Iesean taiat in bucati in Italia

Subtitlu

joi, 26 iulie 2007, 23:57
5 MIN
 Iesean taiat in bucati in Italia

 

Criminalul, Vasile Manea

Sfirsit oribil pentru un iesean plecat la munca in Italia. Acesta a fost ucis de un alt roman cu un ciocan, apoi transat si imprastiat prin mai multe colturi ale Romei. Ieseanul Florin Gheorghe Marin (23 de ani) a fost ucis de catre vasluianul Vasile Manea (56 de ani), cu care se certase pentru o datorie de 2.000 de euro. Cazul a dat serios de lucru carabinierilor, presa din Peninsula relatind pe larg despre aceasta crima. Anchetatorii au reusit rezolvarea cazului dupa ce suspectul principal ar fi spus mamei victimei ca are de platit o rascumparare de 5.000 de euro pentru a le spune unde le este fiul.

 

Crima s-a petrecut in Villa Pamphili, o suburbie a Romei. Potrivit presei italiene, la inceputul acestei luni, pe 6 iulie, ieseanul Florin Gheorghe Marin a fost ucis si apoi taiat in bucati. In acea zi, tinarul se dusese acasa la vasluianul Vasile Manea (56 de ani), cu care era coleg de munca. Potrivit datelor furnizate de anchetatori presei italiene, intre cei doi a avut loc o cearta aprinsa din cauza unor probleme mai vechi. Vasluianul datora victimei 2.000 de euro. In timpul scandalului, Manea l-a lovit pe tinar de mai multe ori cu un ciocan in timpla dreapta, lovituri care i-au provocat decesul. Potrivit presei din Roma, dupa ce l-a ucis pe iesean, asasinul a taiat corpul baiatului in mai multe bucati, pe care le-a pus in saci si le-a transportat in diferite zone ale Romei, aruncindu-le in tomberoane. Ieseanul omorit in Italia tinea legatura cu mama sa, Mariana Marin, aflata si ea in Italia. Numai ca, de mai bine de o saptamina, mama nu mai stia nimic de baiat. A sunat in tara sa intrebe daca nu cumva Florin s-a intors acasa. Vazind ca baiatul nu mai da nici un semn de viata, a inceput sa-l caute. A sunat la Vasile Manea, cel care obisnuia sa-i gaseasca de munca baiatului. „Sotia mi-a povestit ca Manea i-ar fi spus ca, daca vine cu 5.000 de euro, ii spune tot ce o intereseaza de baiatul meu. Ea a anuntat autoritatile de acolo. S-a facut flagrant si am inteles ca au ajuns si in camera unde s-ar fi intimplat grozavenia. I-au gasit buletinul. Abonamentul lui de transport era deja la Manea. Au gasit si un ciocan cu urme de singe. Dar nimic de cadavru“, a povestit Gheorghe Marin, tatal tinarului ucis.

Capul ieseanului, gasit in frigiderul criminalului

Dupa ce i s-au cerut cei 5.000 de euro, femeia s-a speriat si a anuntat carabinierii. Acestia au organizat un flagrant, iar cel care a venit sa ia banii a fost vasluianul Gabriel Voicu (43 de ani), un nepot al suspectului. Luat la intrebari, acesta a cedat sub tirul anchetatorilor si intr-un final a depus marturie impotriva unchiului sau. Acesta le-a povestit carabinierilor ca, la o zi dupa crima, a primit un telefon de la Manea, iar acesta din urma i-a povestit cum l-a omorit pe tinarul iesean. Apoi, au pus la cale santajul prin care sperau sa puna mina pe cei 5.000 de euro de la mama baiatului. In timpul perchezitiei, politistii au gasit in baie si intr-una din camere urme de singe care proveneau de la tinarul omorit. Anchetatorii au gasit si telefonul mobil al acestuia si mai multe acte care apartineau victimei. Cei doi au fost arestati de carabinieri, Vasile Manea fiind acuzat de „omor deosebit de grav prin cruzime“ si „santaj“, iar nepotul sau pentru „complicitate la santaj“.
Pina ieri, anchetatorii nu au reusit sa recupereze decit capul tinarului, gasit intr-un frigider din locuinta lui Manea, si una dintre miini, care era aruncata intr-un tomberon din apropierea casei. „Eu nu stiu ce-i cu baiatul meu. Din presa am aflat ca i-ar fi fost taiat corpul, insa sotia mea si prietena baiatului nu mi-au spus ca ar fi vorba despre asa ceva“, a spus tatal lui Florin. Cercetarile in acest caz au fost preluate de ofiterii din cadrul Directiei Districtuale Antimafie din Roma. Anchetatorii au scos la iveala o legatura incilcita intre asasin si victima. Autoritatile italiene sustin ca suspectul si mama victimei aveau o relatie de concubinaj de mai multa vreme.

„Mi-a spus ca va face tot posibilul sa isi recupereze de la Manea banii munciti“

In Italia, Manea se ocupa de plasarea fortei de munca la diferite lucrari in constructii. Acesta prelua contracte de lucrari, iar apoi gasea oameni care sa le execute, pe care ii platea cu o parte din banii de pe contracte. Potrivit politistilor, unul din motivele pentru care cei doi s-au certat in seara cind tinarul a fost omorit a fost o datorie pe care Manea o avea la baiatul ucis. Din putinele convorbiri avute cu baiatul la telefon, tatal a aflat ca Manea ii era dator fiului cu o suma de bani. Acesta sustine ca intre cei doi au avut loc mai multe altercatii pentru a-l convinge pe Manea sa-i dea banii. „Ultima data cind am vorbit cu el, mi-a spus ca o sa-l mai bata o data. Eu i-am reprosat ca nu a trimis nici un ban acasa, pentru sora lui. Atunci, el mi-a spus ca va face tot posibilul sa isi recupereze de la Manea banii munciti. Am inteles ca ar fi fost vorba de vreo 2.000 – 2.500 de euro“, a adaugat Gheorghe Marin. Din cauza ca tatal lui nu fusese de acord cu plecarea in Italia, Florin tinea mai mult legatura cu unchiul. Acesta ne-a povestit ca tinarul voia sa isi recupereze banii munciti pentru a veni cu ei in tara. Datoria venea dintr-o lucrare facuta la o casa, lucrare ce a fost intermediata de Vasile Manea. Acesta ar fi luat banii de la beneficiar si nu i-ar mai fi dat muncitorilor care au lucrat efectiv.

 „Strainatatea, viata amara, mergi sanatos si te intorci impachetat“

Vestea cumplitei crime a ajuns repede si la Pocreaca, satul natal al mamei lui Florin Marin. Bunica lui Florin, in virsta de 76 de ani, voia sa-l faca mostenitor pentru ca era singurul barbat din familie. „Sotul mi-a murit, baiatul la fel, iar acum si nepotul s-a dus. Supararea este mare. Eu voiam sa-l fac mostenitor si uite ca eu am ramas si el a plecat. Strainatatea, viata amara, mergi sanatos si te intorci impachetat. Macar sa-l fi lasat intreg“, a spus facindu-si cruce Maria Chifan, bunica lui Florin. 

Comentarii