Studenta la Textile, pe banca acuzatilor

luni, 10 aprilie 2000, 23:00
2 MIN
 Studenta la Textile, pe banca acuzatilor

O studenta la Facultatea de Textile si Pielarie din Iasi urmeaza sa fie judecata fiind acuzata ca a "pus umarul" la spargerea unei farmacii si a unei pizzerii din campusul "Tudor Vladimirescu". Conform cercetarilor, Otilia Elena Vasiliu (21 ani), din Husi, studenta in anul doi la Textile, i-a cunoscut pe Petronel Calin (16 ani) si Constantin Aioanei (18 ani), amindoi din Vaslui, prin intermediul unei colege de grupa. In toamna anului trecut, cu ocazia unei vizite in Iasi, cei doi tineri i-au facut o vizita la camin Otiliei, si dupa ce s-au plins reciproc din cauza situatiei financiare precare au hotarit sa "produca" ceva. In noaptea de 14/15 noiembrie anul trecut, cei trei s-au intilnit la ora 3, in holul caminului T3, si au inceput plimbarea nocturna. Conform rechizitoriului, cei trei s-au oprit in fata farmaciei de la parterul caminului T12, si in timp ce Aioanei si Otilia tineau "de sase", Petronel a trecut la actiune. Dupa ce a spart un geam, acesta a luat din farmacie citeva pachete de tigari si suma de 560.000 de lei. Dupa ce au impartit "prada" cei trei s-au despartit. O saptamina mai tirziu, cei trei au repetat "figura", de aceasta data "operind" la pizzeria "Zanolli", din caminul T14. Spre ghinionul celor trei, politistii i-au luat ca din "oala" dupa studierea urmelor gasite la cele doua magazine. Studenta si amicii ei au fost trimisi in judecata, iar daca vor fi gasiti vinovati risca pedepse cuprinse intre 3 si 15 ani inchisoare. (D. STINGU)

Comentarii