Iesenii, invitati sa cumpere timp pentru Calin

miercuri, 30 ianuarie 2013, 20:14
1 MIN
 Iesenii, invitati sa cumpere timp pentru Calin

 Beatrice Rancea, Catalin Morosanu, Cristina Nichita si Daniel Buzdugan se vor intalni sambata, 2 februarie, la Palas, pentru a-i convinge pe ieseni sa sprijine un copil bolnav de o forma rara de cancer. Acestora li s-au alaturat si alte personalitati – actorul Emil Coseru, cantareata Madalina Lefter, dansatorul Adrian Stefan si bloggerul Adrian Monoranu – care vor promova cauza lui Calin Graur, baiatul de sase ani a carui diagnostic a mai fost intalnit doar in patru cazuri in lume.

„Credinta ne da putere, ne alunga singuratatea, ne induioseaza tristetea, ne imbraca in lumina… Suntem datori sa intoarcem frumoasele trairi si astfel avem prilejul sa oferim parte din credinta noastra acestui baietel", a spus carismaticul Daniel Buzdugan referitor la manifestarea caritabila.

Evenimentul, organizat la centrul de conferinte de la Palas si intitulat „Timp pentru Viata!", are doua parti. Pentru inceput, cei opt invitati vor performa in cadrul unui spectacol care incepe la ora 19, iar de la ora 21, trupa Vunk va concerta in acelasi spatiu timp de o ora.

Cei interesati de momentele artistice si dornici sa ajute pot cumpara un bilet in valoare de 50 de lei pentru una dintre manifestari sau un bilet cu acces integral, in valoare de 75 de lei. Acestea se gasesc la centrele de informatii ale Palas Mall si Iulius Mall, pe pagina de Facebook a manifestarii, pe site-ul dedicat cauzei lui Calin sau la locul de desfasurare, inainte de inceperea evenimentului.

Comentarii