Rezultatele partiale ale alegerilor din Iasi

luni, 05 iunie 2000, 23:00
3 MIN
 Rezultatele partiale ale alegerilor din Iasi

In municipiul Iasi fusesera centralizate datele din 52 de sectii din totalul de 197, adica aproximativ 25% din totalul voturilor exprimate. Paradoxal, desi la nivelul intregului oras prezenta la urne a fost de 40%, in cele 52 de sectii monitorizate s-a inregistrat o prezenta de 50,01%. Constantin Simirad (PM) a adunat in aceste sectii 46,5% din voturi, Traian Dobre (PDSR) – 23,73%, Dan Carlan (PNL) – 8,55%, Constantin Neculau (PRM) – 3,37%, Vasile Dumitriu (ApR) – 3,74%, Gheorghe Nichita (PD) – 3,19%, Tiberiu Brailean (UFD) – 2,34% iar Vasile Danale (CDR) – 2,34%.
Pentru Consiliul Municipal Iasi, numararea voturilor exprimate in cele 52 de sectii a dat urmatoarele rezultate: PM – 29,17%, PDSR – 20,61%, PNL – 5,83%, UFD – 4,95%, PRM – 8,43%, CDR – 5,12%, ApR – 4,37% si PD – 3,97%. Celelalte formatiuni politice participante la alegeri s-au plasat sub coeficientul electoral de 3,2%. La sfirsitul numararii tuturor voturilor exprimate in municipiul Iasi, acest coeficient va fi adaugat la procentele obtinute de partidele mentionate mai sus.
Cine vor fi cei 31 de consilieri locali
Conform acestor rezultate partiale, configuratia politica a Consiliului Local Iasi va fi aproximativ aceasta:
Partidul Moldovenilor – 10 mandate: Constantin Simirad, Val Condurache, Mihai Cretu, Gheorghe Popa, Romeo Olteanu, Petrica Focsa, Vasile Munteanu, Petra Carp, Constantin Adascalitei, Carmen Gradeanu. In cazul in care Constantin Simirad cistiga functia de primar in turul al doilea, al zecelea loc de consilier ii va reveni Renatei Puscasu.
PDSR – 7 mandate: Carol Stanciu, Mihai Gafiteanu, Valentin Soroceanu, Mihai Mititiuc, Ioan Haraga, Elena Nazarie, Tudor Leonte
PRM – 4 mandate: Constantin Neculau, Antimir Dasu, Alexandru Calu, Maria Apostolescu
PNL – 3 mandate: Dan Carlan, Ioan Bucu, Radu Prisacaru
UFD – 2 mandate: Tiberiu Brailean, Vasile Astarastoae (care a obtinut un loc eligibil si la Consiliul Judetean) sau Nicolae Volovat
ApR – 2 mandate: Vasile Dumitriu, Vasile Grecu
CDR – 2 mandate: Vasile Danale, Mihai Dorin
PD – 1 mandat: Gheorghe Nichita
PDSR conduce la tara
La Biroul Electoral Judetean, aseara, la ora 22, fusesera centralizate 59,5% din voturile exprimate in mediul rural, reprezentind 53 de comune din totalul de 89 localitati existente in judet. In 13 comune, primariile au fost deja adjudecate dupa primul tur. PDSR are 9 primari, PNL – 2, PD – 1 si CDR – 1. In celelalte 40 de comune monitorizate pina acum va avea loc al doilea tur de scrutin.
In cele 53 de comune la care s-a terminat numararea buletinelor de vot, s-au inregistrat 94.908 voturi valabile dintr-un total de 118.057 de votanti. PDSR a obtinut in aceste localitati 28,6% din voturi, PD – 11,6%, CDR – 9,9%, ApR – 7,2%, PNL – 6,5%, PRM – 4,9%, PM – 3,9%, UFD – 3,9%. Celelalte formatiuni politice participante la alegeri s-au plasat in aceste 53 de comune sub coeficientul electoral de 2,2%, valabil pentru Consiliul Judetean Iasi. Acest coeficient va fi adaugat, dupa numararea tuturor voturilor din judet, partidelor mentionate mai sus.
La Pascani, Neculai Ratoi (PDSR) a cistigat alegerile pentru functia de primar cu 79% din voturi, inregistrindu-se o prezenta la urne de 66%.
Ce-au votat iesenii pentru Consiliul Judetean
Dupa numararea a 25% din voturile totale exprimate in municipiul Iasi, partidele participante la alegerile pentru Consiliul Judetean au obtinut urmatoarele rezultate: PDSR – 24,28%, PM – 22,68%, PRM – 8,48%, CDR – 7,73%, UFD – 5,85%, PD – 4,87%, PNL – 4,14% si ApR – 4,09%. Aceste procente trebuie cumulate cu cele obtinute in mediul rural, dupa incheierea numararii tuturor voturile din municipiu si din judet. Se observa ca in Iasi, Partidul Moldovenilor a obtinut pentru Consiliul Judetean de cinci ori mai multe voturi, in timp ce PDSR a obtinut in ambele situatii procente sensibil egale. (Gabriel GACHI, Mihai CHIPER)

Comentarii