Un medic a scris numele sefului DSV pe un bilet la LOTO si s-a spinzurat

marți, 24 februarie 2004, 00:00
3 MIN
 Un medic a scris numele sefului DSV pe un bilet la LOTO si s-a spinzurat

De pe lumea cealalta, un medic veterinar isi acuza seful: „Motivul: dr. Duminica Gheorghe, Danciu Gheorghe”. Acesta este ultimul mesaj lasat de medicul Mihai Scurtu, pe un bilet la 6/49 necompletat, inainte de a-si pune capat zilelor. Gestul sau pare de neinteles pentru familie. „A fost prieten cu Duminica (n.r. – directorul Directiei Sanitar-Veterinare)”, ne-a spus aseara fratele medicului care s-a spinzurat. Directorul DSV pare socat ca subaltenul sau l-ar considera un autor moral al gestului sau sinucigas. „Misule, nu-ti fa probleme ca vom incasa banii”, sustine Gheorghe Duminica, directorul DSV, ca i-ar fi spus lui Scurtu cind acesta i-a zis ca nu poate incasa 500 milioane lei de la un abator. Tragedia s-a petrecut duminica dimineata. Cea care i-a dezlegat funia din jurul gitului, in speranta ca il va readuce la viata, a fost chiar sotia, Dorina Scurtu.
S-a spinzurat in casa cu o fringhie de culoare alba
Familia medicului locuieste in sediul Circumscriptiei Sanitar-Veterinare din Tirgu Frumos. Sotii Scurtu au doua fiice, una studenta si cealalta eleva in clasa a IX-a. Duminica dimineata, viata familiei Scurtu a luat insa o alta intorsatura. Medicul veterinar Mihai Scurtu si-a pus streangul de git chiar in incinta dispensarului. In holul cladirii, sub scara interioara ce face legatura intre parter si etaj, Dorina Scurtu si-a gasit sotul spinzurat. Funia era legata de una din treptele scarii ce face legatura intre etaj si parter. Imediat ce l-a gasit atirnind in streang, sotia doctorului a dezlegat fringhia de culoare alba, in speranta ca acesta ar putea fi salvat. Din nefericire, sotul ei era mort. Acum, politistii incearca sa dezvaluie de ce Mihai Scurtu, in virsa de 52 de ani, si-a indoliat familia.
„Era bine mersi, si dupa aceea s-a intimplat chestia asta”
Singurul mesaj lasat de medic a fost un bilet 6/49 necompletat, pe spatele caruia a scris: „Motivul: dr. Duminica Gheorghe, Danciu Gheorghe”. Atit, si nimic mai mult. Este, asadar, vorba de seful sau de la Iasi – Duminica – si de asistentul cu care cel spinzurat lucra la Tirgu Frumos. Nici o referire de ce i-ar considera pe cei doi vinovati de decizia lui. In dimineata tragediei, medicul a fost vazut de vecinii lui, si nimic nu trada ce ar vrea sa faca. „Ieri-dimineata (n.r. – duminica) a fost la piata si era bine mersi fara nici o problema, si dupa aceea s-a intimplat chestia asta”, ne-a declarat Costica Cogalniceanu, vecin cu medicul care s-a sinucis. Contactat telefonic, doctorul Gheorghe Duminica a afirmat ca este surprins de cele petrecute. „Cred ca niciodata nu am sa dezleg acest mister, pentru ca eu l-am crezut un om tare”, a precizat directorul DSV.
Trebuia sa primeasca cite 30 milioane pe zi
Doctorul Scurtu avea unele probleme legate de serviciu. Potrivit directorului DSV, ultima problema a medicului din Tirgu Frumos era dificultatea de a recupera o jumatate de miliard de la o societate. „Trebuia sa incaseze 500 de milioane de lei de la Abatorul de Pasari Tirgu Frumos, apartinind «Avicola» SA, suma care s-a adunat in decursul a doua-trei luni. Aceasta reprezinta taxa care trebuie s-o plateasca agentul economic pentru taierile efectuate. Dr. Scurtu s-a angajat sa recupereze suma incasind cite 30 de milioane de lei zilnic sau o data la doua zile. Miercuri, acesta a venit si mi-a spus ca nu mai poate incasa nici un ban, spunindu-mi ca abatorul s-a inchis. Din cite am inteles eu, abatorul ar fi fost vindut. I-am spus: «Misule, nu-ti fa probleme, ca vom incasa banii de la vechii sau de la noii proprietari»”, ne-a povestit directorul DSV ultima conversatie pe care a avut-o cu Scurtu.
A incasat victima banii de la „Avicola”?
Conform declaratiilor doctorului Duminica, Mihai Scurtu era abilitat sa taie chitante pentru banii incasati de la „Avicola” SA. Taxele privind taierile de pasari se incasau la sfirsitul lunii. „Scurtu mi-a spus ca nu a putut incasa banii deoarece patronii erau plecati din tara. Nu cred ca a incasat banii si i-a bagat in buzunarul propriu deoarece era un om integru”, ne-a declarat doctorul Duminica, care ne-a mai precizat ca Mihai Scurtu nu avea cum sa-si insuseasca cele 500 milioane de lei reclamate deoarece „era un om integru”. In prezent, Politia din Tirgu Frumos a deschis o ancheta cu privire la acest caz. „Va fi chemat la audieri si directorul DSV deoarece numele lui apare pe biletul scris de sinucigas. In acest moment nu putem sa ne pronuntam, dar la finalul anchetei vom putea trage concluziile”, ne-a declarat subcomisarul Ion Josanu, seful Politiei din Tirgu Frumos. (Nicolae MANOLIU)

Comentarii