O poveste despre daruire si dragoste de mama

Dupa 14 ani, Liliana nu a auzit inca de la fetele ei cuvintul "mama". Decizia ei de a nu-si abandona copiii l-a determinat pe tatal fetelor sa plece, astfel ca de mai bine de 10 ani Liliana e singurul sprijin al copiilor sai. In ciuda dificultatilor, femeia a reusit sa le ofere fetelor tot ce au avut nevoie, atit financiar, cit si sufleteste.

In momentul in care a aflat ca este insarcinata, Liliana a fost cea mai fericita femeie din lume. Sarcina a mers bine si medicii i-au spus ca starea gemenelor este buna. Nasterea nu a decurs insa asa cum ar fi trebuit. Travaliul a inceput cind sarcina era in a saptea luna si a durat mai bine de 12 ore, timp in care gemenele ramasesera deja fara lichid amniotic, dupa spusele mamei. "M-au lasat sa nasc natural, insa in momentul expulziei au scapat copiii din mina. Fetele aratau foarte rau, iar medicii mi-au spus atunci ca n-au sanse sa traiasca. Trei luni am stat cu ele la terapie intensiva. Sint convinsa ca problemele fetelor mele au aparut dupa nastere, nu din uter", povesteste Liliana, amintindu-si toate amanuntele de parca s-ar fi intimplat ieri. Cind le-a adus acasa, fetele aratau foarte bine, erau niste copii frumosi si medicii le-au spus parintilor ca sint sanatoase si n-au probleme. Primele semne de boala au aparut cind cei doi copii aveau sapte luni, dar nu reuseau sa stea in sezut. A dus fetele la un medic specialist care a linistit-o spunindu-i ca e normal pentru copii prematuri. Dupa ce fetele au implinit un an, au facut pneumonie si au fost internate in spital. Atunci au fost diagnosticate cu paralizie cerebrala. "Medicul mi-a spus atunci: «Draga, nu mai ai ce face cu copiii astia!». N-am vrut sa accept acest lucru", a spus Liliana. Desi toata lumea a sfatuit-o sa-si lase copiii in grija statului, tinara mama a refuzat sa faca asta si si-a adus gemenele acasa. Sotul ei n-a rezistat insa decit trei ani si in momentul in care Liliana a refuzat sa-si dea fetele in plasament i-a spus ca nu poate trai asa. Au divortat si acum barbatul isi vede copiii doar de Craciun sau de ziua lor.

Sapte ani si-a dus in brate fetele pe scari, pina la etajul trei

"Nimeni nu ar fi avut grija de ele si n-ar fi primit tratamentul de care aveau nevoie daca le lasam in centru. Sint copiii mei si ii iubesc extraordinar de mult. Eu nu le vad dizabilitatile, ci doar sufletul", isi justifica femeia alegerea. Desi viata ei n-a fost nici pe departe usoara, Liliana e mereu cu zimbetul pe buze, refuzind sa se lase doborita de problemele de zi cu zi. La divort, sotul a ramas cu apartamentul si ea a primit o suma de bani in contul contributiei sale. A folosit banii pentru a-si cumpara o masina la mina a doua si s-a mutat cu fetele in localitatea Vanatori, la parintii sai. A fost nevoita sa renunte la postul de economista la o firma privata pentru a avea timp sa-si ingrijeasca fetele. Doi ani au locuit la Vanatori si apoi au obtinut de la Primarie un apartament la etajul trei in Dacia. Sapte ani a stat aici cu fetele pe care a fost nevoita sa le duca in brate pe scari pentru ca nu puteau merge. De citeva luni au reusit sa se mute intr-un alt apartament la parter, tot cu ajutorul Primariei, apartament mai spatios in care fetele au loc suficient.

"Am ales sa-mi pastrez fetele tocmai pentru a avea si ele un loc in societate"

Desi si-a dedicat intreaga viata cresterii fetelor la o virsta la care alte femei pun mai presus de toate fericirea personala si cariera, Liliana nu a uitat sa traiasca, cum ii place ei sa spuna. Daca ar fi sa dea timpul inapoi, ar lua-o de la capat in aceeasi maniera si nu regreta nici o clipa faptul ca si-a pastrat copiii. "As sfatui parintii care sint intr-o situatie asemanatoare cu a mea sa nu-si piarda bucuria de a trai, bucuria de a fi parinte si de a trai viata asa cum e ea. In ciuda problemelor cu care ma confrunt, am si momente de fericire. Poate nu e fericirea cea mare, insa am feliute de fericire. Ma bucur de orice gest, fie el cit de mic. Uite, acum au tacut fetele pentru un moment. E o bucurie si asta", imi spune femeia zimbind si atragindu-mi atentia asupra linistii care se instalase fara sa-mi dau seama. Liliana a ales sa nu se izoleze de restul lumii si de fiecare data cind are ocazia iese in oras, la restaurant, in parc sau la film. "Caut sa am o viata normala si mi-ar placea sa ma vada si ceilalti asa. Multi se feresc sa vina la mine pentru ca am copii cu handicap si nu vor sa ma deranjeze. E gresit sa creada asta. Am ales sa-mi pastrez fetele tocmai pentru a avea si ele un loc in societate, asa cum am si eu. De ce sa-i excludem pe cei care nu au un trup perfect?!", mai spune Liliana.

Criza a afectat tratamentul fetelor

Fetele nu sint total dependente de mama lor. Datorita eforturilor acesteia si a tratamentelor pe care le-au urmat de-a lungul anilor, gemenele se pot deplasa singure si chiar se pot juca linistit cit timp mama lor are treaba sau iese pentru putin timp din casa. Cel mai mult le place sa mearga la tara la bunicii care le iubesc foarte mult. De asemenea, diminetile din timpul saptaminii le petrec la un centru de zi specializat pe copii cu astfel de probleme. Criza economica a provocat insa probleme si in familia Lilianei. Fetele ar avea nevoie de tratament in sanatorii de specialitate de doua ori pe an. Daca, pina acum, Liliana reusea sa le duca si raminea cu ele cite o luna pentru tratamente, criza a obligat-o sa renunte la acestea. "Sint locuri specializate pe problemele lor. Fac electroterapie, exercitii in bazin, impachetari cu namol sau gimnastica. Aceste tratamente le-au ajutat extraordinar de mult. E costisitor insa in momentul de fata pentru ca trebuie sa merg cu masina, scutecele costa foarte mult, e greu. Criza a venit cam navalnic peste noi si din 2009 n-am mai fost cu ele la tratament", a mai spus femeia oftind.

Plec din apartamentul Lilianei cu imaginea ei in timp ce era imbratisata de una dintre fete care este aproape mai inalta decit ea si o acopera cu totul. Femeia isi stringe copilul la piept, iar pe fata ei nu se citeste decit bucuria de a fi mama, nicidecum povara de a avea grija de doua adolescente cu handicap psihic. Daca ar fi mai multe mame ca Liliana Ciulei, centrele de plasament in care copiii se dau cu capul de pereti, aceleasi centre care au creat in lume imaginea unei Romanii handicapate, poate nici nu si-ar mai justifica existenta.