni, care-l cunosc de la inceputuri si pina astazi, ne-au spus ca tinarul Ratoi era facut sa iasa in fata. "Avea o istetime deosebita. Nu stia prea multa carte, dar studia legile, alea care erau pe atunci, si incerca sa dea solutii. «Da’ asa nu putem face? Da’ asa? Atunci, poate asa», cam astfel punea problema. Stia sa forteze lucrurile pina rezolva ce si-a propus", asa l-a descris Ioan Sandu, directorul BCR Pascani, om care-l stie de-o viata pe primar.
Deturnarea marelui tren cu piatra
In 1980, Petru Enache, prim-secretarul Consiliului Popular Judetean Iasi, l-a numit pe instructorul de agricultura Neculai Ratoi primar la Tirgu-Frumos. "Atunci era o comuna", isi aminteste el. "Erau 10 blocuri murdare pe strada principala si nici o utilitate publica. Cind am ajuns acolo, prima data m-am dus la preotul bisericii, Taraboanta. Imi spune: «Fiule, daca vrei sa faci treaba, te ajut». Si m-a ajutat mult". Ar insemna ca a facut si treaba. "Da, am facut o munca de ocnas", a tinut el sa ne confirme. Ratoi nu este genul care sa o scalde prea mult cu amabilitatile fata de oamenii pe care abia ii cunoaste. Dimineata te vede pentru prima oara, iar dupa-amiaza deja se rasteste la tine, iti spune ce, cum si pina cind sa faci, ca si cum l-ai sluji de 10 ani. Asta a fost atmosfera in Tirgu-Frumos de la inceput. Programul de lucru era 6 dimineata – 11 noaptea, ne-a spus Ratoi. A inceput un nou stadion pentru Aurora, blocuri, strazi, trotuare, bazine de colectare pentru apa orasului, treburi pe care in principiu le face orice primar. La Tirgu-Frumos s-a apucat pentru prima data sa vamuiasca trenurile cu piatra de constructii care treceau pe acolo. Or asta nu mai face chiar orice primar. "Eu eram ceferist si-i cunosteam pe cei de la Regionala. Intr-o zi vine un tren cu piatra. L-am sunat pe Filioreanu (directorul de atunci al Regionalei CFR Iasi – n.r.) si i-am spus: «Lasa, dom’le, trenul aici». Eu incepusem deja sa-l descarc, Filioreanu nu stia, dar, om de treaba, mi-a aprobat", ne-a spus Ratoi, mintind poate doar intr-o singura privinta: lui Filioreanu n-avea cum sa-i spuna "dom’le", ci "tovarase". "De atunci, am inceput sa ma bat cu Iasul pentru ciment. Ce…, la un moment dat aveam la Tirgu mai mult ciment decit Iasul. Cu motorina si pacura, la fel. Oamenii tremurau de frig. Aveam centrala. N-aveam combustibili. M-am dus la CSP. Am tratat cu Judetul, le-am fortat mina si cum trecea prin Gara un tren cu pacura, cum descarcam doua-trei vagoane", a continuat el povestea.
Ratoi se simtea ca pestele in apa in acel sistem. Firul scurt era la moda. Resursele nu lipseau, totul era ieftin, erau anii urbanizarii rapide, foarte rapide si extraordinar de rapide. 50 de blocuri se faceau peste noapte, de dimineata pina seara se darimau doua sate, iar a doua zi se si intindea asfaltul pe vechile ulite. Pe atunci se remarcau "ctitorii", iar Neculai Ratoi parea facut pentru asta. Stia sa apese la Judet pedalele care trebuiau, ii placea viata de santier, iar teoriile doctrinare nu i-au provocat niciodata insomnii.
Convingerile sale nu s-au schimbat nici azi prea mult. Ce era rau in a muta taranii la bloc, sa le tisneasca apa din perete iar caldura sa le vina prin tevi direct in caloriferele de fonta?
Dupa doi ani si jumatate de stagiatura la Tirgu-Frumos, Leonard, noul prim-secretar al judetului, l-a chemat la Iasi ca sa-i propuna ceva. In vara lui ’83 a inceput aventura pascaneana a lui Neculai Ratoi, care continua si astazi si nu se stie cind se va incheia.
Leonard i-a dat Pascaniul pe mina
"Leonard a venit cu mine la Pascani si prima data ne-am oprit in Gara. Am inconjurat toata zona, am mers printre linii pina in Depou, apoi pe la blocurile din jur. M-a intrebat: «Iti place cum arata?». Erau numai balarii, muncitorii traiau in baraci, printre gunoaie, drumurile nu erau asfaltate. La sfirsit mi-a zis: «Ce spui, te-apuci de treaba?»". A doua zi, Neculai Ratoi devenea secretarul Organizatiei Pascani a Partidului Comunist Roman si, bineinteles, primar al orasului.
Prima lui realizare, poate si cea mai mare din viata lui de primar, a fost aductiunea cu gaz metan de la nodul Miroslavesti, care facea legatura cu Suceava. "La Pascani, tot frig ca la Tirgu-Frumos", ne-a explicat Ratoi cum l-a intimpinat oamenii: tremurind. Orasul era alimentat printr-o conducta de 150 mm, insuficienta pentru cit se construise in ultimii 15 ani. Pascaniul nu mai era tirgul pe care-l lasase Sadoveanu, dar nici municipiu nu devenise inca. Erau vreo 20.000 de oameni, care ieseau dimineata din blocuri si se imprastiau la fabricile care aparusera in anii construirii socialismului. Integrata, Siretul, Fabrica de Zahar, Remar-ul erau, pe vremea aceea, intreprinderi cheie in economia nationala. Plus Gara, care a fost dintotdeauna nod de cale ferata intre nordul Ardealului si Moldova, intre Bucovina si Tara Romaneasca. Numai gaz nu era.
Consacrarea: magistrala de gaz
Il lasam pe Ratoi sa povesteasca cum a facut conducta: "In ’84, la sfirsitul verii, am inceput noua conducta, lunga de 17 km. Am realizat-o intr-un timp record. Am dezgropat-o pe cea veche si am pus alta noua, de 325 mm. Aveam aprobare numai de la Judet, de la Leonard, care ne-a dat bani s-o facem. Imediat ce-am inceput treaba, s-a auzit la Bucuresti, la Ministerul Industriilor, care atunci se numea MGAF. A venit o comisie sa-mi spuna sa nu fac conducta, ca-i suficienta aia veche. Pe atunci, investitiile mari se aprobau numai de la centru, iar banii tot de acolo trebuiau luati. Ziceam ca ei, dar nu ma lasam. Stiti cu cine am lucrat? Cu Ioan Amihaesei, care era directorul de la Constructii Instalatii, actualul Incom. Peste o luna a venit adjunctul ministrului Industriilor, nu mai stiu cum il chema. M-a anchetat 3 zile. Asa m-am ciriit pina am terminat-o. Ziua ma sunau si spuneam ca nu mai lucrez, dar noaptea lucram. L-au anchetat si pe Leonard, care m-a sprijinit atunci. Cind am terminat, aia de la Tirgu-Mures nu voiau sa-mi dea drumul la gaz, desi de-acum eram in noiembrie. Imi spuneau ca ramine tot nordul Moldovei fara flacara. Am avut noroc cu Borone, care era director la Gaz Iasi. Mi-a spus: «Miine oprim magistrala la Cristesti. Conecteaza-te acum». Trebuiau sa schimbe niste vane si atunci mi-au lasat si mie una deschisa. M-am intepat fara aprobarea Bucurestiului. I-am pus in fata faptului implinit. Scandalul care a fost pe urma n-a mai contat".
Aparent, asta e toata povestea. Versiunea lui Neculai Ratoi pare incredibila, daca ne gindim ca erau anii ’80, cind "odiosul" si "sinistra" dadusera consemnul terorii totale, anii cei mai reci si mai intunecati din secolul acesta. Dar in acelasi timp erau anii tuturor posibilitatilor. Din cauza constringerilor, ca sa traiasca, toti dadeau legile la spate. "Se aranjeaza" era moneda nationala. Milioane de oameni se ocupau zilnic cu subminatul economiei, iar cei mai multi nici nu constientizau ca de fapt lupta impotriva regimului. Erau tovarasi care ii respectau sincer pe conducatori, dedicati programului Partidului, dar nici prin cap nu le trecea ca "dusmanii de clasa" pe care-i urmareau toata ziua erau ei insisi. Ratoi a povestit fara rasuflare construirea conductei, a dat nume, a retinut date, a fost prea exact ca sa para o inventie. Ca primar era dedicat cauzei socialismului, dar pentru el asta insemna adusul gazului la Pascani, chit ca, astfel, incalca directivele. Dizident nu era, pentru ca nu striga "Jos Ceausescu", iar Securitatea numai pe acestia ii cauta. Cit timp aduna oamenii la munca patriotica, la strinsul recoltei si la serbarea de 23 August, era de-al lor.
Pascani, orasul-lumina
Legenda lui Neculai Ratoi s-a scris cu adevarat in perioada 1984-1987. Atunci si-a creat faima de primar impotriva sistemului, aura aparuta deasupra crestetului mai pilpiind si azi in ochii pascanenilor. Trei legi guvernau orasul: alimente fara cartele, caldura fara cote de consum, iluminat stradal fara restrictii. Reportajul difuzat de Europa Libera intr-o seara de noiembrie a anului 1987 a fost marele premiu al vietii sale, clipa sa de glorie despre care ne-a povestit de trei ori in patru ore si pe care o s-o mai povesteasca de o mie de ori cit timp va mai trai. Comentariul de la Europa Libera asta spunea: in Pascani oamenii nu sufera de frig, au lumina in casa si pe strazi fara intrerupere, iar carnea si celelalte produse de baza sint mult mai la indemina decit in celelalte orase ale Romaniei. Ratoi era mare, broasca se umflase pina devenise taur, dar fara sa plesneasca. Dupa 15 ani, e clar ca primarul isi facea treaba de primar, or pe atunci tocmai asta era stirea. Se mai spune ca reportajul era exagerat, ca mai erau cartele, ca lumina se mai inchidea cind nu te asteptai iar caldura mai venea si din ochiurile aragazelor deschise. Dar un simbure de adevar exista, informatia bruta a ramas in memorie, s-au sters doar detaliile.
"La mine era mincare", ne-a explicat scurt primarul, vrind sa spuna ca era mincare nu la el acasa, ci in orasul lui, pentru ca nu mai e nici o indoiala, Pascaniul a fost si este al lui. "In fiecare zi, la prima ora, urmaream carnea. Vorbeam cu Placinta de la Bacau (fost mare director de IAS, mare si inainte si dupa Revolutie – n.r.), cu Iasul, Botosaniul, Suceava si aduceam carnea in oras. Apoi in ’85 s-a infiintat Abatorul din Pascani, actualul Kosarom, care era la mine in casa, scoteam din el cit voiam. Si asa, la prima ora, se umpleau alimentarele. Mai statea lumea la coada, ce sa zic, dar nu se ducea unul acasa fara sa prinda ceva". Ratoi a spus apoi un lucru important: ca si Pascaniul era unul din orasele mici din Moldova cautate de oameni din alte parti pentru mincarea care se gasea aici. In ultimii ani inainte de Revolutie, umplutul sacoselor in alte orase devenise o practica la ordinea zilei. Erau expeditiile supravietuirii. Sute de femei din Iasi mergeau sase ore cu un tren infernal pina la Dorohoi pentru ca auzisera ca acolo se gasesc gaini la liber. Alt oras cautat era Vasluiul, unde se gaseau mezeluri si oua fara cartela. Din Suceava se luau rotile de cascaval, untul si brinza topita. "Si la noi veneau oameni din toata Moldova. Ma duceam in oras si vedeam masini de Buzau sau chiar de Mehedinti, venite cu oameni care stateau la coada", ne-a spus primarul Pascaniului.
Cu piinea cum era? "N-am avut niciodata piine la cartela", a raspuns Ratoi. "Venea inspectie de la Judet, dadeam la cartela. Plecau, dadeam piine fara cartela". Nici in Iasi nu erau probleme cu piinea – atit ca era tot timpul veche -, insa in tot judetul Neamt, la citiva kilometri de Pascani, un om primea pe zi doar o jumatate de piine. Asa ca, daca aveai masina iti puneai toti copiii la coada si iti umpleai portbagajul la Pascani.
Si cu lumina? "Prin ’84 aparusera cotele de consum. N-aveai voie sa depasesti cit era alocat orasului. Intr-o seara, directorul de la IRE, Vasiliu il chema, mi-a spus ca trebuie sa deconecteze Pascaniul. Am sunat imediat ministrul si i-am spus ca de o saptamina nu mai am lumina in oras din cauza cotelor, ca oamenii sint revoltati si ca nu pot sa-i tin in friu. Eu aveam de fapt lumina. A dat ordin imediat sa fie luminat Pascaniul. Apoi, am rezolvat de fiecare data cu Vasiliu, nu mai era nevoie de Bucuresti", ne-a declarat Neculai Ratoi, dar cu argumente destul de vagi. Ca sa fie mai clar, ne-a explicat ca normele de consum puteau fi trecute pe hirtie, insa, daca te intelegeai cu cei de la IRE, iti dadea mai mult. IRE avea filiala in Pascani, care nu iesea din cuvintul lui Ratoi. El a vrut sa spuna ca la Iasi se raportau consumurile stabilite dar, de fapt, se consuma mai mult. "Cine venea sa ne citeasca contorul?", a intrebat el cu subinteles.
Cu caldura la fel: centralele erau pe loc, sefii erau tocmai la Iasi. Cei din Pascani nu suflau in fata lui Ratoi. "Intr-o zi, Ghitulica m-a reclamat ca dau prea multa caldura. (Sintem deja in 1988, Maria Ghitulica, o femeie apriga venita din Oltenia, era deja prim-secretar la Iasi – n.r.). I-am spus ca dau normal. Le raportam consumuri mai mici, ii minteam. M-a amenintat ca vine sa ma verifice. A doua zi dimineata, am oprit caldura in tot orasul, inclusiv in Primarie si am deschis toate geamurile. Era un frig groaznic. A venit, s-a plimbat prin oras, a stat tot timpul imbracata. «Vedeti, tovarasa, ca nu dau caldura»? A plecat bombanind". Povestea are haz doar acum.
Intr-un fel, Neculai Ratoi a raspuns la intrebarea cine il lasa sa-si faca de cap, de ajunsese erou pozitiv la Europa Libera. Era prim-secretarul de la Pascani atit de curajos intr-o tara in care foamea si frigul intrase in oasele oamenilor? Ne-a explicat ca sintem tineri si nu intelegem cum statea treaba pe atunci. "Se putea face, daca voiai", ne-a spus el cu o voce puternica. "Erau directive, dar era si prea multa frica in oameni. Numai cei care nu voiau, nu faceau nimic pentru orasul lor. N-am avut oameni curajosi. Daca nu te zbateai un pic, daca nu incercai sa gasesti o scapare, sa inseli pe cei care te verificau, bineinteles ca oamenii nu aveau nimic si sufereau. Toti democratii de acum spun ca Ratoi e comunist, dar pe vremea aceea eu eram cel la care veneau si le dadeam", a incheiat Ratoi aprinzindu-se. Devenise primarul atotputernic, cel de pe timpuri, cind crapa piatra cu pumnul daca-i stateai impotriva si spunea "Gata, asa ramine", riscam daca mai puneam ceva la indoiala. A baut ultima gura de zat din ceasca, dupa doua ore de discutii, si asa s-a linistit.
Ultima deturnare
Una din ultimele sale aventuri ca primar comunist a fost asemanatoare cu intimplarea cu care si-a inceput cariera. In 1988 a deturnat un tren plin cu sfecla de zahar care venea de la Piatra Neamt si care trebuia sa ajunga la Roman. Era sfirsitul toamnei, zapada se asezase pe cimpuri, dar recolta de sfecla din Pascani fusese foarte slaba. Fabrica de Zahar nu mai avea materie prima, oamenii trebuiau trimisi acasa. Ratoi mai facuse asta de nenumarate ori, cum a vazut trenul l-a si inhatat. "Era o garnitura de 1.500 de tone. Incepusem sa-l descarcam, cind ma suna Pacoste, prim viceprim-ministru, care raspundea de Cadre si era subordonat direct al Elenei Ceausescu. La toti le era frica de Pacoste. M-a intrebat ce-am facut cu sfecla, ca ma reclamase Maria Gheorghe, prim-secretara de la Neamt. I-am spus ca stau cu sfecla pe cimp si n-am vagoane. Descarc sfecla asta si o pun pe a noastra in tren, sa ajunga la Roman, i-am spus. A zis ca-i foarte bine ca m-am gindit la asta si sa urgentez treaba sa nu inghete sfecla. De fapt, eu n-aveam nimic pe cimp, iar la Roman n-avea ce sa ajunga. Tare s-a mai suparat Maria Gheorghe atunci, toti aveam planuri, daca nu ti le faceai, te chema Pacoste la Bucuresti si puteai sa nu te mai intorci". Intimplarea pare verosimila, stiind ca intreaga economie socialista, fie industrie, fie agricultura, se baza pe fictiune. Realizarile se raportau din imaginatie; daca lui Ceausescu, in celebrul banc, i s-a spus ca scroafa i-a fatat 11 purcei, cind de fapt facuse unul, putea fi si sfecla numarata de doua ori.
Exilat in Casa Patrata
Ultimele luni ale lui Neculai Ratoi inainte de decembrie ’89 au fost triste. In vara, Ghitulica l-a chemat la Iasi si i-a spus ca gata, s-a umplut paharul. "Imi zicea: tot ti-am atras atentia – Ratoi nu respecti cotele de consum, Ratoi iti bati joc de noi -, n-ai vrut sa intelegi. Gata, s-a terminat", isi aminteste el acum. In septembrie au avut loc ultimele alegeri comuniste, iar Neculai Ratoi n-a mai candidat. Adusesera pe unul din Deva, despre care adevaratul primar al Pascaniului nu-si mai aminteste nici cum il chema si nici cum arata. A iesit respectivul cu 99%, ca asa era pe atunci, iar Ratoi s-a intors de unde a plecat, la Judet, la sectia organizatorica. Se urca dimineata in tren, statea 8 ore la birou in Casa Patrata, minca ce avea pus de acasa, la borcan, iar seara facea cale intoarsa spre Pascani. Lui Neculai i se luase turbinca.
Alungat a doua oara
Dar Revolutia a venit neasteptat de repede. Pe 22, la prinz, era la serviciu. Aerul proaspat i-a umflat narile, inima a inceput din nou sa pompeze de doua ori mai mult singe, oasele i s-au dezmortit brusc, dupa atita sezut pe scaun. A iesit din Casa Patrata, lasindu-i pe ieseni sa-i fugareasca pe comunistii lor, si a luat drumul Pascaniului sa dea ochii cu revolutionarii lui. A tras intii pe acasa, sa afle cum sta, care-i pulsul orasului, iar seara a scos capul prin Centru. La Pascani, Revolutia s-a tinut la televizor. Cind s-a lasat intunericul, in piata din fata Casei de Cultura nu mai ramasesera decit citiva zeci de oameni, de toate virstele. Ratoi a trecut pe linga ei, le-a spus "Buna seara", unii i-au raspuns, altii susoteau nestiind cum sa-l ia, iar citiva s-au gasit chiar sa-l huiduie si sa-l injure. S-a dus la Primarie, unde se injgheba CPUN-ul. Intimplarile din acele zile ne-au fost relatate atit de Neculai Ratoi, cit si de alte personaje ale Revolutiei, iar versiunile sint asemanatoare. Pe scaunul lui Ratoi se asezase doctorul Ionita, de la Spitalul Municipal. "Statea lipit pe scaunul ala ca si cum i-ar fi fost frica sa nu i-l ia cineva si ma intreba pe un ton rastit: Ce-ai facut in ultimii cinci ani? Ce-ai facut in ultimii cinci ani? Cind am vazut asta, m-am dus acasa", ne-a spus actualul primar.
Directorul BCR Pascani, care i-a stat alaturi de cind erau tineri, era si el acolo. Ioan Sandu a confirmat ca asa a fost atunci: Ratoi nu putea emite pretentii, nici nu se racise scaunul pe care a stat aproape 10 ani ca il si dorea inapoi. Insa pe urma s-a vazut ca nimeni din Pascani nu avea masura potrivita pentru acel scaun. Peste citeva zile, dupa ce din CPUN a inflorit, ca un trandafir, FSN-ul, Ratoi s-a intors, sprijinit de Sandu. Atit a durat Revolutia la Pascani: de la Craciun pina la Boboteaza. Frontul devenise putere legislativa, fiind format din elita Pascaniului: directori de intreprinderi, doctori, sefi de santier, directori de banci. In februarie ’90 trebuia ales si executivul local, dupa cum spusese Iliescu la televizor. Din trei candidaturi, FSN l-a ales prin vot pe Ratoi. Doar doua zile a stat primar. Mergea pe strada, lumea se lega de el, functionarii din Primarie cirteau in fata lui fara frica, cei din FSN intrasera fiecare in PNT, in PNL, la agrarieni, fiecare avea planurile lui. Intr-o seara a intrat intr-un punct termic sa vada o instalatie, iar un mecanic i-a strigat de la obraz ca, in urma cu un an, i-a dat 10.000 de lei pe o repartitie la bloc. "A venit brusc si a zis ca nu mai rezista, se retrage", isi aminteste Sandu. Si a plecat fara sa se uite in urma.
A doua descalecare
A luat drumul Tirgului Frumos, oraselul din care plecase la inceputul anilor ’80 si care l-a reprimit cu bratele deschise. Sau, ma rog, cei care aranjasera sa vina acolo. A stat primar la Tirgu pina in octombrie, pret de opt luni. Nu l-a deranjat nimeni, pentru el primaria era deja o meserie ca oricare alta pe lume, altceva nu s-ar fi incumetat sa faca. Trecusera Revolutia, alegerile din mai, mineriada, FSN era acum un partid intors la vatra pe tot cuprinsul patriei. Ca membru FSN, Ratoi nu putea decit sa se intoarca in orasul care-l alungase, dar care ii apartinea. Pascaniul era condus din februarie, dupa plecarea sa, de Victor Gavrilescu, un taranist proaspat, or asta nu putea sa dureze. "A venit o delegatie din Pascani si m-a chemat inapoi la Primarie", spune Ratoi. "L-au adus inapoi comunistii, pentru ca tot judetul era al lor", replica Gavrilescu. In octombrie, lui Neculai Ratoi i s-a pus din nou esarfa pe umeri, a citit juramintul cu mina pe Biblie si a reprimit orasul la cheie din miinile Prefecturii. Cel care s-a ocupat de instalarea lui a fost Lucian Flaiser, actualul presedinte al Consiliului Judetean.
Primar pina la moarte
In ’92 a cistigat alegerile cu 89%, Gavrilescu de la PNTCD abia reusise sa stringa cit pentru loc de consilier. In ’96 a scos 76%, Gavrilescu a iesit din Consiliu. Acum, in 2000, a urcat la 79%. In Consiliu sint numai trei partide: PDSR – 14 locuri, PRM – 4 locuri, PD – 3 locuri. Despre PNTCD nu se mai aude nimic in Pascani.
De zece ani, Neculai Ratoi face turul orasului zilnic, da indicatii, pazeste spatiile verzi, supravegheaza asfaltarile. Nu mai deturneaza trenuri, nu mai face minuni peste noapte, nici macar caldura in case sau lumina pe strazi nu mai sint ca pe timpuri, dar este teritoriul lui, de care deocamdata nimeni nu se poate atinge. In ’96, cind PDSR a pierdut alegerile generale, l-au scuturat bine parlamentarii Conventiei. Au chemat toti taranii din imprejurimi la Casa de Cultura, l-au ingramadit la prezidiu intre Vasile Lupu si Traian Iovita si l-au intrebat de ce nu da pamintul la oameni. N-a stiut ce sa le raspunda, si oamenii aproape ca nu l-au scuipat. L-au anchetat apoi de la Prefectura, de la Consiliul Judetean, presa a scris luni de zile despre abuzurile din Pascani, nimic nu l-a atins. De vreo doi ani, toate furtunile s-au linistit ca prin minune. Toata lumea l-a lasat in pace, merge pe strada si e salutat ca inainte, taranii tot nu si-au primit cu totii pamintul, dar asteapta cuminti sa fie primiti in audienta, sefii de regii nu-i ies din cuvint, constructorii asteapta sa le dea comenzi, copiii sa le dea spatii de joaca, batrinii sa le dea locuri la cimitir. Mai face un bloc o data la cinci ani, pentru ca unde sint banii de altadata?, si incearca sa impace pe toata lumea: unuia cu pretentii ii da locuinta noua cu trei camere, altuia mai amarit ii da apartamentul vechi, cu doua camere, eliberat de cel cu pretentii.
A renascut acum, de cind PDSR a cistigat din nou Puterea judeteana. Isi freaca palmele si abia asteapta banii pentru marile ctitorii imaginate de ani de zile si pe care vrea sa le termine cit mai traieste. Vrea un pod peste Siret, sa schimbe toata canalizarea din oras, asfalt nou pe toate intrarile in oras, piata noua, macar vreo 20 de blocuri, si dupa aceea o sa mai vada.
"In urmatorii patru ani vreau sa muncesc cit n-am muncit toata viata. Sa dea Dumnezeu sa iasa PDSR-ul la toamna…", s-a rugat el privind in sus, spre tavan, cu o staruinta neasteptata la cineva care toata viata a privit numai in jos, la cei pe care ii conduce. Dar uneori e nevoie de Dumnezeu. Cite planuri nu se pot face? Va fi din nou ca pe vremuri. Cum il va fraieri pe Flaiser cu sfecla, cum il va duce de nas pe Solcanu cu banii pentru drumuri, cu Iliescu se va intelege bine, e ceferist de-al lui, la Nastase nu prea o sa ajunga, nu crede ca s-ar putea intelege, dar cu Vacaroiu sigur va bate palma, sa dea comenzi pe 10 ani pentru Fabrica de Perdele, Georgescu o sa-i dea buget mai mare ca Iasului, o sa-l convinga el, pe Taracila abia-l asteapta, Pascu?, nici o problema, Popescu, Ionescu, Vasilescu, toti oameni de nadejde… (Gabriel GACHI)