Noi promisiuni: Se inchid santierele din Tatarasi

miercuri, 30 septembrie 2009, 00:04
2 MIN
 Noi promisiuni: Se inchid santierele din Tatarasi

Iesenii din Tatarasi ar trebui sa rasufle mai usurati dupa data de 15 octombrie. Mare parte din lucrarile demarate de municipalitate se vor finaliza in urmatoarele doua saptamini. Va ramine in continuare deschis santierul de pe Vasile Lupu, dar se va putea circula cu tramvaiul, asigura sefii Primariei. Lucrarile din Tatarasi ar fi trebuit sa fie gata in totalitate la data de 15 septembrie. Aproape de finalizare sint santierele de pe strada Elena Doamna si de pe Esplanada Oancea.

"La liniile de tramvai au fost multe probleme. S-au facut grafice acum, care cred ca pot fi indeplinite. Speram sa se circule cu tramvaiul dupa data de 15 octombrie si pe traseul Piata Chirila – Doi Baieti. Vom incepe sa turnam si stratul de binder pe bulevard. Trotuarele se vor termina in acest an", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.

Municipalitatea va plati peste 21 milioane lei pentru lucrarile de la sina de tramvai din Tatarasi. Acolo lucreaza firma greceasca Themeli si Compania Feroviara Cimpulung Moldovenesc, ca subcontractant. Nici Citadin, societatea Consiliului Local, nu a reusit sa termine lucrarile la timp. Angajatii Citadin lucreaza pe strada Ion Creanga, investitie finantata prin creditul Dexia.

Desi au avansat termene de finalizare inca din primavara, nici acum nu s-a inchis santierul. "Se mai lucreaza la trotuare. Mai aveau un pic si la stratul de uzura, la asfalt. Si lucrarile de pe Esplanada Oancea sint aproape gata. Mai este de lucrat la racordul a doua cismele si de facut citeva retusuri. In rest este gata", a completat Chirica.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii