Sclav in Coreea

Din dorinta de a duce o viata mai indestulata, un iesean a ajuns sa fie sclav pentru opt luni. Aproape la fel cum vedem in filmele cu negri si yankei, a fost vindut in Coreea de Sud, umilit si pus sa se speteasca muncind pentru mai nimic. Din aceasta experienta cumplita a ramas cu statutul de somer si cu o interdictie de a mai parasi Romania. Acesta este tributul pe care il plateste acum pentru credulitatea de care a dat dovada, ca si alte zeci de ieseni, atunci cind o basarabeanca i-a promis ca ii poate „aranja” in Coreea un loc de munca banos. In realitate insa, acolo l-a asteptat fiica basarabencei, o adevarata proprietara de sclavi, vinzind romanii patronilor coreeni cu cite 200 de dolari. Cu complicitatea unor functionari coreeni de la oficiul de plasare a fortei de munca, cele doua femei au pus la punct o retea in plasa careia au cazut sute de ieseni.
Momeala
Marcel M. avea un loc de munca sigur, unde era apreciat. De 22 de ani lucra la „Fortus” ca sculer-matriter. Salariul de 4,5 milioane nu-i ajungea insa pentru a oferi o viata cit de cit decenta celor doi copii ai sai, un baiat de 18 ani si o fata de 16 ani. Asa ca, atunci cind s-a ivit prima ocazie de a pleca din tara, nu a stat prea mult pe ginduri si a si inceput sa-si faca bagajele. Sotia sa, muncitoare la o fabrica de textile, auzise ca din ce in ce mai multi ieseni au schimbat destinatii ca Italia si Spania pe una noua si mai exotica. Atunci cind mai multe colege ale sotiei si-au abandonat slujbele pentru a merge in Coreea de Sud, Marcel M. a cautat-o pe Iulia Macovei, basarabeanca ce se ocupa de aceste plecari. „Cumpara biletele de avion pentru Coreea printr-o agentie de turism. Iti lua banii de bilet, 865 de dolari, iti dadea 500 de dolari ca sa-i poti arata la granita si puteai urca in avion”, povesteste ieseanul, trecut de 40 de ani. Impreuna cu inca o femeie si doi barbati, Marcel M. a parasit Romania, via Amsterdam, pe 15 martie 2003. „Am ajuns la Seul intr-o duminica. Ne asteptau doua persoane, dintre care una de origine uzbekistana, ce lucra cu fiica basarabencei. Are doar 23 de ani, dar se ocupa de vreo 300 de romani pe care i-a vindut pe la diversi patroni”, povesteste Marcel M. Dupa ce au mers cu masina doua ore si jumatate, iesenii au fost debarcati in Tundukhiun, localitatea in care isi avea „cartierul general” fiica basarabencei, Natasa. Fiecare i-a dat acesteia cei 500 de dolari imprumutati de mama ei si, odata cu banii, pasapoartele.
Vindut la patron
Dupa ce li s-a cerut sa plateasca o suta de dolari pentru drumul de la Seul, iesenii i-au insotit pe membrii retelei in cautarea patronilor dispusi sa-i cumpere. Prima tentativa, la o fabrica de mase plastice, a esuat. „Natasa lucra cu doi uzbekistanezi, cu care se intelegea in ruseste. Acestia, la rindul lor, erau in legatura cu coreeni de la oficiul de plasare a fortei de munca. Le spuneau cind aparea un loc de munca intr-o fabrica, iar basarabeanca mergea cu romanii la patroni”, povesteste Marcel M. In aceeasi zi au ajuns la o fabrica de textile, unde au si dormit la niste romani ce ajunsesera cu o saptamina inainte. Cum nici acolo nu era loc de ei, abia a doua zi a gasit Natasa patronul interesat sa ia doi romani in fabrica sa. Tranzactia s-a facut repede si fara multa bataie de cap. „Patronul i-a dat ei 200 de dolari pentru fiecare, pentru ca-i convenea sa ia oameni la negru. Iar noi i-am dat dupa aceea cite 600 de dolari fiecare. A plecat apoi cu pasapoartele noastre. Am fost vinduti, pur si simplu”, spune Marcel M., care a fost cazat impreuna cu camaradul sau intr-un container. „Natasa ne-a spus ca salariul va fi de 900. Noi am crezut ca e vorba de dolari, deoarece mama-sa ne spusese ca cel mai mic salariu in Coreea este atita. De la niste filipinezi care lucrau acolo am aflat insa ca e vorba de 900.000 de woni, care inseamna 750 de dolari”, povesteste barbatul. Vrind, nevrind s-au obisnuit insa cu situatia, din banii cistigati platindu-i „comisionul” de 600 de dolari basarabencei. „Un coreean care avea de facut exact ce faceam eu era platit cu 2500 de dolari. In plus, noi eram pusi la ce era mai greu. Aveam foarte multe de carat, de ridicat, caci lucram la o masina ce taia stofe la dimensiuni si apoi le punea in valuri”, isi aminteste ieseanul. Mincarea era asigurata, insa cei doi romani nu au putut sa se acomodeze deloc cu meniurile de acolo. „Cind am intrat pentru prima oara in cantina mi-a venit sa vomit. Acolo se maninca pisici de mare, serpi, peste necuratat, gindaci si ciini. Cind am vazut cum taie ciinele si il pune la fiert, cu un miros de cadavru, mi s-a facut rau. Din cauza mincarii si a muncii grele am slabit 16 kg: cind am plecat aveam 87 de kg, iar cind m-am intors 71”, sustine barbatul.
„Vinzatoarea de sclavi” l-a stors de bani
Pentru ca nu suportau mincarea bastinasilor, romanii trebuiau sa-si gateasca singuri cite ceva, iar dupa ce mergeau in supermarket nu mai ramineau cu prea multi bani. Chiar si asa insa, sperind ca o sa „avanseze”, ar fi vrut sa mai ramina. „Intr-o zi am aflat de la ceilalti emigranti care lucrau in fabrica – erau de toate natiile acolo: din Vietnam, China, India, Filipine, Thailanda, Iran – ca cei care nu au vize trebuie sa paraseasca tara pina pe 15 noiembrie. Aceasta actiune, prin care puteai pleca fara sa primesti amenda, s-a numit «culoarul verde»”, relateaza Marcel M. Siguri pe Natasa, iesenii au sunat-o pe aceasta sa-si recupereze pasapoartele. Surpriza lor a fost maxima: viza le expirase de mult, iar cea care ii vinduse nu voia sa le inapoieze decit in schimbul unei sume de bani. „Luase o teapa de 1900 de dolari de la alti doi romani, care venisera dupa noi si care au plecat de la fabrica. Acum voia sa si-i recupereze pe spinarea noastra. Initial am zis ca nu-i dam nimic, ca o turnam. Riscam sa facem inchisoare insa trei ani, asta pentru ca nu aveam cum sa platim amenda pentru sedere ilegala, in valoare de 20 de milioane de woni, adica de 18.000 de dolari. Ca sa cistigi atitia bani trebuia sa muncesti tot vreo trei ani”. Pina la urma iesenii au cedat santajului Natasei si i-au dat cite 500 de dolari in schimbul pasapoartelor. „Cu biletele de avion ne-a tras alta teapa. Ne-a spus ca sint dus-intors si ca sint valabile un an. Erau valabile doar cinci zile si a trebuit sa mai dam cite 1050 de dolari ca sa ne intoarcem”, spune Marcel M. Pe 12 noiembrie, ieseanul a ajuns acasa cu o mie de dolari si cu o vasta experienta de sclav. Consecintele nu se sfirsisera insa. Pe 19 decembrie a primit si interdictia de a mai parasi tara pina in 2007, ca urmare a sederii ilegale. Dupa ce a actionat-o in justitie pe Iulia Macovei, interdictia i-a fost redusa la un an. Acum sta in Iasi ca pe ace pentru ca nu poate pleca nicaieri si nici aici nu are unde sa munceasca. „Sint inca in proces si aceste femei trebuie sa plateasca. Pe altii i-a pacalit si mai rau: si-au pus gaj casele, masinile”, spune Marcel M., care de teama de a nu fi „aranjat” de un basarabean cu care – spune el – lucreaza aceasta, a dorit sa nu i se afle identitatea.
Iulia Macovei a fost arestata anul trecut, in iunie, pentru trafic de persoane, fiind eliberata apoi de instanta, considerindu-se ca poate fi judecata in libertate. In apartamentul ei s-au gasit peste trei sute de pasapoarte pentru cei care trebuiau „exportati” in Coreea. Politistii au descoperit ca basarabeanca trimisese ilegal peste 500 de persoane in Coreea, comisionul ei fiind intre 500 si 700 de dolari. (Nicolae MANOLIU)