Tiganii isi pun pielea pe bat

vineri, 05 octombrie 2001, 23:00
2 MIN
 Tiganii isi pun pielea pe bat

Razboiul a doua tabere de tigani din Iasi a ajuns la tensiune maxima. Primul grup, al carui lider este Vasile Baciu, este format din tiganii care traiesc in cartierul Pacuret. Marea majoritate a acestora o reprezinta femeile, iar barbatii, in numar mult mai mic, sint mai putin avuti decit cei din tabara adversa. De cealalta parte, tabara lui Cosmos Tanase este formata din baieti imbracati cu haine scumpe, la volanul unor limuzine luxoase. Spre deosebire de rivalii lor, dintre care unii traiesc in bordeie, acestia locuiesc in vile imense situate in plin centrul orasului.
Ieri, liderul rromilor din Pacuret, Vasile Baciu, a fost chemat la Politie pentru cercetari. El este acuzat de tatal lui Cosmos, Dacian Tanase, de ultraj contra bunurilor moravuri. La perchezitia efectuata de politisti in cartierul Pacuret au fost gasite si noua cartuse de vinatoare. Ieri dimineata, doua grupuri mari de tigani, din tabere opuse, s-au adunat in fata sediului Politiei Municipiului Iasi, asteptind finalizarea audierilor in care era implicat Vasile Baciu, liderul tiganilor din Pacuret. Ca urmare a unei plingeri depuse la Politie de Dacian Tanase, Vasile Baciu a fost acuzat ca ar fi provocat distrugeri in barul "Rendez-Vous", care apartine familiei Tanase. Se pare ca in acest bar ar fi avut loc o altercatie intre Vasile Baciu si rivalul sau din tabara adversa, Cosmos Tanase, in urma careia acesta din urma ar fi fost lovit in figura. De citeva zile, politistii ieseni sint in alerta din cauza scandalului aparut intre cele doua tabere de tigani. In orice moment se asteapta declansarea razboiului, iar politistii din cadrul Departamentului de Interventie Rapida au fost de doua ori foarte aproape de a interveni.
In fiecare seara, tiganii din Pacuret se adunau in mijlocul cartierului, asteptind ca tabara lui Cosmos Tanase sa navaleasca peste ei. De cealalta parte, limuzine luxoase, inmatriculate atit in Iasi cit si in Bucuresti, la volanul carora se aflau barbati cu fruntea incruntata, erau grupate in fata vilei ce apartine lui Dacian Tanase, situata in imediata apropiere a sediului Politiei Municipiului Iasi. Punctul culminant a fost atins ca urmare a plingerii depuse de Dacian Tanase. Personalul din DPIR, impreuna cu politistii de la municipiu, au descins in cartierul Pacuret pentru efectuarea unei perchezitii. Cu aceasta ocazie au fost gasite si noua cartuse de vinatoare, pentru care nu existau acte de provenienta. "Deocamdata, sintem in cercetari si nu putem spune daca il vom retine sau nu pe Vasile Baciu", a declarat maiorul Vasile Alexa, adjunctul comandantului Politiei Municipiului Iasi. (Catalin STEFANESCU)

Comentarii