„O tara de 23-24 de ani este una in fasa, o societate de… sase luni in timp biologic”

vineri, 18 ianuarie 2013, 20:04
3 MIN
 „O tara de 23-24 de ani este una in fasa, o societate de… sase luni in timp biologic”

Dupa sase ani in care a incercat sa ii induplece pe oficialii coreeni sa ii dea viza, jurnalistul TVR, cunoscut drept corespondent de razboi, a avut norocul de a se numara printre cei 80 de occidentali care au petrecut o saptamana la Phenian in luna aprilie a anului trecut. 

„Coreea de Nord, un lagar cit o tara" e un titlu ce surprinde experienta traumatizanta a jurnalistului, care si-a dat seama ca Romania ar fi putut sa-i semene tot mai mult Coreei de Nord daca nu ar fi existat Revolutia din 1989. Constient de problemele capitalismului, un sistem departe de a fi perfect si care a doborat destui oameni, Adelin Petrisor a vazut Coreea de Nord prin ochii unui om care s-a nascut si a crescut in comunism. „Sunt un om care stie ce e lipsa ciocolatei, lipsa energiei electrice care trebuia oprita din cand in cand sau apa calda o zi da, o zi nu. Inainte de ’89, in Bucuresti erau circurile foamei, unde oamenii veneau si mancau ce le dadea regimul, nu gateau in bucatarie. In Coreea de Nord asta functioneaza si acum", povesteste autorul albumului fotografic. Dupa vizita in tara lui Kim Jong-un, Adelin Petrisor s-a intrebat care este diferenta dintre un lagar si tara care il gazduieste. Raspunsul justifica si alegerea titlului: „Nu e niciuna. E doar o diferenta de perspectiva, orizontul e mai aproape intr-un lagar. Ca sa te muti din punctul A in punctul B, nu o faci de capul tau. Acolo nu poti face alegeri. Acolo nu-ti poti propune ce sa faci cu viata ta". Dorinta de a scapa de limitele Coreei de Nord nu-si va gasi niciodata implinirea pentru un cetatean de rand, ci doar pentru elite. „Sunt foarte putini oamenii care pot sa fuga, sunt multi impuscati, arestati, stau in lagare. Nu au internet, ci doar un intranet national, sistem de e-mail propriu, nu au acces la lucruri banale", specifica Adelin Petrisor.

Desi hotelurile pentru straini sunt impunatoare, cu vederi panoramice, iar centrul capitalei este dominat de zgarie nori, jurnalistul a vazut dincolo de efortul liderului coreean de a crea un peisaj idilic. „E o tara gri, oricum vei zugravi blocurile ca sa para frumoase pentru occidentali. Oamenii sunt timorati, depersonalizati, speriati. Nu te poti plimba dintr-un oras in altul la rude fara sa ai autorizatie. O femeie gravida care ajunge in lagar si naste acolo isi tine copilul cu ea pana ispaseste pedeapsa", remarca Adelin Petrisor. Ce si-ar fi dorit sa faca si nu a reusit e sa intre in casele coreenilor, sa vada cum traiesc. „Se spune ca nu au nici drumuri asfaltate in afara capitalei, cel putin eu nu am vazut din avion", a punctat acesta. Revenind la peisajul romanesc, corespondentul TVR spune ca „suntem o democratie emergenta. O tara de 23-24 de ani este una in fasa, o societate de… sase luni in timp biologic". Desi nu e fotograf profesionist si nici nu a planuit sa realizeze albumul, Adelin Petrisor a primit si recunoastere internationala din partea unui juriu profesionist. Ia aparatul foto peste tot, pentru ca a ajuns locuri in care putini jurnalisti au acces. Fotografiile sale sunt valoroase nu prin tehnica, ci prin faptul ca exista. 

Comentarii