Procuror pedepsit pentru incompetenta

miercuri, 08 mai 2002, 23:00
1 MIN
 Procuror pedepsit pentru incompetenta

Un procuror de la Parchetul de pe linga Judecatoria Iasi a fost sanctionat, pentru a doua oara, cu diminuarea salariului pe termen de 3 luni. Magistratul Alexandru Pavel va primi cu 15% mai putin din salariu, conform unei decizii a Parchetului General de pe linga Curtea Suprema de Justitie. Procurorului Alexandru Pavel i se imputa faptul ca intirzie nejustificat de mult in solutionarea dosarelor. Sanctiunea a fost aplicata in urma unei actiuni de control intern, demarata anul trecut de Dorin Buzdugan, pe atunci procurorul general al Parchetului de pe linga Curtea de Apel Iasi. Dupa efectuarea controlului, s-a ajuns la concluzia ca magistratul Alexandru Pavel nu a solutionat la timp zeci de dosare, motiv pentru care cazul sau a fost inaintat Parchetului General. Astfel, Alexandru Pavel a ajuns in fata Comisiei de Disciplina din cadrul Parchetului General de pe linga Curtea Suprema de Justitie, care a decis sa-l sanctioneze cu diminuarea salariului. In ultimii ani, singurul precendent de acest fel de la Iasi a fost trecut tot in contul lui Alexandru Pavel, care in 2000 a primit timp de trei luni salariul diminuat cu 15%. Atunci, prim procurorul Parchetului de pe linga Judecatorie, Emilian Eva, a gasit in fisetul lui Alexandru Pavel dosare intirziate, pentru care raspunderea penala fusese deja prescrisa. Magistratul a aparut si in urma cu doi ani in fata Comisiei de Disciplina din cadrul Parchetului General, care a decis diminuarea salariului. (Radu B.)

Comentarii